Colțul ierbii

Colțul ierbii dă viață, colțul ierbii înfioară,

Mlădiind în vântul tainic acel cântec de vioară

Ce-l aude doar pământul, stratul pernelor fertile

Presărat cu floricele, adorabile copile,

Ce încântă ochiul umed al simțirii de natură,

Nu privirea încruntată a pierdutului în ură.

Colțul ierbii ne învață bunătatea Lumii bune,

Dar e rupt spre rumegare și de mințile nebune.

                                   Armata României-gaură gri-un Fâs..

       Bilanțul M.Ap.N. putea fi o adunare a acționarilor, într-un S.R.L. de formă mai evoluată și  nici de cum un fel de forum cu desfășurare de forțe mediatice,cu prezențe notorii. Percepem că prezența președintelui și primului ministru la un asemenea bilanț este o participare tacită la lipsa de apărare a țării.

       Ce armată avem? O forță suficientă pentru un cheiunat de cățel dintre picioarele unui dulău N.A.T.O. Sintagma ”Armată Națională” este caducă în momentul în care avem sub arme 0,15 % din populație, în timp ce o țară care se respectă ține permanent sub arme tineri apți în valoare de 3,5% din populația activă.

        De ce vecinii noștri au curaj? pentru că nu putem scoate la luptă mai mult de 7000 de soldați, din care jumătate sunt prin cele străinătățuri ca mercenari. Dar avem o pleiadă de generali și ofițeri, aproape cât Calea Lactee, un mușuroi de salariați civili, soții, fiice, amante care beneficiază de bugetul apărării. efectivele existente pot acoperi, după normele luptei moderne 80 de Km de graniță, adică 0,003% din perimetrul României. Avem avioane pentru un singur atac punctual, tancuri pentru un sacrificiu de 5 Km front. Ridicarea la luptă a populației nulă. Nu avem nu planuri de mobilizare dar lipsesc total armele și echipamentele.

        Mai are rost să educăm patriotic tineretul? Nu. Ne vom prosterna oricărui invadator, ne vom da de bună voie bunurile, nevestele și copiii ocupatorului și vom trăi ca niște cârtițe fără speranță și Dumnezeu.

         Cine a vândut Armata la solduri și fier vechi? Iubiții noștri conducători politici pe care îi votăm cu entuziasm preț de o sticlă de ulei, un pui, o bere sau o țuică.

                                    Eroii

Traba cu eroii-i foarte complicată, că după războaie, mulți viteji se-arată.

Cei muriți în lupte, n-au cum să mai spună, ce le-a fost virtute, ce le-a fost cunună.

Sufletul lor poartă doar pentru văzduhuri, inocența sacră-a jertfelor de trupuri,

Doar că noi percepem jertfa lor sublimă din cuvântul celor predispuși la crimă,

Cei rămași prea-veseli într-un adăpost ies după războaie ca să-și facă rost,

Să se-îmbogățească, să se bată-n piept, cu patriotismul celui mai deștept.

Cât e lumea lume, tot așa va fi, vor da educații cei ce n-au copii,

Vor cânta în coruri pline de afoni, regi pierduți de minte și ai lor bufoni.

Omul, om de cinste care dă viață, ori moare în lupte, ori e scos în piață,

Pentru un supliciu, hrană de prostime,pentru slava celor cu averi sublime.

                    Recviem

Moșule, te-aș întreba, ce-ai să lași în urma ta?

Am să las niște cuvinte, ziduri, pietre de morminte.

N-o să las nici o avere, ea n-a fost a vieții vrere,

Cât de scurtă e viața, merită să furi piața?

Pentru dor de burtă plină, merită să furi cu vină,

Să lași oamenii din jur, nemâncați și rupți în cur?

Omenirea e o junglă, toți se luptă să ajungă,

Bici cu pleasnă de putere, deșănțare în avere.

Când ajung la închisoare, văd durerea sfârșitoare

Și se vaietă de zor că viscerele îi dor.

Oare când au jefuit munca celui oropsit,

I-a durut pe undeva, creierul de mucava,

A trecut prin cele munci ale Sfintelor porunci?

Și-au trăit cu nepăsare viața lor nesimțitoare

Și când vine vremea tristă, de-și dau duhul în batistă,

Cu mai multă răutate nu se văd printre păcate.

                                            Via

Se taie Primăvara via, se-îndepătează uscăciunea

Din lujeri seci și coarde sterpe se dă deoparte urâciunea.

Cu gândul rodului ce vine, țăranul duce mai departe

Tradiții izvorând din glie și puse-n litere în carte.

Cum gospodarul îngrijește cu dragoste venite roade,

El, via o dumnezeiește, el e stăpânul ce-o culege.

Ce face Dumnezeu cu Lumea? E răul gând care mă roade,

Când lasă dintre noi să crească, spre vârfuri lujeri fără lege.

 

                          Gâgă Popescu

     Numele Popescu, în stil caragialesc este oarecum cel mai folosit de cei care vor să popească sau să se popească, numele a mii de gâgâlici care își ascund poreclele, de obicei stigmatizante, sub omniprezentul ”escu”. Acest sufix numenal ascunde de obicei o ascundere de identitate impudică sub praporul inocenței sângelui românesc. Foarte mulți indivizi de alte etnii, de origini rușinoase, minunați oportuniști, se pot  da români de viță veche pentru umplerea cămărilor personale.

     Acest popor, îndobitocit de veacuri, de sărăcie și promiscuitate, are deseori puseuri de refulare în fabricarea de eroi, care îndeosebi sunt infractori din punct de vedere al legii, dar vestiți ca luptători anti-sistem. Lașitatea maselor, turme de manevră politică sau de putere care se căciulesc și se prosternează la mai marii zilei, refulează în ofuri de prostie justițiară.

      În tinerețea mea, era la modă o melodie, ”Radu mamei, Radule”. Era o baladă, în memoria unui tâlhar și criminal de ca mai joasă speță, evadat din Închisoarea Aiud, prins și împușcat de jandarmi cam prin locurile în care aviatorul fără scrupule, șofer de sculă imprevizibilă a nenorocit niște oameni. Și l-am făcut și pe ăsta erou.

      Ca om de fotbal, la baza lui, jucător și antrenor, pot să spun că am cunoscut mii de talente de gen Gică Popescu, dar care n-au avut norocul lui. Același noroc care l-a pălit pe vagabondul Victor Ponta de a deveni prim-ministru. Unii dintre ei nu au avut pile, alții s-au apucat de carte pentru a-și făuri un viitor stabil. Gică a fost un mercenar, ahtiat de avere, în țară nu a făcut mare lucru. Pot cere grațierea lui turcii și spaniolii și mai puțin românii, cărora le-a spoliat impozitele.

                             În Lume n-o să fie bine...

În Lumee n-o să fie bine și n-are cum,

Simțirea omului se-îneacă în negrii vârcolaci de fum,

În mintea lui se-adună gânduri albite de visări drogate,

Urăște tot mai mult natura, turbat de-a lui singurătate.

Urzete cu plăcere crime, cum vede zilnic pe ecrane,

Nici literele nu-l ajută, nu are-n ochi decât butoane.

Câți dintre noi mai iau sentimente din cărți uitate de iubire,

În Lume n-o să fie bine, în Lume nu mai e iubire.

                                   Bișnița politică

     Pentru oricare din afacerile în spațiul economic, traduse din engleză ca bișnițe, este nevoie de bani, de ochii dracului adică de monede. Toate speculațiile de îmbogățire sau colaps financiar se bazează pe unități monetare mai puternice sau mai slabe, funcție de norodul care îi numără.

      În viața politică, bișnița are la bază o altfel de unitate monetară, virtual monetară, votul. Voturile se adună, se numără, se escrochează, se fură aidoma banilor. fundamentele democrației au dat ideea de vot, dar nu votul nenorociților, sclavilor, prostimii aproape de animalitate, ci voturile cetățenilor responsabili. S.U.A. și-a bazat democrația prin amendamente de bun simț uman, prinse în constituție, limitând accesul la vot al celor fără discernământ social și implicit, fără aport social. 

      Europa, pe baza emulației proletar socialiste care șterge diferențele dintre individul util social și parazitul uman. Ca atare democrația votului universal a pus bazele politicii mafiote, bazată pe cumpărarea voturilor. Votul devine unitate non-monetară de bază pentru manevrarea maselor și supremația celor ce cumpără, dincolo de legea bunului simț, protejați de sistemul instituit chiar de ei, pentru concentrarea averilor în mâinile celor ce nu merită dar pot, indiferent de valoarea lor ca oameni sau semi-oameni.

     Căciula iobagului român, de veacuri impus la căciulire a inventat în România o democrație originală în care cumpărarea, vânzarea și ascunderea de voturi este o bișniță nemaipomenită. Orice ales, astfel, cumpără voturi prin promisiuni și pomeni electorale după care, își pune voturile în teșcherea și iese cu ele la troc. Ca să vadă ce-i iese! Burta gândește!

                           E primăvară

E-o primăvară mohorâtă, cenușă-n suflet de român,

Un anotimp de bucurie aduce-un pesimism străin,

Nici soarele nu încălzește iar cerul e deplin hain,

În oameni se adună boala sechelelor care rămân.

Destine sunt supuse cronic, unor poftiri de conjunctură,

Lichelele își pun pecetea pe clipa propriului profit,

Nu mai contează cine minte, nu mai contează cine fură,

Oricum pentru zeiasca turmă se plămădește de SFÂRȘIT!

                      Ucraina, încotro?

      Te crucești cum comentatorii analfabeți care nu se pricep la nimic dar dau precepte de politică externă, mănâncă rahat. Ca să-âi dai cu părerea la o problemă atât de complexă, ca cea a Ucrainei trebuie să ști ceva istorie, lucru care lipește excesiv tineretului de astăzi și chiar celor maturi.

       Ucraina ca și Iugoslavia a fost o creație artificială de după al doilea Război Mondial. S-a trezit sub creionul lui Stalin cu rapturi teritoriale nefirești. miez de conflict interetnic cum este și Transnistria. Pentru a fi bine gâdilată ca adversar catolic al Uniunii Sovietice, Ucraina a primit în 1946 teritorii care nu erau ale ei cum ar fi cele rusești, Crimeea, Harcovul și teritorii românești, Buceagul, Buccovina și nordul Basarabiei.

       Deci dacă rușii își vor posesiunile înnapoi, este legitim să-și aducă la patria mamă Crimeea și estul Ucrainei. Problema e dacă noi vom aduce la patria mamă România cele trei județe din sudul Basarabiei, Bucovina și nordul Moldovei și să renunțăm la Transnistria. De sute de ani granița între Moldova și muscali a fost pe Nistru. Cetatea Albă a fost a lui Ștefan cel Mare. Problema e în mâna tătarilor, găgăuzi, care sunt mai bine primiți de români decât de toate celelalte entități slave. 

          ca să militezi extern, pentru o politică de aducțiune națională trebuie să ști istorie. Cine o știe? poate Băsescu, exclus pentru analfabeții P.S.D.,