vineri, 29 aprilie 2022

                   O mare Putere mondială pe cale de dipariție.
         Eu nu judec în partizanate Globale,  doar analizez și prezic. Logica a fost credința mea. Predicatul benefi sau distrugtiv și subiectul om sau diavol. Restutile sunt ingrediente dulci sau amare la ecistența umană. Tot ce am prezis de un drceniu încoace s-a întâmplat. Rusia nu mai apucă statutul de Mare Putere până în Toamnă! Un stat Oligarhic coeupt, cre a acumulat imense bogății din resurse minerale și nu din prelucrarea acstora, având impresia că este și o Purere Militară cantitativ, dar eșuată moral și ca armamnent modern și ca potenial uman, a intrat ca orice dictatură bazată pe minciună și corupție la nivel superior de conducere ăn ceasul XDără alre cifre umane anuale la dispoziție.Armata a desfăsurat Parade impresionante, generalii l-au mințit pe Putinn privind forșa de care dispune Rusia. Le-a jucat festa Armata Ucriniană. Țn ambișile lui nepricepute li ilogice umaniatar ortodox Vladimir Groznâi a crezut că intr ăn Iatorie. Da a intrat, ca cel mai mare Criminal sin toate rimpurile. Bine, Occidentul aspectează fără teamă cum rușii se omoară ăntre ei. Același popor. Ucrainieni și ruși. Zeci de mii e militari li civili omorâți dr o Himră. A unui dezaxat mintal susșinut totuși de o parte din poporul rus. Mujici cu rubăștile suflecate a pagubă și pieire. 
        Ce umează? Rusia va fi înfrântă li invasară de Corporații și Bănci internașionale iar rubla va fi un vis trecut. În loc de „Gavarit Mosku” se va auzi engleza posturilor occidentale. Sau cine știe, Chineza.

joi, 28 aprilie 2022

                        Saga amurg...
 Să-ți trăiești în liniste sfârșitul, cu uitări sfințite-în senectute,
Să mai prinzi din freamătul pădurii, vântul, vânzolelile de ciute
Și să uiți ca un deplin sihastru toată dușmănia ce-am trăit-o,
Ca un om cu sufletul curat, care mi-am primit destinul pintr-o
Joacă de ursită cu necazuri. Ce blestem să duci povara vieții,
În genunchi la orice încercare. Alții să-și distribuie pretenții,
Tu doar să te bucuri de un strop de soare, să accepși pedepsele luminii
Și să iei în râs concret o răutate, sperând că te scapă Heruvimii.
N-am trăit o damă a vieții că nebun am îndrăgit poeții,
Ai mi-au dat putere și splendoare să măveselesc de ceae ce mă doare.
Sunt stingher dar liber fără neamuri, altfel savurez parfum de ramuri,
Tot ce-am petrecut mă chinuie în visuri, Dar treaz plutesc splendoarea din abisuri.

miercuri, 27 aprilie 2022

                             Șobolanul. 
           Șobolanul este un animal de o vitalitate aproape de neexplicat. Șobolanii distrug, consumă si se adaptează la autoapărarea lor în feluri care sfidează lanțul trofic al vieții pe Pământ. Or avea și ei un Dumnezeu al lor, având în vedere inteligența de turmă. Șobolanul ca și larpele a fost considerat un animal periculos și scârbos. Toate eforturile de eliminare a acestrui pericol public au dat grel datorită ritmilui de înmulțire, pui lunari și asaptare la orice fel de condiții. Mai ltim vre-un animal care roase cablul electric și nu prinde flamă între dinți. Dușmanul natural al șobolanului  este pisica. Numai că lobolanul a devenit mai puternic li mai feroce decât pisicile. Se adaptează la otravă. Ori o evită ori o ovită și trăiesc în continuare. Să zicem că ați înghesuit ăntr-un colț un șobolan. Mușcă din mătură sau din băț. Convins că dacă piere are destui frați care să continue agresiunea împotriva a tot ce există.
       Să zicem că e o disertație de fabulă. Dar când ai ăn fașă un personaj uman ca Vladimir Putin, pricepi că Marele Lobolan va mulca și din  Calotele glaciare pentru a mai trăi câțiva ani ăn gloria dinainte de moarte pentru că după nu va fi ăn Istorie decât „Vladimir oceni groznâi”. Mapamonsul la îndemâna unui sclerozat, înconjurat de animale. Nu lei sau gheparzi, ci hiene devoratoare de cadrave.
      Din punct de vedere militar și Geopolitic, Rusia a devnit un șobolan imprevizibil. Se aruncă, aleargă ăn toate cotloanele pentru a impune inumanul unei gândiri inumane. A dat în Ucraina cu toate forțele și acum are grețuri. Și-a cam tocit ghearele și dinții rozători. Și caută scăpare prin toate cotloanele fostei U.R.S.S. Numai că rușii nu se pot înmulți ca șobolanii”! Păcat de acest popor rus tritor depeste 2000 de ani ăn zona de stepă. Un popor creștin, vorbesc de ruși. Devenit ca stat prin Cnezatul de la Kiev. Ecum ucrainienii nu mai sunt ruși li trebuie exterminali de hoarde barbare musulmane sau fără Dumnezeu. Păcat de imensa contribuție a Poporului rus la emanciparea umană, prin Literatură, artă și Știință. 

luni, 25 aprilie 2022

         Porunci.
Să nu-ți faci chip cioplit spre închinare! Nici lemnul și nici piatra nau suflare.
Atâtea Temple-n Lume caută Cerul. Sub turnurile zvelte căntă clerul.
Dar oare în simșirea lui ce cântă, Sufletul pur  sau bogăția-ăîncântă?
Biserici aurite pe cupole și jos poprul târâie rigole.
Nu-i preot aurit cu-atîâta fală să nu pretindă postul, burta goală.
Iisus purta cearceful alb cu-o cingătoare, chemând la omenie vechi popoare.
Iar cei ce-au ctitorit palate inutile, l-au răstignit să nu mai fie mile!
Ci doar ucidere de semeni prin putere, aceasta-ar fi Dumnezeiasca vrere?
Apostolii, călugării ce-au dat lumină, nu-i vezi înveșmântați ăn blană de hermină.
Nici în Tibet călugări, n-au veșminte, decât o pânză simplă și cuvinte.
Ei cîîntă fără să-i oblige Firea, respectul între oameni și iubirea. 
Știm toți că rădăcinele Credinței le-au semănat cei ortoocși cuviință.
Și ce-a ieșit din crucea răstignirii? O ură pentru Patima Iubitii.
Și cruciați cu săbii fără mlă, o Inchiziție arzând pe rug copilă.
Războaie cuceriri, neomenie, cu steagul sus pe crucea-n blasfemie. 
Și-așa de doună mii de ani,creem Credința morții de dulamni!



duminică, 24 aprilie 2022

                    Un apostol.
     Un Apostol cât este de mic sau de Mare indiferent ce religie servește, ce credințe sau obiceiuri nu are voie să mintă. Poate să greșească, dar chiar dacă își mai încurcă ideile nu o face în nume de rău. Ci din iubire pentru semeni. Credința e a zeilor sau a Dumnezeului Nostru. Greșeala e a slujitoilor sfințiți sau nesființiți care iau în scop personal Înălțimea Cerurilor. Și Forța  Căii Lacteee. Pământul e o Planetă Vie. Suferă și iubelte, toate creaturile vii create prin Geneză. Timpul este diferit și-l încurcă în ocrotiri, grijă și iubiri. Omul a fost creat prea devreme, iar faptul că Dumnezeu a porunit; „Înmulțiți-vă și stăpâniți Pămâtul!”Mare greșeală! Omul animal cu creier li gândire la diferite trepte de pricepere, a devenit distrugătorul Planetei. Războaie, distrugeri, genuciduri. Mai rău ca pe vremea de câteva miloane de ani ale Dinozaurilor. Oamenii au stăpânit Terra doar 50.000 de ani și se pare că o omoară. Oricum Cosmosul e veșnic li găselte orium o nouă formă de viață sau trăire fie ea și iminerală.
   Să revenim la oile noastre! N-am fost Apostol dar m-am pregetat să spun adevărul. Ala cum îl știu eu. De la săgeată, suliță, la tunuri și rachete. oamenii n-au ăutatdecât să se ucidă între ei li să se jefuiască pentru Putere. Suntem prea mulți și trebui să ne decimăm între noi conform teoriei lui Malthus? Sau forța Gîndirii umane s-a disipat în așa hal încât prostimea inutilă  domină democratic. Va urma canibalismul global! În lipsă de hrană. Și în acest timp se duc războaie nejustificate umanitar. Am condamnat cu totă priceperea mea crimele S.U.A. și aliaților ei absolut nejustificate în Coreea, Vietnam, Itak Și Afganistan, crime la scară largă împotriva Umanirății! Dumnezeu a hotărît și Atmata S.U.A. a plecat de pe unde a fost și a făcut petăpăd și victime nevinovate, inclusiv copii, cu coada între picioare. Ca să funcționze Complexul Militar Industrial. Nbunii și bolnavii la apusul vieții conduc Lumea.Biden condamnă Rusia pentru că a bombardat o țară democrată. Daer bombardarea Serbiei se pare tot de democrați a fost un act umanitar? Pentru in pumn de musulmani. Așa cum Putin extermină Ucraina cu hoarde musulmane și de alate religii necreșine, ptopiul lui popor Paroslavnic. O poruncă a lui Moise și a carehismului ortodox spune că; „Nu râvni la ce nu e al tău. Dă-i înapoi Cezarului e al Cezarului!! Pildă valabilă li pentru Putin darlipentru Zelenschi li nu vă mai decimași poporul unic, rus.Zelenski cere arme să apere ce? încă nu pricepe că Ucraina lui este un stat artificial, fără fundamnete Istorice? Singura lui preocupare r tebui să fie menținrea ieșirea la mare ptin portul Odesa. Oral cosmopolir, un fel de PortoFranco cu ruși, ucrinieini, români, tătari și alte naționalităși în proporții fifti-fifti adică aproape de 20%.. Și granița cu Federația Rusă pe Nipru!

vineri, 22 aprilie 2022

             Coniderente geopolitice ...

Dacă aș fi un mare strateg ucrineean, ceia de nu sunt aș gândi altfel soarta răznoiului de invaziae a Rusiei în Ucraina. practic aceșași popor praoslsavnic.Aceeași credință și aceleași mendre ex ortodoxe. Să ți cu dinșii de buruienile din curtea vecinului pare o idioțenie!Ma iales dacă n-ai dreptate! Vorbim Istoric. Invazia rusă a lui putin a scos tot ce era mai abject ăn materie de luptă armată. A năvălit peate Ucraina cu o armată fără Dumnzeu. Necredincioși și mai ales musulmani și alte liote de triburi necreștine. Tot din păcate Ucraina a rspuns pe stilul mujicului rus tot cu dretinism specific. Umflat de propaganda Occidentală Zelenski se crede un pacificator oferind carne e tun din propriul popor prntru Moscova. Ce-a fsoar a fost. Criminali e război devin toși liderii Lumii civilizale și democratice. putin ste un nebun căruia i s-a cântatn strună e două decenii. 
Ucraina, după ce și-a nenorocit destinul nașional prin aroganță și infatuare, ar trebui să-șli regândească poziția geografică statutl de mică șară imperialistă care a dobândit tritorii necuvenite de la U.R.S.S. și să se restrîngă la cât îi e Plapuma. E stresantă poziți lui Zelenski care are nu vrea să cedeze nimic din umflata Ucraină, artificial. Și trimite în continuare la moarte ucrainieni. Soldași și civili. 
Măi neica prostu, cum ar fi ca să închei războiul cu un Pact rezonabil. Nu mai cere ermament și sprijin internațional de beligeranță!Renunșă la ce nu e al tău, la Dombas la Crimeea li obșin ielirea la Marea Negră ptin Odesa. 20% lulocuitori români. poate și la Bucovina și Buceag. Fi sigur că România îți va prtmite acces la gurile Dunării în potul Kilia.Dar nu n trata ca p un popor inferior. Ți-am dovedit cu prisosință că omenia românască bate toate infatuările slave de reminidcență a Uniunii Sovietice. De fat kazaro-slave că țși încucat temeinic Vechiul Testament cu cel Nou.Pcat de cuviosul popor ortodox ucrineean. Care nu a avut parte decât de războaie li lideri războinii fără statură.

miercuri, 20 aprilie 2022

                 Fiecare moare singur! 
Ori ai copii, ori n-ai copii rămâi de-a pururi un intrus,
Iubit pe la mijit de zi și nedorit către Apus.
Te-îndemni  să-ți crezi progenitura dar ea e  sigură de mamă,
Nu ști ce-a oferit Natura, care-i tăric e bună seamă.
Îți faci ogradă de putere, dar poate-n pat  ai fost străin.
Nevasta a făcut cu altul bitangul devenit hain. 
Că se auncă-n neamul nostru, te uiți la ei și faci pe prostul.
Crești puradelul de la fașă crezând că e al tău erou
Dar crește și apoi te lasă, nu-i sânge, sângelului tău!
Copii apun lucruri trăsnite, bătrănii duc nopși nedoemite
Li stau sa să-și trăiască soata, nevasta-i cea ce-nchide poarta..


duminică, 17 aprilie 2022

                           Dezastrul mondial!
        Indiferent de gândirea peiorativă și persuasivă a nebunilor care conduc Lumea umnă, tirani, armata lor li gânditile oculte bazare pe profit secvențional pntruaristrocașia globală, pericolul dezasreului civilizașiei umane nu e un Război Nuclear. Ci evitarea acstuia! 
        Să pesupunem că printr-o întâmplare dispare nebunul de Putin. Păi nebunia lui a fost alimentată pe tot timpul Războiului Rece și după ca un rău necesar. Dacă acesta va declanșa un Război  nuclear, efectele vor fi dezastruoase pentru Euro-Așia. De fapt ortale, sinucigale și se va muta Sahara, deșertul Nord European și Asiatic la Berlin la Marea Japnoiei. Pentru că Rusia deșine arme nucleare sr acestae sun depășite tehnologic adică imposibil de a se adaptare eficient, ăn scurt timp la perfomanțele cibernetice actuale. Armele nucleare ruselti rămân încă mulți ani bolovani fără țintă pecisă. Deci toși bolovanii aromici, rachete sau bombe vor exploda pe teritoriul Rusiei încă de la lansare. 
         Revin la titlu. Căderea să zicem a Puterii de la Moskova, chiar va produce un Dezastru economic și social mondial. Ar însemna oprirea cursei înarmărilor. Milioane de specialiști și lucrători din Complexele Militare Industriale vor deveni șomeri.Drumul spre Iad, catolic Infern este pavat cu dale de marmură și aur. Încă n-am înțeles ce forțe cosmice, e zei sau Dumnzei ne hotăresc existenșa ca maimușe cu creier și vocbular. Dar continu să cred că Planeșa Pâmănt est o fiinșă vie li vrea să supraviețuiască. Încă 3 miliarde de ani. Noi animalel vorbitaore  nu percepem timpul. El poate fi mai leneș sau mai iute. li plantele au senșimenre li ciupercile omunică între ele, nu mai vorbim de animale vii. Cine ne-a dat dreptul să oprim lanțul genetic al vieții în Univers pe o insulă de nesimțire. Încă nu se știe dacă sora Pământului, și-a pierdut vitalitatea. Să gândim că ce facem noi acum au făcut marțienii acum 3 milioane de ani.?

joi, 14 aprilie 2022

                  Crucișătortul Moskva.

      Chiar mă gândeam deunăzi că chiar dacă Ucraina are parțial dreptate, fiind în război, scopul scuză mijloacele, de ce nu distruge Flota Militară Rusă din Marea Neagră. Aflată în propierea litoralului Ucrainean și în portul Sevasropol. Ere vorba despre nave vechi , depășite moral, înarmate cu tehnică veche nedotată cu tehnologie de ultimă oră. Dunt nve pe care le aveam și noi în anii 90, rachete de tip bolovan, și tunuri de calibru ineficient la mare distanță. Având în vedere curbura Pământului, raza de acțiune nu poate depăși 22 de mile marine fără ajutor de la înălțime. Deci pentru a ataca eficient uscatul navele trebuie să se apropie aproape sinucigaș de coastă. O concentrare eficientă de distrugere a flotei maritime a Rusiiăn Marea Neagră, cu un pic de ajutor American, prin drone mici și acțiuni subacvatice nedetectabile poate anihila Suoremașia Rusiei în Marea Neagră. Și cu asta , Pace. Am impresia că problema recunoșterii Mării Negre ca lac Rusesc se datorează și unei conspirații Occidentale, nu de indolență ci de interes. Să luăm România. Ni s-a impus cumpărarea a două Fregare Britanice, bărci pluitoare, neînarmate, Așteptând în următorii 10 ani sotarea cu echipament de luptă. Fracție la un picior de lemn. Războiul e acum! Cine ăl mai crede pste 10 ani? Efecrul gândirii militare a României, Inflașie de incultuă militară și ineficiență sau chiar cretinitate plătită de Rusia. Mi-e rușine de ce am lăsat țn urmă cândt am ieșit la pensie!. Armata inclusiv Marina Militară trebuie să aibă specialiști și nu politruci sau Doctori în Științe militare. secialiști au fost anihilați imediat după Revoluție și chai înainte e Lovitura de Stat militaro sovietică. La o adică la crimele lui Iliscu et co., în slujba Perstroicii ar trebui să adăugîm  nu slăbirea  Capacitășii de apărare a omânie ci chiar anihilarea ei. Toate afecerile privind înarmarea put a contrabandă ți mită, și vânzare de Țară. Demniraerii militari, Miniștri și Șefi ai M.St.M. au făcut pipipi pe Jurîmântul Militar pentru a se îmbogății. Ece homo! 

marți, 12 aprilie 2022

                          Criminali de război.
     Decidenți poliici li militari care ordonă atrocități și distrugeri în afara lupei Armate. Bineînțeles Putin li camarila sa de generali băsinoși este cel mai mare criminal de război de la sfârlitul celui de al II-lea Rozboi Mondial. Mai ales ăn contexrul democratic actual al Lumii li dreprurilor omului. În acest sens putem să spunem că Vladimir Putin a devenit cel mai mare călău al Istoriei, din toate timpurile. un nebun mâncat pe dinăuntru de boli incurabile li inept în gândire care vrea să ia cu el în mormânt întreaga Planetă.
    Minșțle slabe, schizofrenide sau ipohondre cedează ulor influențelor. acest ăzboi inuman și în afara logicii existenșei umane putea să nu existe! Dacă participanții Consfătuirii de la Budapesta , S.U.A., Rusia, Mrea Britanie și Ucraina ar fi fost oameni cu scaun la cap. Dar au fost doar sinecuriști ai forțelor expansioniste și de dominație mondială. Deci bazele acrualului război au fost puse în 2014. Parcă ae fi fost o conferinșă de la Yalta. Ucraina a fost de arunci asmușiră li sprijinită de Comlzul Militar Industrial Occidental și de cel Rus. Care mai de care să scape de tehnica militară și rachetele obosite și munițiile expirate moral. Poligon de pncercare Ucraina, Stat democratic. Uciderea populașie ucrainine fără discernămnt nu aparșine numai Rusiei. Care li-a omorît și câteva sute de mii de conaționali.ruși.
     Aproape sunt de acord cu poziția Chinei. A Preledintelui și Ministrului de externe. Inarmarea și împingerea Armatei Ucrainei la război pentru a ocupa sau menține teritorii ruse care nu le aparțineau Istoric și a unui moft politic al lui Nikita Hrulciov, unii spun Stalin, de a face Ucraina Mare. Nu pun în discușie stăpânirea și eputatea etnică a românilor, ungurilor și polonezilor din teritoriile rămase de la U.R.S.S. Ucrainei. Noi românii în situașia în care a ajuns poporul ucrainiean ne-am dovedit omenia. pentru noi oamenii sunt oameni nu beligeranți.
      Deci pe lângă Purin mai găsim criminali de război mai de margine cum ar fi Joe Biden și Volomir Zelenski ambii rași sub cap și manevrați de Forțe Ocute mondiale. Ce s-ar fi ăntâmpalar după 2014 dacă Ucraina ar fi organizat li permis eferendumuri demoratice ăn teritoriile ăn litigiu? Deci Dombasul dacă era populat majoritar cu ruși putea trece la Rusia. Idem Crimeea. După care schimb palnic de populație. Fiecare im are dreptul să-li aleagă Patria. Prin opțiune și vot. Și nu am fi asistat la masacrul actual la care participă și alte neamuri în afară de ruși. 

luni, 11 aprilie 2022

                        Pământul.
Pământul tulelete, deci ăncă e viu, Tulește de bombe și-atâta Pustiu,
Pământul strănută, dar nu stropi de ploaie, ci vrea ca să scape de ce Îl îndoaie.
Pe vremuri neclare devorat peste plaiuri, s-a scuturat de păduchii numiți dinozauri.
Cu toată blândțea crescând Omenirea, Pământul își simte mai aproape pieirea.
În Legea supremă din univers, viața persistă-n științific progres.
Și răul persistă, omoară,transformă, distrugând către   Haos și fonduri și formă.
Omenireai prea multă, împărșin  mintea Terrei, în așchii de nule și spaima Himerei.
Și omul devine din nou animal, căutând în victorii al crimelor val.
Războaie distrugeri ambiții de fiare, Tiranul se luptă să fie mai mare.
Și punem problema, tiranul e om? Unealtă de diavol căzută din pom!
Cresință,conștiință pierdute-n instincte. Se cere Pământul ființă, ce-a fost înainte.
Și dacă nebunii vor da Nucleară, planeta rămâne curată și clară. 
Și ce va rămâne peste câteva ere va renaște în pace cum Facerea cere! 



sâmbătă, 9 aprilie 2022

                     Mujicii.
     Mujicii, partea de jos a poporului rus, înglobând  semantic și social țărani iobagi, țărani analfabeți și pătura troglodiților fără drepturi, paraziți de profesie. Termenul a fost consacrat de Petru cel Mare, care pentru a săpa la lopară, roabă și căruță canalul Leningrad -Volga a ucis peste 300.000 de iobagi. Și așa elitele Imperiului Rus de obicei neruși. Elisabeta, Petru, nemți. Restul țarilor, de sorginte occientală au condus un conglomerat de popoare, de fapt au supus tot ce se putea supune. Practi Rusia a fost li continuă să rămână tributară bunului simț uman. Adică pentru căpcăunii forței Rusiei poporul era o adunătură de furnici are să muncească și să se sacrifice pentru Regină. Ca și când din ăntâmplare sau intnșionat ai călca o furnică. Pentru elitele ruse, fără credință și fără conltiință viața unui om este nesemnifactivă. Rușii au demonstrat că eprezintă o Hoardă Asiatică li pe unde au Fost, Afganistabn sau Siria au ucis în masă.
      Problema este dacă Federalia Rusă mai are intelecruali. Elite de gândire progresiv- umană? Sau toți sunt criminali și joacă Kazaciocul morții și distrugrii. Academii, oameni de știință, jurnaliști profesori și prelați? Părerea mea aste că Rusia este plină de sinecuriști lași și imbecili. Adică judecă dar numai pentru ei!. 
       Am spus de la începutul invaziei în Ucraina că Armata Rusă este un stup de incompetenșă. Grade, defilări, ținute de proptocol festivism dar sub caschetă nimic! Doar ură și execșii inutile. N-a obținut nici o vicrorie dar au ucis oameni, mai ales bătrâni femei și copii li au dărâmat orașe. dacă cineva se va uita în trecutul scrierilor mele va pricepe că analizele mele au fost bzaare pe concșuziile  Loviturii de Stat a Armatei prin libidoșenia fașă de Iliescu. Nu aveam armară, nu aceam combustibil li munișii, nu aveam ofițeri de carieră. Doar politruci și element muncitoreasc la tate Comenzile.Glasnostul luiGorbaciov a slănit forșa armată a Rusiei prin ptomovarea oportuniștilor li eliminarea specialiștilor. Ca li pe la noi. Putin se pricepe la tot ce vrei, la judo, la hochei, dar habar nu are de Legile Războiului și Marea strategie militară Globală. Și-a umplut Aemata de gloabe cu grad de general, rași ăîn cap și sub calota craniană, Doar kileri făă empatie umană!

miercuri, 6 aprilie 2022

              De uz intern.
     Ludovic Orban Matusalemul P.N.L. a rezistat ca președinte al acestui partid, apendice al P.S.D.doi ani.Florin Câțu 6 luni. Cât va rezista neavenitul Ciucă. P.N. L. nu este un Partid Poliric Constitușional ci o adunătură de friptiuriști. Mafioți politici aproape de Lumea interlopă. ” Patidele polirice se constiruie și își desfăsoat actvitatea în concițiile legii. Ele contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor respectând suvenaritatea nașională, integritatea, ordinea de drept și principiile democrației. (pe unde e U.D.M.R sau A.U.R., C.C.R. se ocupă de mască, de restricșii anticovid și de subminarea Statului Român). Conform Legii partidelor politice un partid se legitimează prin ideologie, statut li cotizașiile membtilor săi care semnează adeziunea la acesta. Cu de se legitimează P.N.L. prin evidența membrilor săi.Cîți membri de partid de conltiinșă liberală are?
     Ceclinul P.N.L. achlibrat cît de cît de Ludovic Orban a ănceput cu fuziunea cu mafioții P.D.L. a lui Udrea și Boc. Flutur, Țurcașiu, Gorghiu li alși P.D.L-ilti care au ocupat scările sediului din Modrogan. De fapt P.N.L. nu a existat decât în închipuire fanatică. U.S..L este grotescul existanțial al liberalilor gata de vânzare. Oicui li oricum. Ăsta e crezul Liberal care a făcut România Mare? Cîțu a cheltuit discrețional Bugetul Țării pentru a-și asigura Preșidenția Partidului. Când n-a mai avut bani, adică putere toți îmbuibații liberali s-au dezis de el. Să vedem ce feră Ciucă mai ales că mai are 2 luni la guvernare. Nu se poate ca un Partid Poliric cu demnitate să-și taie toate tradițiile și sacrificile pentru un neica nimeni. Da se pesupun că la lipsa de cultură de rațțiune superioară, la un I.Q de Gimnaziu, un câcâit al vocbularului Limbii Române, acesta poate fi manevrat de ambițiile neliberalilor din P.N.L. ăi dau lui Ciucă 3 luni de expunere politică. Ce trist pentru politica Națională. mai avem imbecili de serviciu că cu Iohannis ne-am lămurit. Felicitări P.S.D.! Partid ce și-a făcut mendrele neocomuniste fără opreliști. Au o armată bine pregătită de K:G. B. ăn Justiție , Intelidensul românesc și ăn Administrația Publică, o Mafie care face de râs Mafia Diciliană. Unde e poporul? 

marți, 5 aprilie 2022

                      Ce poate face un nebun  „Fără Dumnzeu”?

        Nu numai el dar și camarila lui fără pic de răspundere umană. Diavolii pe Pîmânt.Făuritori de Iad la vedere!Bătrâni și bolnavi schngiuți de gândul morții care vor ca Lumea să se termine o dată cu ei. Poporul rus, în mod nemeritat se retrage din faimoasa sa Istorie și devine Paria Lumii civilizate. Cât va mai trăi Terra rușii vor fi un popor blestemat. Păcat de cultura exorbitantă pe care a dat-o Rusia Culturii Universale. Ăn toate domeniile și în Știință. Un sclerozat susținut de Patriarhul Rusiei Kiril a umplut de rușine, sperjur și blasfemie credința Ortodoxă. Se mai poate spune că demnitarii și oligarhii Rusiei au Dumnezeu?
      Durerea și nedumerirea popoarelor ortodoxe din Lume vine de la crimele de război ale lui Putin care cică pupă crucea în fircare zi! Crucea mamei lui! Pentru că majoritatea crimelor din Ucraina nu aparțin neaparat credinciosului popor rus! Putin a adus și incitat la ură toată sccusura umană sălbatică, triburi de venetici din Orientul Rusesc. Hoarde de nemernici fără un Dumnezeu Creștin sau Musulman. Ceceni, kirkizi, cazaci, bașkirin cerkezi, etc... hoarde a 35 de limbi primitive. Era cât pe ce ca Europa să repete invazia popoaelor migratoare din sec III - XII. Ură și răzbunare pe Lumea Civilizată. Cu atât mai mult trebuie să vedem meritul Ucrainei în stăvilirea acestui semn al Apocalipsei. Cine s-ar fi gândit că pieirea vine de la Răsărit?

luni, 4 aprilie 2022

                     Bunăvestire.

Un bătrân pe scara vieții-n pragul ultimului prag,
Un bătrân uitat de lume. Am uitat ce mi-a fost drag!
Singur fără de șicanii mă-încălzesc încă la Soare,
Dacă norii îl astupă letargia nu mă doare.
Și mă simt ca o mimoză, un copil de patru ani,
Făfă griji și fără ifos, fără ură din dușmani.
Mi-am uitat durerea Sorții, amnezie rând pe rând,
N-am ambiții de cinstire, nici acum nici în curând.
„Voi în cercul vostru strâmt, ce norocul îl petrece,
Eu mă urc o stea pe Ceruri rămânând de-a pururi rece!”
Mă simt răsfățat de briza Primăverii, timp la rânduri 
C-o fi ultima verdeață, înflorire, nu-mi bat gânduri.
Mă prind doinituri de păsări, cânt Dumnezeiesc în dar,
Mai rotesc o dată cchii către margin de hotar.
Mă mai leagănă Pădurea, oprin palele vnântase,
Dar pe scaunul șederii simtdeja dureri de oase.
Las-că trece toată sila, imi șoptelte-n crezuri Sfântul,
Vei uita tot chinul vieții când te-o odihni Pământul.
Ce-ai făcut rămâne-n Duhul tău plecat spre altă Lume,
Trupul putreziva-n tihnă, iat pe cruce doar un nume.
Vor cânta așa-într-o doară „Velnica ta pomenire”
Cei ce alteprau să piară elocința ta din Fire!

duminică, 3 aprilie 2022

                Fiascoul Dreptei.
     Dreapta, o ideologie de stânga manevrată inteligent de rămîșițele Nomenclaturii Comunsiate din așa zis  spectrul politic de după Decembrie 1989. Acum 10 ani am avut o ieșire publică cu titlul „Dreapta împrejur” zgândărit de ascensiunea politică a lui Claus Iohannis. M-a mirat faptul că această postare deține topul postărilor mele în afișările de pagină pe Blog. Dar am cam avut dreptate. Nu numai ăn România sar și în Ungaria, Cehia, Polonia, Bulgaria li Țările Baltice Ideologiile de dreapta, capitaliste nu puteau prinde rădăcini. Pentru că ele nu existau după 50 de ani de bolșevism sovietic. Aladar Ideologia de dreapta a fost li rămâne o himeră, un apendice al democrației care joacă cum vrea ea după interesele Noii Ordini Mondiale. Dacă în S.U.A. cele douăpartide sunt considerate, republicanii de dreapta și democrații de stânga ambele sunt de dreapta.
      La noi toate partidele sunt de stânga. Nu în Ideologie și principii de egalitarism social și bunăstare generlă ci în hățișurile mafioto-comunsiste moștenite. Pe principiul oportunismului cultivat în ciuda meritocrației de regimul Ceulist, primii care s-au dedat la a ocupa scările dreptei au fost veroși activiști de partid. Emil Contanrinescu, fost decretar P.C.R. la Universitate. Stroie Felix acrualul lider al P.S.D. Constanșa subvenșionat de Rațiu să înființeze P.N.Ț.C.D. în Constanța. Lideri de sindicate comuniste ca Ciorbea etc.
    Ca istoric toți demnitarii autodeclarați de dreapta, erau neofiți, cu ambiții de parvenire indiferent de voința poporului. Toși au contribuit la distrugerea economică și social a României pe filon ideologic de stânga. Tadu Vasile, Victor Cioebea, Stolojan, nu au făcut altceva decât să execute ordinele Mafiei Securisto -Comuniste dirijată se Moscova. K.G.B. -iști și G.R.U. în Armată ieșiți la comandă în politica civilă. marele liberal Răriceanu a guvernat cu sprijinul P.S.D. și ne-a făcut praf! Emil Boc a fost șuntat de propaganda Oficinelor ruse din Televiziuni printr-o propagandă acidă împotriva Națiunii au trădat tot timpul scopul național. Un cop incert dată fiind percepșia poporului analfabet și pauperizat. acum după Prim Miniștri imbecili li proști ca Ponta, sau Dăncilă ne mai trebuie unul. De dreapta.

sâmbătă, 2 aprilie 2022

                        Istoric. 

          România a avut un Președinte de top. Cum puține State așa zis democratise ar fi putut să aibă.asemenea conducători patrioși dar pușine au avut. Depinde li de miezul popoarelor lor. Popoare demne și cultivate, chiar unele infatuate, dar nu semicolonizate. Din două direcții. 1990- 2007, U.R.S.R. recte Rusia, după U.E. recte Germania, Franța, Olanda , Austria, Italie etc. care au venit la privatizarea Economiei românelti fără privați. Doar Societăți de Stat din statele respective în timp ce noi nu aveam dreptul să ne stăpânim resuresele, inclusiv apa, prin Independență Statală. Petrolul și gazele, dăruite Austriei. Energia electrică și gaze, dăruite Franței și Italiei. Minele ănchise rînd pe rând la omandă U.E. nejustificată. Căile ferate, transportul naval și fluvial date la fier vechi.Comunicațiile predate grecilor. Băncile date ca chilipir Germaniei, Franței, Belgiei etc. Și toate acetea sub semnătura lui Petrov? Nemrnicilor care mâncați ce mâncați, V-ați îmbogățit individual prin trădare, sluj la străini și jaf național conform corupției la scară largă a Capitalismului sălbatic. Trebuia să fabricăm și noi o Burghezie după 50 de ani de comunism. Fără de Lege! Sau eludarea li călcarea ăn picioare a acesteia ăntr-un stil Mafiot de care nu a avut parte nici Italia.
           Revenind la Traian Bsescu, ales de popor, slvat de popor la două Referendumuri de demitere. Pe undeva prin colțurile nebănuite ale acestei Șări mai există români. Prima suspendare a fost provocară de P:D.D. cu vârf de lance Tăricenu. Nimeni nu a priceput pe ce motive. Era ordin di Est. A doua suspendare a fost mediatizată li agravată tot de P.S.D. li mass-media arondată, nu știu cui. Protagonist Victor Ponta dar nu cred că din ordine de la Vest, privind disensiunile lui Băsescu, ăn probleme de geopolitică, pșivitor la soarta României cu Obama și Miterand. Nu se ltie dacă și cu Merkel. Cert este că a devenit indezirabil pentru Occidenr. Atunci alansat axa Washington- Londra -București. Ce a priceput țugulanul român. anașfabet,  manevrat intempestiv de propaganda antinațională a tuturor Televiziunilor antinalionale că Traian Băsescu este inamicul public nr.1. După ce a scos împreună Cu Emil Boc, dar pe răspunderea sa politică România dinCriza din 2009, a fost din nou denigrat dar după ce Starea economico- finsnciară a Țării și-a revenit, cu toate sacrificiile  de vulturii sau ciorile P.S.D. Și le-a venit apă la mosară. Dat fătă efotuti și  scrificii politice. Apoi lupta ăntre Inotog și Corb!     .