Mi-e dor
Mi-e dor de vremurile-n care, am învățat să mă fac mare,
Desculț, cu cămășuța ruptă, cu pantaloni ce se destramă
Târam o traistă refăcută, cu o tăbliță fără ramă.
Condei puțin și ros de mine, scria cuvinte, dar puține.
Ștergeam cu degetul provețe, ca mintea să se reînvețe
Să strângă-n gând, ce vrea profetul și-n vis, ce a visat poetul.
Să socotesc cu cifre rele, cât voi trăi între belele.
Dar cartea mi-a dat spor la muncă, la dus cu oile pe luncă,
La prașilă și la cules, din foame, vrednic m-am ales!
Ce puradel din vremea asta, mai simte-n lenea lui năpasta,
Flămândului ce se topește, că nu învață, nu muncește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu