Pământul.

Pământul tulelete, deci ăncă e viu, Tulește de bombe și-atâta Pustiu,

Pământul strănută, dar nu stropi de ploaie, ci vrea ca să scape de ce Îl îndoaie.

Pe vremuri neclare devorat peste plaiuri, s-a scuturat de păduchii numiți dinozauri.

Cu toată blândțea crescând Omenirea, Pământul își simte mai aproape pieirea.

În Legea supremă din univers, viața persistă-n științific progres.

Și răul persistă, omoară,transformă, distrugând către   Haos și fonduri și formă.

Omenireai prea multă, împărșin  mintea Terrei, în așchii de nule și spaima Himerei.

Și omul devine din nou animal, căutând în victorii al crimelor val.

Războaie distrugeri ambiții de fiare, Tiranul se luptă să fie mai mare.

Și punem problema, tiranul e om? Unealtă de diavol căzută din pom!

Cresință,conștiință pierdute-n instincte. Se cere Pământul ființă, ce-a fost înainte.

Și dacă nebunii vor da Nucleară, planeta rămâne curată și clară. 

Și ce va rămâne peste câteva ere va renaște în pace cum Facerea cere!