marți, 30 iunie 2015

                Antropo-polologhie.
Am corp fecund susținător de creier,
Mașină ce hrănește conștiință,
Pe alte corpuri capete de grier
Dau burții tractul, girul spre știință.
Un semi-animal rămâne omul
Doar Dumnezeu e Omul cel deplin, 
Nici templul, nici biserica nu-i Domul
Care pompează sânge, nu venin.
Milenii vracii ne-au mințit că duhul
E-n inimă  și creieru-i scofală,
Cum aerul a zămislit văzduhul,
Nu forța Terrei gravitațională.

luni, 29 iunie 2015

                          O poveste de demult.
      Cât de demult am auzit de ”interesul general”.  În ianuarie 2011, în plină criză economică, guvernul Boc a hotărât să mai reducă din pensiile nesimțite ale generalilor din armată și fosta securitate. Sarcina a căzut în cârca lui Gabriel Oprea, ministrul apărării naționale. Primul general cu patru stele din armata română care nu a ținut arma în mână și nu a participat la nici o bătălie. dar a furajat din greu izmene, bocanci și conserve, a trecut la treabă. Cu generălița lui de finanțe a pus-o de un tun de 2000000 de lei pentru recalcularea pensiilor cadrelor militare. Nu mai exista lege, nu mai exista un Statut al cadrelor militare și a început un haos după ureche. Cadrele militare au fost chemate la centrele militare pentru a completa niște fișe aiuristice, deși evidența militară era imbatabilă. Cred că vă aduceți aminte că generali care au făcut războiul și chiar Dumitru Prunariu a ajuns la pensii de 1000 de lei. Cum a trecut prin armată acest general fără minim respect față de grade. El le-a luat pe șpagă. Cei buni le-au luat prin școli și examene. Gradul militarr trebuie considerat un titlu, ca cel de doctor. În altă țară.
     După nefericita exprimare a președintelui Băsescu, că baza armatei o reprezintă subofițerii ( în S.U.A.) s-a trecut la o nouă recalculare în care pensiile nesimțite ale generalilor și ofițerilor superiori care au comandat crme în decembrie 1989, ale securiștilor și torționarilor au crescut mai mult. ofițerii de carieră au rămas la vechile pensii, dar au crescut pensiile tabalagiilor. Subofițeri și maiștri militari. Astăzi un plutonier ridică o pensie de 3000 de lei în timp ce un colonel cu academie și examen de colonel 23000.
      Unde este etica militară a acestui impostor al ”interesului național”? Gândire lui militară este nulă.
                           Distribui cuvinte...
Distribui cuvinte cinstite și sfaturi.
Dar cine citește la timpul prezent?
Pe cărțile bune e praf straturi,straturi,
Mă simt genune, poetul absent.
De-aș scrie o carte din pușcărie,
Prostimii i-aș fi un falnic erou,
Ar fi și cerneală, ar fi și hârtie, 
Minciunii să-i credem ne-vinei ecou.
Ani de cinstire a vorbelor bune, 
Date în vânturi, pierdute-n văzduh
Editorii hulpavi nu mișcă din rune,
Vor verde hârtie, nu aur de duh.

duminică, 28 iunie 2015

                      Morală pe invers.
     Dacă te uiți pe televizor, mai ales la posturile de țtiri care au luat-o razna în fuga după bani, ajungi la concluzia că populația României e o adunătură de hoți, bandiți, pușcăriași și penali și un rest insignifiant de naivi. Păi dacă în fruntea celor care dezvăluie credință și dau deontologic precepte morale se află numai V.I.P.-uri din pușcării, eliberați sau cu bocceluța făcută pentru detenție, ce mai credem din puritatea vieții.
      Caut de ani întregi oameni integri care să se desfășoare pe micul ecran. Ioc! Ni se spune spre educarea etică a acestui popor numai ce scot pe gura lor spurcată mai marii națiunii certați cu legea. În ce țară din lume cel condamnat este chemat la interviuri. Antena 3 are propriul ei standard de manipulare mizerabilă prin minciună și contrafacere, justificat, pe banii împăratului bandiților, Voiculescu. Dar ce arginți, moștenire de la Iuda îi mână în luptă, în mânărie cu scursurile națiunii. B.1.T.V. bate pe departe recordul educației prin exemplare penale. Nici cu Realitatea T.V. nu mi-e rușine. De la știrile dimineții și până seara târziu aflăm ce a spus Năstase, Voiculescu, Becali, Udrea, Ponta, Blaga, Sârbu, Andronescu, Dragnea, ș.a. Mai găsiți și voi pușcăriași strigoi!
       Un pușcăriaș poate deschide gura după reabilitare și atunci doar ca să bea apă, nu să ne învețe cum să ne creștem copiii. Orice post de televiziune care promovează scursură de moralitate trebuie interzise!

 
                               Ochii mari!
       Trebuie întărită vigilența națională! Mâine se va produce o cotitură politică. Gura târgului spune de vreo săptămână, că armata P.S.D., cu mercenari din recentul U.S.L. și din defunctul P.D.L. o pun de o răzmeriță. Toți cei care țin mâna până la umăr în buzunarele de sutană ale bugetului de stat tremură de frica viitoarei sărăcii. Trebuie anihilată justiția. Cum de îndrăznesc procurorii și judecătorii să-i deposedeze de averile furate?
        Se mestecă o mămăligă. Făcălețul Liviu Dragnea e în mâinile lui Gabriel Oprea. Ambii exponenți ai jafului politic. Băiestrucul e conservat peste Bosfor. Venirea lui ar încurca lucrurile. Încă două săptămâni de fierbere și vine vacanța parlamentară și acoliții lui Ponta mai pot fura două luni. După ei potopul!
        Mizeria politichiei românești dă peste răscoale. Nu numai politrucii vomită ură și minciună, dar și o pleiadă de așa ziși analiști libidinoși plătiții de mai marii vremii, unii în pușcărie, dau cu bățul în baltă. Sub ochii noștri Grecia se dărâmă. Ce le-au cerut investitorii? Reducerea cheltuielilor bugetare, scăderea salariilor nejustificate și pensiilor nesimțite, mărirea T.V.A. Traian Băsescu și guvernul Boc au făcut același lucru, dar la timpul lui și acum România stă în picioare.
        Este specific acestui popor de luze să-și scuipe, să-și blameze și să-și execute eroii. Pe toate posturile de știri, fără excepție, se aruncă cu dejecții în Traian Băsescu, omul care ne-a salvat de falimentul spre care ne-a împins guvernul Tăriceanu, la îndemâna P.S.D.
         Ce mai vor jigodiile? Băsescu e la pensie. Da, dar Voiculescu nu i-a semnat decizia. Din mocirla lui se pune de o mămăligă, aurie sau smolită?

vineri, 26 iunie 2015

                  Întoarcerea lui Vodă Mitomanul!
          ”Victor se întoarce, bubuzeaua sună
           Oastea lui zdrobită banii si-i adună!”
       Luni se întoarce Plagi-Vodă. Sâmbăta nu muncesc și nu luptă adventiștii, Duminică nu fac destule lucruri ortodocșii. Luni albanezii ies din raibairam. Se vor scula din morminte milioanele lui Dragnea, Restul până la 7,4 se vor reculege la diferite moaște și se vor alinia în spatele primarilor, consilierilor și secretarilor, directorilor de școli și alte dregătorii de stat, popilor și sub conducerea boierimii de județ vor recuceri prostia.
      „Mustața lui Dragnea vrem!”  Și viteazul vodă, hârșâit în lupte cu muscalii, cazacii și azerii, rănit de turci, se va întoarce cu firman de la Stambul ca să fie din nou uns ca salvator al nerodului. Va ridica sabia cu 9% oțel și restul petrol și arătând spre Pașa Oprea va tuna o nouă minciună. Ienicerii vor intra sub pământ de rușine.
       -” Unde sunteți penalii mei?” -Aici Măgăria Ta. -” Păi atunci pe averi” - N-avem averi. - ”Atunci pe băsiști și pe curând.!” 
             Și așa se duse vodă să bea vin în Beci Domnesc
             Și va roade din atele din dezastrul românesc.

joi, 25 iunie 2015

                            Considerente româno-europene.
     De vreo cinci ani a început umflarea balonului Euro-asiatic cu pompa lui Putin. Pentru susținere superioară, s-au suspendat în colateral alveole de gumă din vecinătate. S- a pompat în celule extensibile cu petrodolari și ruble în Ungaria, Austria, Franța, Germania, Țările Baltice, Polonia, Bulgaria, Grecia și România.
       La noi s-a pus de o întoarcere a armelor, cu suflu rusesc în vara lui 2012. Timp de trei ani balonul U.S.L. când s-a umflat, când s-a dezumflat din cauza boldurilor occidentale. Acum Rusia e în cădere liberă, dar mai măcăne. Napoleon a spus că urăște trădătorii dar îi place trădarea.
        Alveola românească a balonului U.S.L. s-a fisurat definitiv acum câteva zile, când o ultimă antenă telescopică s-a extins peste măsură.  Fără uleiul occidental sasul ar fi rămas crăcănat pe creștetele lui Ponta și Voiculescu, ale P.N.L-ului rusofon și P.S.D.-ului euro-asiatic. Nu știu cât va mai pendula în această crăcănare al treilea membru, agentul F.S.B. Dan Mihăilescu?  Și alte picături ale trădării liberale.
        Nici o Mare Putere care pune mâna pe o națiune nu-și permite să accepte ridicarea în funcții de decizie a unui patriot autohton. Toți preferă cozile de topor. Cine a trădat odată, va trăda până moare.
        Numirea lui Ungureanu la S.I.E., e o lovitură N.A.T.O. dar nu o certitudine. Așchia nu sare departe de trunchi. Fiul unui general de securitate, părtaș la sustragerea de fonduri ceaușiste, bogătaș în Monte Carlo, nu se va sacrifica pentru popor. Dacă vrei să bei de milioane de lei și să mănânci icre negre și vacă japoneză nu poți să stai la mila venitului de la stat.

miercuri, 24 iunie 2015

                      Siguranța națională. Minge la fileu.
       Tocmai a fost nominalizat viitorul șef al S.I.E. Era de așteptat ca N.A.T.O. să-și spună cuvântul. Iohanis tocmai a fost dezbrăcat de ambasadorul Marii Britanii și trebuie să se lepede de Satana, la acest botez, cu și fără voia lui. Înconjurat și jurat, de forțe și persoane pornite de trei ani spre anihilarea Statului de Drept, cu contribuții substanțiale ale F.S.B. Klauss a crezut că poate servi în continuare ”cauza” Voiculescu, Ponta, Antonescu, adică a U.S.L. Și l-a numit pe Mihalache și l-a numit pe Helvig. A jucat destul țepălul în fundul fântânii făcându-se că nu vede jocurile maimuțoiului Ponta, exponentu junglei mafiote.
      Deci M.R.U. a fost impus de americani și nu de nemți sau ruși. Cum pot crede proștii și analfabeții care cască gura la Antena 3, că Iohanis i-a trădat de bună voie. Până când acest post antinațional, postul lui Băsescu, prezent de mii de ori pe zi cu numele pe micul ecran nu va fi anihilat, bine nu ne mai facem ca națiune.
       Domnule Putin, e timpul să-ți strângi sculele și curvele și să te orientezi spre Zenit.
               Strategia de Apărare Națională II.
      Orice întreprindere serioasă are nevoie de un plan. De o strategie. Ce am și cu ce pot să fac un lucru sau o lucrare, chiar lucrătură. Dacă un bucătar își propune să facă o mâncare sofisticată și n-are la îndemână decât sare apă și mălai, produsul nu poate fi decât mămăligă. Una românească.
      Pentru elaborarea unei strategii de apărare, strângi și evaluezi componentele. Primul ar fi armata. Armata, în perioada interbelică reprezenta ”brațul înarmat al poporului împotriva dușmanilor din-afară și uneltirilor din-lăuntru. În perioada comunistă, Armata era scutul țării, apărătoarea cuceririlor revoluționare ale poporului. Între 1990 și 2000, Armata a devenit instrumentul ”Trădării naționale”, subiect preferat și bine pus în practică de Ion Iliescu și adiacent a lui Constantinescu, sub domnia serviciilor secrete securiste (aripă K.G.B. sau G.R.U.) În această perioadă generalii și comandanții din armată au primit ca sarcină principală casarea. Printre picături de complicitate auto-îmbogățirea. S-au tăiat și s-au dat la fier vechi  1500 de tancuri, 2000 de vehicule, 600 de nave aeriene și 100 de nave de luptă. S-a casat echipament militar pentru 3000000 de rezerviști, muniție și armament. Pe toate fronturile, armata a pus de contrabandă și jaf. Ofițerii de carieră și patrioți au fost eliminați. Tablagii au devenit ofițerri de decizie și doctori în științe militare, cu ultima lucrare studiată ”Capra cu trei iezi”. Pe timpul guvernării Năstase, nemaifiind resurse, prin Hotărâri de guvern bine țintite, Armata a fost deposedată de cazărmi și poligoane.
      Astăzi Armata Română este un apendice N.A.T.O. Deci nu mai este ”națională”.
      Domnule Iohanis, la acest capitol, trebuia să renunțați la sfaturile unui ”bătător de pas de defilare” și să cereți expertiză de la doctorița în Apărare, Elena Udrea și îndrumătorului ei, Gabriel Oprea. Și a altor doctori fabricați de Colegiul Național de Apărare.
                     Strategia de apărare.
     Strategia de apărare a unei grădini sau a unei proprietăți are mai multe dimensiuni. Lungimea și înălțimea gardului, grosimea lui, lungimea și lățimea casei și zidurilor, înălțimea acoperișului, înălțimea paratrăsnetului, adâncimea piscinei, dimensiunile pomilor și culturilor. Când ai prea multe proprietăți și acareturi, strategia de apărare se disipează.
     Este pentru prima dată în perioada postdecembristă când sunt de acord cu P.S.D. Președintele a citit o sumedenie de generalități despre jungla care apără un bantustan. o săracă entitate africană. Dacă ar avea un pic de creier, să zicem de fotbalist, excepție Boloni, ar distribui șuturi de mare forță în poponeții consilierilor, unii de-a dreptul idioți, alții deștepți, dar intenționați în compromiterea instituției prezidențiale. Luați urma rublelor!
      Aprobată în parlament ”Strategia de apărare și siguranță națională”, devine o cartă obligatorie pentru toate instituțiile statului și cetățeni, o mini-constituție din care se vor elabora legi de autoapărare națională. Numai că în bolboroseala președintelui nu găsim imperativul. Trebuie să... este necesar ca... răspunde cutare...execută Popeștii....!
       România n-are guvern, n-are prim-ministru, n-are Parlament național ci o adunătură de găști ”politice”cu interese personale și mai nou nu are Președinte. La găurile de cunoștințe generale, politice, istorice, geografice și militare, Iohanis nu va deveni președinte nici peste o sută de ani. Dacă mai ai și sfătuitori de joasă speță precum Mihalache, speranțele ”Lucrului bine făcut” se pierd în deșertul African.

marți, 23 iunie 2015

              Parodie.
Ce-i mână pe ei în luptă, ce doresc cești apuși!?
Laurii vor să-i mențină veștezi și mucegăiți,
Pe un creștet de maimuță cu genunchii ei turciți.
Trag din greu la o trăsură gâfâie și nu mai pot. 
Cum, întreg ”Aliotmanul”, să se-împiedice de-un ciot?
De un sas crescut răsură-n drumul lor cel bătucit
Care calcă sărăcia pe-un popor deplin tâmpit.
Ei l-au semănat ca sprijin într-o râpă din răzor
Și-a ieșit în drum nebunul, pare-mi-se trădător.
Deși mormăie cuvinte în româna lui de baltă,
Tremură de frica fricii pe-o poziție înaltă.
Sponsorii îl trag de ață, ce-a promis și ce-a făcut, 
Doar nu crede că poporul l-a votat să-i fie scut?
Nici muscalii, nici turcimea nemților din accident,
Nu l-au aburcat ca Rigă dintr-un simplu accident.
Toți așteaptă-n râgâială să le dea toată pădurea,
Pietrele de pe morminte, cușmele de pe țărani,
U.S.L. din nou trăiește, va vâsli de-acum în ani,
Deci românii să își caute, vizuină pe aiurea!

luni, 22 iunie 2015

                    Că cam așa președinte...
       Abemus Iohanis! N-avemus președinte. Un sas mare se plimbă prin lăuntrul palatului și pe afară, chiar mai departe de hotare, drept, cu o cheiță în cur. Cu alte cuvinte țeapăn. Cheița are un inel de aur în c are șade degetul agentului F.S.B. Manolache. Președintele n-are voie să ridice vocea, să se răstească sau să suduie. Altfel i se arată ce a grăit și promis la Grifco pupând pulpana celui mai trăsnit dușman al poporului, Dan Voiculescu în toamna anului 2011, când s-a pus de o lovitură de stat.
       Ce am aflat din strategia de apărare? Că Statul Român are mai multe dimensiuni.Mai multe decât geometria spațiului, trecând de la lungime. lățime și înălțime probabil la timpul care fuge printre stele sau așteaptă evaporarea incompetenței. 
        Strategia de apărare, în dimensiuni virtuale, golite de popor, trebuie asumată de clasa politică. Păi ce face clasa politică, pălărie fără cap, așezată pe o tărtăcuță în aer fără trup,trupul națiunii, din 2012 încoace. Nu frământă dar coace! Turtă dulce pentru cei cocoțați pe marele bălegar auriu.
        Țara nimănui, din care fug cu hălci uriașe aliații și nealiații nu poate avea cap, nu poate avea conducere. Nema prim- ministru, nema președinte. Dimensiunile, justiție, servicii secrete, economie, învățământ, sănătate, mediu virtual în relief, ape și autostrăzi, infrastructură se micșorează într-o strategie de siguranță fuzibilă. Un nor de ciori care croncănește  în Parlament poate oricând să înnoade sârmele pentru un scurtcircuit.
                           Egoismul.
În triburile din trecut,
Cei vrednici împărțeau deptate,
Cu timpul, Lumea a crescut
În lipsă de sinceritate.
Maimuța devenită om
A vegetat aceiași râie
Și egoismul ei din pom
Orgolii încă mai mângâie.
Am devenit prin cercetări,
Ființa dragostei supreme,
Ne-am dus cu pluta peste mări,
Cântând din vechile blesteme.
Iar azi ”pârliții” ne conduc, 
În pofta lor despotic spusă,
Cu simțuri vagi, de eunuc,
Pe turta lur mai multă spuză.

duminică, 21 iunie 2015

                  Domnule peședinte,
     În solidaritate cu primul ministru vă rog să numiți interimar, în conducerea guvernului pe Pepelea. Numai el știe să lase un cui în peretele Țării ca să vină și să plece când vrea, pentru a-și atârna izmenele.
     Ori suntem o țară de tâmpiți ori nu ne mai pasă! Și nu le mai pasă maimuțelor ciripitoare care rag la televizor. Cum poți să mai mângâi fuduliile unui conducător de țară imatur, care ”face buba” și se vaită în ecoul miilor de voci ale handicapaților P.S.D. et.co.Nu se poate ca toate babele cu veleități politice să bocească la genunchiul invalid al unui escroc, crescut în puful minciunii și trădării.
      Peste jumătate din cetățenii acestei țări au făcut sport, au avut entorse și meniscuri, dar după două săptămâni au intrat pe teren. Cred că nu se pune problema ca Victor Ponta să joace baschet mâine. Cheorchil (scuze) a condus S.U.A. în timpul războiului din scaunul cu rotile. România are un prim ministru rupt în două. Prima parte este terminată de la buric în jos iar a doua a început să pută de la buric în sus.
     Aracan, sărmană țară, gionoaiele te-omoară!
                       Manechinul vorbitor.
      România este țara tuturor posibilităților!  Numai în această țară manechinele vorbesc, adică cuvântă, adică spun verzi și uscate. În alte țări manechinele stau frumos în vitrină sau în magazine, mai mult sau mai puțin îmbrăcate, da nu au glas. Din când în când patronul le mișcă o mână sau un picior ca să arate mai bine. Un picior întreg, fără operație de menisc.
       Curios este cât de repede se adună microfoanele cioflingăreselor și cioflingarilor, fără scrupule de la toate televiziunile ca să soarbă pe cala undelor prostiile unui manechin vorbitor. Mai apar și cei cu lavalieră la guler care să cace greutatea bolboroselilor unui manechin. Cine a mai văzut manechin lovit de gută la cap care să dea sfaturi și precepte Statului de Drept.
       Dacă am fi în evul mediu, aș folosi cu mare plăcere securea lată a călăului ca săi zbor gâtul cu toate împroșcăturile de ghips. În zilele noastre ar trebui un Kalașnikov ca să ciuruiască o minte goală. Un creier de vată pricopsit în tărtăcuță de electrizări accidentale, prin atingeri incoerente trebuie scos din priză.
       Cine îl poate scoate din priză pe Tăriceanu? Această primată în scleroză de sinapse trebuie anesteziată chiar dacă libidourile celor cinci neveste îl ridică la rang de ”primă sculă pe basculă”.
        Cui îi place mirosul bufnelilor dosnice să-l respire. Lăsați-ne nouă aerul curat!

vineri, 19 iunie 2015

                        Sultănim Măria Ta!
       Eminescu a murit degeaba. Poporul lui nu mai e popor ci o adunătură care îi vorbește limba. Atenție, nu-i citește limba, ci îngaimă o punguță de cuvinte. Pe vremea lui, urmașii fanarioților au adus un neamț pe tronul lui Cuza. Un coate goale catolic, rupt în cur și nepriceput în graiul nostru.I s-a aurit tronul, împodobit caleașca și împopoțonat neamul. I s-au dat moșii, castele și conace, un vapor cu  zbaturi și alte dezmățuri. Pe ce merit?
        În decembrie 2014, în lipsă de alternativă, românii au votat ce li s-a pus în față, alegând răul cel mai mic.Cei care l-au votat fac parte din lumea civilizată. Numai că România actuală trăiește în lumea a III-a pe criterii de corupția puterii, analfabetism și sărăcie, siguranță sanitară și proiecte de viitor.
         Neamțul vopsit ajuns președinte prin păcăleala U.S.L. se comportă de șase luni ca un sultan pentru că dacă i-am zice rege am jigni Europa. S-a plimbat prin împrejurimi incoerent și fără folos și a ajuns la concluzia că nu are Avion, Iaht și limuzină cu stegulețe. Nu poate juca tenis în dormitor și nu are baldachin cu diamante.
         Eu cred că îi mai trebuie o narghilea din rubin, o mie de perne din puf de colibri și un harem de vreo două sute de animatoare de la Antena 3, PRO-tv și alte posturi și cluburi de fițe la 2000 de euro bucata.
       Cum să ieși în lume ca un sărăntoc? Popoarele de înfometați și înrobiți au dreptul la conducători mai presus decât Papa!

joi, 18 iunie 2015

                          Raport de forțe.
     În orice conflict, chiar și militar, pe baza unor informații corecte se analizează posibilitatea victoriei în confruntarea directă. Exceptând situațiile de curaj, tenacitate și noroc în care pleci la luptă cu un inamic potențial superior în forță și mijloace, de obicei raportul de forțe te ține în frâu. Și mai dai de la tine sau te supui.
      Asistăm de trei ani la un război între U.S.L. și singurul politician potențial patriot Traian Băsescu.El și puținii oameni care l-au susținut, au rămas ținta, care distrusă va permite subordonarea politică de către mafia politică și interlopă a justiției. Războiul continuă ș în zilele de acum și nimeni nu ne poate garanta că Statul de Drept nu va fi demolat. Ne spune acest lucru raportul de forțe pro și contra Băsescu.
       Pe categorii:
     -Personal, 2 milioane de alegători la 16 milioane de votanți. Votanții lui Iohanis au susținut tot U.S.L.
    - Economic: 1-1000, averrea lui Băsescu contra averilor mogulilor de presă, marilor îmbogățiți prin jefuirea țării, baroni locali și directorii societăților de stat subordonate guvernului și 80% din funcționărime.
     - Politic, P.M.P contra U.S.L ( P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., P.L.R., P.C.) plus U.D.M.R. și naționalitățile.
     - Instituțional: D.N.A. și S.R.I. contra Președinție, Guvern, Parlament, Procurorul General, C.S.M.
     - Mass media: 2 posturi de televiziune și un ziar contra Trustul Intact, T.V.R. R.T.V., și restul.
    Cât o să-l mai pomeniți pe Băsescu. Toate pomelnicele pentru vii încep cu Traian și în biserici. De aici blestemele proștilor, hoților și ale clasei politice.
       Apropo, și sfeynicul principal și de taină al lui Iohanis, Dan Mihalache a fost invitat de Putin la Baku.

miercuri, 17 iunie 2015

                      Colocviul bandiților.
        Bate vânt de restaurație comunistă. De această dată prin poienele justiției. Pădurea dreptății naționale, vechiul codru strămoșesc, a rămas doar ciopoare. Și de fapt și de drept. Se pare că sforile de manevrare a justiției au încăput pe mâinile unor păpușari pe deplin certați cu legea.
         Unul din cei mai mari bandiți dintre cei care au scos țara la mezat, ”manechin” Tăriceanu, împuns în spate cu sula de Ponta și ai lui, nu se știe locul concret, a sunat din cornu-i adunarea haiducilor. Nu furii de altădată ci hoții de acum. Sau de mai curând. Au răspuns la chemarea de snopire a justiție întru ”pohta noastră”, în acordul fluierat al ministrului Justiției, pe ritmuri de dairele ale procurorului general, unele asociații de judecători și procurori înfloriți și îmbuibați de regimurile Iliescu, care se simt cam dați deoparte de la bucate de către D.N.A. Sunt curios ce averi și ce beizadele etalează pupincuriștii U.S.L. Se leagănă mulți din justițiarii de azi în barca penalilor politici și e cazul să strângă rândurile?
          Se dau fel de fel de lovituri pe sub centură în pugilistul Băsescu în idea de a înfrânge și cerbicia justiției adevărate. Procurorii și judecătorii cinstiți au rămas ”băsiști” și în minoritate. Conform stratificării sociale a nenorocitului popor român. La o sută de bandiți un om cinstit.
                        Apicolă.
Avem o țară ca un stup,
Dar trântorit din cale-afară,
Reginele se duc la zdup,
Albinele bezmetic zboară.
Din botcile  fără virtute
Se-alege-o matcă aiutită,
Un zbor de trântori pe-întrecute
Și doici flămânde în suită.
Pe rame bâzâind afonă,
Cea matcă uită să se ouă, 
N-are puiet, dar are bonă, 
Nu știe când  pe flori e rouă.
Pericolul e-n furtișaguri
Soldați puțini la urdiniș,
Și jaful e stăpân pe faguri,
Trântorii pleacă pe furiș.

joi, 11 iunie 2015

         Calul Troian.
     Toate mijloacele de informare în masă, toți analiștii de verzi și uscate stau cu ochii pe tinerii și mai bătrânii armăsari ai corupției fără să vadă caii de povară, armăsari castrați cu puteri înzecite în hamuri, văduviți de instincte sexuale și alte pofte dar nelipsiți de ambiție. Și de forță.
     Am o premoniție, care se pare că prin telepatie a ajuns ca fir galben în filonul unei justiții adevărate. Cât de curând pilonul interesului național va trebui să explice câcâit, cu puținele cuvinte pe care le deține grație lecturilor din copilărie, ”Capra cu trei iezi” sau ”Scufița roșie”, ce-l mână în luptă. Alintatul Gabi de către toate prompterițele analfabete, tablagiul cu patru stele face jocuri de culise greu de judecat în baza „interesului național” al unor naționalități conlocuitoare. justiția e oarbă, surdă, dar nu adormită dacă e ciupită bine de stimuli externi.
      Marele ”observator” al coerciției primare, supraveghează și păzește de vreo 20 de ani cartelul interlopilor, preluând de la Abraaham hățurile harnașamentului poliției cu crupă de plop țigănesc. Nici nu putem să ne închipuim de ce forțe armate dispune acest personaj, ipotetic adulat și prrostește nebăgat în seamă.
       S-a sunat goarna pentru avocații interlopilor, tentaculele crimei organizate care au sugrumat partea de jos a țării, să sperăm că nu sună deșteptarea ci stingerea.

miercuri, 10 iunie 2015

                   Politică pe fulgi de păpădie.
     Vine un individ, rupe lujerul păpădiei în fruct și suflă. Majoritatea fulgilor o iau pe direcția suflăturii, mai departe sau mai aproape, unii cad imediat. Pe teritoriul României bat de obicei vânturi mai slabe dinspre apus și un singur vânt, foarte puternic, devastator,Crivățul, dinspre răsărit.
      Avem blândețea suflului politic dinspre Occident, pe criterii de democrație și bun simț și vijelia primitivă a politicii rusești. Nu vreau să mă refer aici la prostime, la iobăgimea și țigănimea analfabetă cu care sovieticii au supus România anilor 1947-1959 și care cască și astăzi gura la caii verzi de pe pereții propagandei mafiote, antinaționale a Antenei 3, României T.V. și mai nou  B.1., dar noi cei cu carte, pricepere și bun simț, am simțit, în vara anului 2012 un fior de anestezie în șira spinării. Voiculescu, Antonescu, Ponta, împreună cu prostimea beată a țării, urmând un scenariu rapid, scris și subvenționat de ruși, prin Gazprrom, Rompetrol și dubioase firme americane și occidentale au încercat sucombarea statului de drept. Conservele K.G.B., ale justiției comuniste și Iliesciene, organizații de magistrați gen Pivnicieru au vrut să vomite interlop pe relieful și așezările țării. România trebuia să devină un stat corupt și incontrolabil la dispoziția mafiei rusești. Cu palida intervenție a U.E. și opoziția de Sisif a președintelui Băsescu și a părții conștiente a societății, Lovitura de stat a dat greș. Dar U.S.L. a continuat, pas cu pas, conform picăturii chinezești să sape grote în democrația de viitor a poporului român.
       Asistăm acum la apogeul luptei de îngenunchere a poporului liber și independent. Dumnezeu știe cine va învinge, pentru că din idealurile revoluției Europene, românilor le lipsește solidaritatea. Și conștiința de neam și țară. Cultura spre civilizație.
                      Konetz filma!
  Moto: ” Nu a existat comunism ci rusism de la nemțoaica Elisabeta I, încoace!”

S-a dus arua sfântă, deasupra țării mele,
Înnegurări continui, poporul e pierdut, 
În nori vezi vârcolacii cei mâncători de stele,
Pământul stinge oase de glorios trecut.
Cine mai știe ginta de unde-i vine gena,
Câți cred că Internetul in-vitro i-a născut?
Pe plaiul mioritic pasc lupii în arena
În care iarba-i sânge și vaca e mamut.
Vin alte generații cu comunism în vene,
Această SIDA, scârbă a neamului uman,
Ne dă inchizitorii ce ne stârpesc alene
Și cine mai pricepe trecutul lui roman?
Când vârful de săgeată din vidia de stepă
Străpunge inimi slabe și culcă lan de grâu,
Un val de buruiană astupă deal și râpă,
Liane trădătoare ne strâng mortal de brâu.
Eu mor, copiii voștri vor rătăcii prin lume ca venetici de țară, ca venetici de nume.

marți, 9 iunie 2015

                         România în paralizie infantilă.
      O națiune, concretizată într-o țară puternică beneficiază, ca oricare organism viu, de mușchi puternici, inimă vitală, un sistem osos indestructibil, simțuri vivace și o imunitate perpetuă. Un stat puternic are o economie puternică bazată pe tehnologie și resurse naturale și umane puternice. Dacă nu are resursele naturale necesare, prin forța celorlalte elemente le ia de la statele slabe.
      România a fost de-a lungul a 2000 de ani un stat slab, aestătât divizat  cât și unit. Să analizăm acum organismul numit România.Va rezista în timp?  Sistemul osos, bogățiile naturale ale solului și subsolului sunt șvaițer. Petrolul curge pentru austrieci, ca și aurul vede,pădurile. Apele curg și dau curent pentru italieni, gazele ies din pământ pentru francezi, nouă ne rămân grâul, legumele și fructele pe care le macină mafioții politici. Neromâni.
       Mușchii noștri sunt atrofiați până la os. Avem armată? Stăm cățel între labele dulăului N:A.T.O. Sistemul circulator, arondat unei inimi bradicardice e plin de varice pe toate venele administrației locale. Simțurile sunt aproape stinse de bruiaje străine și ecouri cancerigene interioare, deci serviciile de securitate răspund stimulilor dușmănoși ai celulelor interne și de tegument pe propria lor citoplasmă. Sistemul imunitar, justiția este în leucemie cu multe celule albe rămase de la sovietici.
      Pe scurt, Națiunea Română, crescută pe embrionul poporului român, nu mai are etos românesc și normal nu mai are creier. Un abheimer fatal.

luni, 8 iunie 2015

                           A.K.M.
             Poporu-i la mici și bere
             Hoții hățuiesc putere,
             Un bandit conduce țara
             Baba-și piaptănă „cămara„.
       Suntem de ”râsul Universului Cosmic”. Maimuța nu vrea să coboare din pom. Are o grămadă de fructe la îndemână. Pomul e solid și securea știrbă. Topoarele au cozi din plastic.. Cum să dai jos maimuța, dacă nu poți să dobori pomul? Are rădăcini solide care sug vlagă din toate județele. Un trunchi plin de fibră ațoasă susținută de cleiul interesului național al lumii interlope, se ține prin excesul de zel al milițienilor lui Oprea și C.S.M.-iștii lui Iliescu. Doamna cu cățelul, adică cu pușcăria se pare că e cam dusă cu pluta și purtată la cacialma de o făcătură Antene 3, de care se agață inclusiv, primul ministru. Țara o arde pe grătare când ciorba dă în foc. Oala a rămas acasă iar prostimea cică respiră libertate. Mămăliga se răcește nepăsătoare.
      De ce nu pleacă Ponta. E încătușat și de mâini și de picioare de cei care au pus la cale afacerea din iulie 2012 ieșită cu faliment pe toate fețele. Pe lângă Kalașnicovul de la tâmplă (cu mafia rusă nu te pui), un cor de urlete și vaiere a celor păcăliți și mituiți pentru îngroparea democrației susține din toți rărunchii coma inevitabilă a sistemului politic ticăloșit.
      Nesimțirea populară poate însă resuscita nesimțirea politică. Toți mercenarii U.S.L. se dau de gol  dar prind și vlagă nouă. Nu le mai pasă. Câinele blând trece pe lângă tine, cel încolțit mușcă!

sâmbătă, 6 iunie 2015

                          Istoria bat-o vina!
         Ce nu știu politrucii care se vânzolesc pe scena politică pentru un cât de mic ciolănel și ”dotații” analiști politici? Nu știu istorie. Fiecare orânduire socială sau sistem politic s-a impus prin forța armelor. Oricât de amplă este o mișcare de mase, cu iz revoluționar, ea nu ae sorți de izbândă fără n suport armat. Chiar și lovitura de stat din 1989 a fost deviată spre neocomunism de trădarea generalilor criminali din armată.
         Luând în analiză perioada 1945-1947, în care comuniștii au preluat puterea sprijinindu-se pe masa de săraci și analfabeți se poate conchide că trecerea la socialism a avut ca garant prezența Armatei Roșii pe teritoriul României. Partidele istorice au avut și ele destulă forță politică și economică, intelectuală, o amată de ciomăgari da nu s-au putut impune în fața forțelor Cominternului suite pe tancuri. Vulgul a învins.
        În prezent asistăm la o schimbare de situație în care vulgul ține cu dinții de capitalismul lui ”de cumetrie” de sistemul de relații politico-mafiote dezvoltate periculos pentru popor, sub pulpană rusească.Parcă nici nu observă că în anumite baze și în poligoane defilează N.A.T.O. Cât de inconștienți pot fi hoții devoratori de Avuție Națională?
        Nu se putea ca Occidentul care a impus democrația autentică în atâtea țări din Lumea a-III-a să scape din vedere o țară importantă din miezul Europei. Lui Iohanis ă se impune să iasă la rampă. Gata cu guguștiucii.
        Ponta, strânge jucăriile și ia-o spre Asia cu toată șleahta de profitori. Sau de ce nu spre Siberia unde mai sunt păduri de defrișat și petrodolari de cadorisit kazahilor!

vineri, 5 iunie 2015

                Revelație!
          Un confrate m-a întrebat astăzi, de ce nu am mai postat nimic de patru zile. Era ora 11.00. I-am spus că m-am plictisit și că am o premoniție. Mă luptam cu morile de vânt. Nu mai aveam cuvânt. U.S.L. călca totul în picioare. O haită de jigodii infractoare care se fuduleau la Antena 3 și România T.V. că lor nu le poate face nimeni nimic. Vânzarea țării, tarădarea țării. de către P.S.D. începând cu Năstase și Iliescu, continuând cu Voiculescu, Ponta și Antonescu, pe banii rușilor, a luat sfârșit. Nu că Werner Iohanis, cu toată șleahta de U.S.L -e , din jurul său s-au trezit la realitate, ci pentru că aliații noștri au ajuns la capătul răbdării.
           Toate jigodiile care cuvântă de acum încolo, pe mass- media, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, Madam Gorghiu, Vrânceanu Firea, Madama cu mirul, sau alte muhaiele politice trebuie scuipate cu gloanțe.
             Rușine națiune! Votați în conținuare!

marți, 2 iunie 2015

                                Picătura chinezească.
        Este o formă de schingiuire și obținere a unui scop pe baza durerii supreme. Moartea violentă,împușcarea, spânzurarea sau ghilotinarea nu anihilează concludent și de durată adversarul puterii.
             Pacientul este justiția. În 2012 U.S.L. a încercat decapitarea rapidă a capetelor de celeritate și impunerea de noi capete vasale. Lovitura de stat a bandiților politici dornici de garantarea libertății lor după jefuirea  nedisimulată a țării și poporului român, în folos personal sau de gașcă. Mafia politică adunată în jurul trădătorului securist Voiculescu și trustului său media, aservită mafiei rusești, preocupată de punerea României pe butucii haosului depravării interlope și corupției, adică U.S.L.( P.S.D., U.N.P.R., P.C., P.N.L., U.D.M.R. și scursurile naționalităților), la care au aderat și penalii P.D.L. în frunte cu Blaga și Stolojan, a trecut la altă strategie. ”Picătura chinezească”. 
             Având în opoziție o singură persoană, Traian Băsescu și adepții săi, puterea actuală cu toate conservele comuniste înșirate pe sârmă, în urma mașinii de nuntă, inclusiv cu acordul Administrației Prezidențiale își face nedisimulat de cap.
           Ce avem în justiție? Ministru P.S.D., Procuror general , terorist, revoluționar, încuscriți cu Ponta. Președinta Î.C.C.J. șantajabilă, un C.S.M. ales, ca și Parlamentul de magistrații din care 70% rămășițe ale sistemului de justiție torționar-comunist sau de  beizadele lor.
             Cine să mai lupte cu legea în mână pentru dreptate și adevăr în acestă țară? Cine ne mai ajută dinafară?  Sfântul Sisoe al lui Topârceanu!

luni, 1 iunie 2015

                    T.V.A.- taxa pe vorbe aiurea!
    Au scăzut prețurile la alimente. Câte milioane de imbecili care nu știu aritmetică are România?
                             Tabel de prețui. Magazin ”Lidl” Mangalia.
       Produs          Preț la 21.o5       Preț la 26.05    Preț la 01.06  Scădere preț
 Pește dorada           21,46                  20.96             25.75              + 4,6  %
Ciuperci                     4,98                     4,99               4,38              - 0, 9 %
Cașcaval Rucăr          6,96                      -                    6,14               - 0,2%
Lapte U.H.T.0,52       3,39                      3,39               3,77               - 0, 1%
Cremă cremșit             8,20                      -                    8,o8               - 0,1 %
Ulei                             4,29                      -                    3,77                - 0,9 %
Pateu                           1,29                     -                     1,57                + 0,7 %
Foi cremșit                   5,49                     -                     4,82                 - 1,6 %
Hrană pisici                 12,59                   12,99              11,41                 -1,4 %
Hamburger                      -                        7, 99                7,99                    0
Smântână                      2,58                     2,58                 2,26                  - 0,9 %
    Chitanțe nr.217494, 535511, 214794.
     Domnule prim ministru dă-ți demisia. Cu ministru de finanțe, al agriculturii și tot Parlamentul!
   Rușine RRomânia și mămăligarii săi.