Mi-e dor

      Mi-e dor de vremurile-n care, am învățat să mă fac mare,

      Desculț, cu cămășuța ruptă, cu pantaloni ce se destramă

      Târam o traistă refăcută, cu o tăbliță fără ramă.

       Condei puțin și ros de mine, scria cuvinte, dar puține.

       Ștergeam cu degetul provețe, ca mintea să se reînvețe

       Să strângă-n gând, ce vrea profetul și-n vis, ce a visat poetul.

       Să socotesc cu cifre rele, cât voi trăi între belele.

       Dar cartea mi-a dat spor la muncă, la dus cu oile pe luncă,

       La prașilă și la cules, din foame, vrednic m-am ales!

       Ce  puradel din vremea asta, mai simte-n lenea lui năpasta, 

       Flămândului ce se topește, că nu învață, nu muncește!