Întuneric

În tenebrele umbroase ale minții omenești, au găsit atâtea cuiburi lilieci Dumneezeiești,

Vietăți ce-și caută hrana după propriul lor ecou, omul și-a pierdut vederea pentru bun și pentru nou,

Scapă deseori din minte scopul lui pe-acest Pământ, fură, minte și înșală până cade în mormânt!

Corifei  sfințiți de lume  ne-au lăsate zece porunci și niciuna dintre ele n-o cinstim pe-ai noștri prunci.

Înmulți-ți-vă ca oameni, a zis bunul Dumnezeu, stăpâniți puterea firii, iscusința lui Thezeu

Și luptați-vă cu răul, animalul diavolesc, semănați pe veci iubire pentru cei ce viețuiesc!

Ce-am făcut? Am stors Pământul ca  furnicile hapsâne, fără să băgăm de seamă, ce a fost și ce rămâne.

Am vânat și-am ras pădurea într-un interes meschin, ne ucidem între semeni, surzi la vaiete și chin,

Deci vom devora planeta cu satanice poftiri, omorând deopotrivă și eroi și și martiri.

Când prostia cântă imnuri bolilor ce ne-nconjoară, cum să vezi în curcubeie viitorul tău ca Țară?