Doină

Omule nu fi hapsân, dacă iei, ia din natură, nu de la săraci din gură, 

Mama te-a ținut la sân, făt frumos cu trupul gol, învelit în simplu țol.

Nu ți-a dat pe corp răpciune, nici în minte goliciune,

Nu a vrut să fac-o firă, dintr-un pântec de fecioară, 

Ți-a dat primii dinți de lapte, nu să-ți crească colți feroce

Să pricepi a lumii șoapte, omeneasca lumii voce,

Nu să prăduiești cu silă, tot ce merită o milă,

O iubire de aproape, că sunt munți sau că sunt ape,

Că-s păduri curgând în frunză, că-i câmpia-n veci lehuză,

Că sunt slobode-animale, că sunt oameni cu miez moale.

Dacă omului, ți-e firea, lasă naibii nesimțirea

Și comportă-te ca om, cel mai sfânt al lumii pom!