joi, 30 noiembrie 2017

                              Frustrare sau idioțenie firescă?
        Oricâ Acum mizeria t i-am bănui pe americani de incultură și interese meschine sunt practici și eficienți. Alfel nu ar fi S.U.A. Jandarmul mondial! Diplomatic și la obiect. Cum ar putea inspira încredere un minipartener strategic, România, Puterii mondiale, când analfabetismul nostru și promiscuitatea acestui popor a adus democaratic la putere o șleahtă de indezirabili din toate punctele de vedere. Că prostia este mai mare decât casa se vede în cerbcitatea cu care acoliții lui Dragnea se țin de paiul care-i lasă să se înnece. Ce speră ei/ Că americanii își vor strânge sculele ți o să plece iar ei vor rîmâne într-o autocrație sub pavăza Rusiei și tot boieri? Comunismul a fost impus de ruși prin slugărnicia săracilor puturoși ridicați în ranguri demnitare. O armată de torționari idioți, buni executanți ai ordinelor Partidului conform proverbului ”țiganul când s-a văzut împărat și pe tac-su l-a tăiat”. Asistăm astfel la extinderea madiocrației rusești, lejer și fără opreliști în estul Europei. De ce se extind? Pentru că pot. Și-a pus stîlpi de putere autocrată în Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria și inclusiv în Romînia, unde procentul de trădători și cozi de topor depășește 10%. După ultimele alegeri chiar 18%. În timp ce U.E. era bulversată de Brexit, S.U.A  alegea un Președinte aiurit impus de Putin, pe la noi autoritățile de Siguranță Națională s-au umplut de noi doritori de putere sovietică. Dacă un dobitoc de la colțul străzii se dă cu rușii, nu e mare scofală. Dar dcă cei care au depus un jurământ față de Țară și popor, cu mâna pe Constituție devin uneltele trădării naționale, pentru grade și avere, punând botul la destrămarea României după 100 de ani, vai de noi!
       Mai nou fosta secretară de școală, ministrul Afacerilor interne, se expune în mod idiot, ideatic și mediatic cu un vaiet de pisică prinsă în ușă. Un indiscret, se pare piele roșie, i-a băgat undispozitiv de ascultare în Priză.(D)e ce nu în urechi? Conform vechilor dorințe pornografice. Deci această muiere aiurită, conduce al doilea Minister de Siguranță Nașională. Păi dacă pisica e chioară și surdă tot joeacă șoareci pe masă, chiar dacă e acasă. În toată istoria României nu s-au pomenit asemenea minștri idioți. Hora lui Dragnea? Aiurea, Kalașnicovul de la tâmpla lui! Ni s-a pregătit pas cu pas dezintegrarea. Mă întreb eu și îl întreb și pe supusul Iohannis, întreb C.S.A.T, de ce acest dovedit agent de influență rusă, bine remunerat, nu este arestat pentru TRĂDARE NAȚIONALĂ?

miercuri, 29 noiembrie 2017

                           Doină.
Aracan  săracă țară, si-n lăuntru și pe-afară,
Parcă nu mai ești în fire, ai luat șpagă pe iubire.
Ai nenorocit săracii,în cotigă ghem ca sacii. 
Un popor profund bezmet, fâsâind în camuflet,
Proiectil de-naltă vază, fabricat din foi de varză.
Sus în stele de milenii, meteori în dorul lenii,
Fac pe cer un foc din piatră, nu ajung nicicum pe vatră.
Deci cinstind viitalul Soare, mânjim Omul cu umoare.
Ne-închinăm la Cei ce nu-s, pupăm oase de Apus,
Facem la călăi cununi, ei ne duc către minuni.
Stau strămoșii-n Cer și plâng, un popor ajuns nătâng,
Slugă Liftelor păgâne, pus în lanțuri ca un căine,
Nu dintr-un blestem al Sorții, ci din mintea Nopții morții!
Nu mai plâgeți eunuci, nu mai stați pe coji de nuci,
Coasa e în mâna voastră, să cosim deci soarta noastră!
Din ciulini, din buruiană nu vom face altă Strană,
Să dăm fân mirositor și otavă la popor!

                                   Neamestecul în treburile interne!
           Aveam un vecin, un fel de prieten la nevoie pe care îl ajutam la nevoie cu bani, lucruri și unelte. În speranța că ăl pot sfătui pntru o viață decentă și mai bună. Cînd îi solicitam un mic ajutor se făcea că are treabă, punea imediat preț pe ajutor,  sau uita de datorii. Specific neamului prost românesc. Uneori se îmbăta și se pornea împotriva muierii și copiilor cu urlete , înjurături și pumni. Așteptam să se trezească și-i spuneam că nu e bine ce face. ”Da ce te amesteci tu în familia mea?” M-m îndepărtat de dânsul și bineînțeles și-a găsit alți prieteni de teapa sa. A devenit un boschetar iar  membrii familiei au luat-o care încotro. 
          Nemurile proaste la nivel național au ajuns prin voia unui Dumnezeu indiferent la conducerea Națiunii. Pentru numerele 1,2 și 3 din Statul Român, nu mai contează că am bătut palma și am semnat angajamente de parteneriat cu țări notorii. Unele au profitat de slugărnicia și corupția înaintașilor celor 3, dar Tanda pe Manda se întrezărea o devenire democratică și o Românie pe drumul spre o națiune care contează în spațiul European. A venit vara lui 2012 și apoi alegeri țigănești de bulibași care își trimeteau tot mai abitir săracii la cerșit, prostituție și răscolit de gunoaie. Și aurul bulibașei și familiei sale se aduna ca prin minune.
         De fapt nici nu meritam mai mult cu asemenea popor analfabet, needucat și leneș. La așa o Mărie o semenea pălărie din paie mucegăite. Deci un sfat pietenesc al celui mai adevărat aliat al României este amestec în treburile interne? Dar ”agenturili”, spioni, agenți de influență F.S.B, Mosad și altă natură care consiliază puterea actuală aproape inconștientă nu se amestecă în treburile interne? Cu 3 milioane de voturi cumpărate și furate, din 15 milioane de români cu drept de vot nu poți clama nici în nopțile cu coșmaruri, legitimitate legislativă. 

marți, 28 noiembrie 2017

                                  Letargie.
Faceți ce vreți  cu vesurile  mele, nu le-am cântat bătaie joc de Iele,
Nu-mi pun cuvântul pe altar de luturi, nu stăpânesc sfîrșit sau începuturi,
Ca menestrel trecut prin erezie, nu cred într-un alfel de poezie.
E ritmul, de silabe e și rima, nu poți să cânți cuvintele din prima.
Sintagma ”versuri albe” e cumplită, e drept o mană-n lei cosmopolită,
Că ce străin ar prinde miez fierbinte, în sens de cuget, românești cuvinte,
Cum ar putea străinul îndeobște, să înțeleagă mii de ani de obște.
Și-ai nostri amețiți cugetători să prindă melodii de sărbători?
Înșiruie cuvinte amestecate, în care predicatul  pierde parte,
Atâția vagi poeți de cojunctură, își ia și ei o parte din Cutură,
Numai că seva de pământ cu roade, își crește vaietul pe-aceleași coarde,
Concertul vântului ce suflă-n frunză vie, un cânt spre soare zis de ciocârlie,
Un glas ritmat al fetelor din vie, mai este tril de dor de poezie?
 

                        LA MULȚI ANI, BUCOVINA!.
      Oaza de vatră românească, Țara Buovinei ar trebui să sărbtorească, azi 100 de ani de la revenire la sânul Națiunii Române, la laptele strămoșesc. Dar bieții români. urmași ai lui Ștefan cel Mare, ce-ar putea sărbătorii? 75 de ani de stăpânire Sovietică, din care 50 de ani sub deznaționalizare ucrainiană, 5 luni de la interzicerea Limbii Române în școli sau cei 25 de ani cât au fost ai noștri?
      Evenimentul ar fi putut prilejui și stârni, regrerte și lacrimi pentru pierderea unui copil de valoare. Cernăuțiul a fost leagăm de cultură românească și patriotism. Ca diplomație Europeană, s-ar fi putut cel puțin aminti evenimentul în Parlamentul României, în Ministerul Afacerilor Externe, în relaționarea demnă și decentă cu cotropitorii. Păi știu Dragnea, marioneta lui Tudose, rusofilul Meleșcanu istorie? Au vreun sentimnt pentru acest popor care i-a făcut ”oameni de seamă” adică hoți și cozi de topor? 
     Avem o constelație de genarali în Armată, S.R.I. și S.I.E, care sunt ocupați doar cu facturile cheltuielilor pe vile și averi. Au jucat hora jafului național cu cotă parte. De unde patriotism? De unde sacrificiu pentru țară și popor? Am ajuns la concluzia că nu există ofițer sau agent de ”inteligence” român care să nu fi pus botul la putina trădării naționale pe toate direcțiile d profit personal, să se lingă pe degete de mierea îndulcită cu zahăr străin.
      Îmi pare rău să ies din regullile democrației, dar cred că trădătorii și jefuitorii de țară, indiferent în slujba cărei Puteri Străine a lucrat merită un glonț la zidul abject al vânzării de neam. Numai că trădătorii, în majoritate nu sunt de sânge autohton ci reminiscențe de popoare migratoare. 

luni, 27 noiembrie 2017

                 Fără regrete...
Am trăit acestă lume și perversă și-n sechele
Am iubit o perioadă, o brunetă și-alte cele...
Iar acum la neputință, fac răboaje de succese,
Printre ele oi de turmă, contra-a oilor alese,
Jurământ, fidelitate, unei singure mirese. 
N-am avut averi de-aiurea, n-am plătit împerecherea,
Mi-a plăcut cu șarm specific să înnebunesc muierea.
Animalică pornire de sorginte hipiotă,
Una mi-a rămas stăpână, dar în sinea ei cocotă,
A transpus iubirea-n ură și-a făcut și ea de cap
Nu sunt suflete pereche, în simțiri cu handicap.


duminică, 26 noiembrie 2017

                              Mă bucut.
     Ajungi să te bucuri și de puținătate. Blogul meu e citit mai mult în diaspora și foarte puțin în țară. mai puțini dușmani care slugăresc puterea vremelnică. Pe Facebook am intrat într-o rețea socială cu prieteni și oameni citiți și patrioți. Puțini dar buni. Cred că dacă milițiile călare pe cai sau pe popor ar fi avut mai mult acces la postările mele acum aș fi dat cu mopul pe holuri cu gratii la geamuri.
     Modul brutal în care Facebook a intervenit pe siteurile oamenilor de bine, pentru a șterge și cenzura păreri ale unor intelectuali de marcă în folosul vulgului politic ne va pune oare în genunchi. Încă n-ați sesizat că tentaculele neobolșevice rusești au acaparat o mare parte din Lumea care contează. Niciodată în istorie rușii nu și-au anihilat creierele de folos în propagandă și cuceriri.
      De 28 de ani cozile de topor K.G.B.-iste în deplină conlucrare cu hapsânii Noii Ordini Mondiale sapă la temelia României pentru a o aduce în starea de neputință pentru facila divizare și ocupare a uni Stat Național care se pare că a trăit prea mult 100 de ani. Țările Lumii a III-a, cum erau catalogate pe vremea lu Ceușescu, etalează autortrăzi suspendate, zgârie nori și construcții impresionante de producție și energie ecologică, demne de secolul XXI.  Românii se adâncesc în prostie, lene, promiscuitate și pupat de moaște. N-avem școli, n-avem dascăli, n-avem spitale, n-avem conducăători de sorginte dacică. Doar o adunătură de golani cu titluri și diplome fabricate care sapă, cu mâna prostimii, tot mai adânc haznaua chimizată a scufundăii în zoaie. Care țară din lume are coducător unic un infractor condamnat? 
     Țara fierbe și imbecilii din guvernare, Parlament și Președintele o dau în continuare cu Programul de guvernare impus de la Moscova pentru negrul viitor al acestei țări. 
                      Un weekwnd liniștit, o pace nesperată.
      Dacă Zâna satirei românești, Doamna tetrului de comedie nu ne-ar fi părăsit cu nonșalanță și demnitate pentru a trece în Lumea drepților ce-ar mai fi derulat televiziunile pe sticla fără orizont? 
       Am fi înghițit și împărtășit păreri și precepte ale Năstăseilor și Voiculeștilor la limita absurdului tangențial nesimțirii umane. Am fi comentat operele științifice scrise de alții pe cînd ei se lăfăiau în pușcărie în luxul și abudența specifică călăilor de neam și Țară. Ce Rușine! Un Tîrg de Carte dătător de educație, cultură și bun simț românesc să etaleze alte stele, găuri negre sau tunele de vierme, vorbind Cosmic, spre fericirea în cunoaștere și inteligență a tineretului român!
     Dacă n-ar fi fost funerariile regretatei artiste s-ar fi perindt pe la toate televiziunile, figuri acre de tristă amintire de infractori și viitori penali care să educe un popor și așa în majoritate analfabet. 
     Am fi văzut un Hader și o Andronească groparii învățământului românesc de calitate, un Bolcaș și un general de poliție umflat, Abraham, avocați plimbăreți de șpagă judiciară care au albit și susținut clanuri interlope, niște unelte gheboșate și pițigăiate ale mafiei politice încercând să distorșioneze cugetul național, strămoșesc. E drept că au și un repertoriu studiat și au un auditoriu tembel care le cântă în strună și cu care ne te pui. Nu încerca polemica cu prostul că ești pierdut. 
     Am fi asistat la lamentări și apărări de cinste și corectitudine a ”lidero maximo”, Liviu Dragnea. S-ar fi făcut din negru, alb cât ai zice pește. și nu numai la televiziunile de casă ale puerii, care se plânge din ce în ce mai mult de lipsă de vlagă ci și celelalte, agățate obedient de putere prin datorii, matrapaslâcuri și alte schelete în vestiare.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

                         Gaudeamus.
Gaudeamus, târg de carte, chiar un Târg pe deșelate
Se scrie carte-n vânt în România și ne cuprinde iarăși ”bucuria”!
Noi nu citim dar în Cultură, se fabrică maculatură.
E de ”bon-ton”să zgîrii foaia, când te împinge Ghionoaia.
Cu două sute de cuvinte, plătite bine dinainte,
Scoți, ” ce volume din topor”și te trezești ca sciitor.
În timp ce cei ce sctiu cu fler, în taina marelui mister,
Ne mor săraci, în cuget sfânt, ei n-au avere, n-au cuvânt!
Bătaia jocului de Lume, aduce drastic mi de nume,
Atât de seci în sinea lor, doar lemn în coada de topor.
Năimiții nulelor gândiri, scriu, pun aghiazmă în sicriu,
Cei buni se duc trădați de vreme și geniul lor nu ne mai geme,
Rămâne pleavă pe peniță și logica  pe o uliță.
Iubirea nu mai are semeni, frumosul piere între iesmeni,
Dar fabricăm ca la paradă, nescriitori cu față fadă!

vineri, 24 noiembrie 2017

              Câtă mizerie!
     Hîrtia permite orice. prostie, blasfemie, tăvălire în derizoriu de către scribi de joasă speță a căror copiere nu le dă gir de vocabular și cunoaștere adecvată. Mare descoperire de carte cu autor mercenar, care nu poate manevra mai mult de 500 de cuvinte românești. Plătit bine, ca prost de serviciu R.C.Cristea , mâncător de căcat pe la Europa Liberă, face o analiză bine plătită, la care nu se pricepe a așa zisei Dictaturi a lui Băsescu,în două volume. Cu asemenea cozi de topor România nu are nici o șansă de a deveni Europeană. 
    Cum i-a secat fuduliile Traian Băsescu acestui impotent om de casă nu pot să pricep. Dar pricep unde bate. Spre Moscova. Spre Dragnea și camarila de frânare a dezvoltării libere a României. Lovitura de stat din 2012, indiferent de atrocizarea lui Traian Băsescu prin toate mijloacele de propagandă Euro-Asiatică, a dus România înapoi cu 10 ani. Și eu accept că Traian Băsescu are tare de cunoaștere și cultură ca orice emanat al muncii concrete. Dar ca să faci din el inamicul public nr.1 este peste o judecată esențială. 
     Ce mi se pare deosebit de grav este că tardiva revigorare a urii împotriva lui Băsescu, prin scrieri de joasă speță, când acesta nu mai reprezintă nimic poliltic sau public este fapul că acest nemernic Cristea a dat lovitura la minciună și dezinformare. Banii contează. Nu-l bănuiesc de tendințe semite dar nu pricep de ce la scuipăturile mediatice nu i-a căzut în cap o piatră de dreptate!

joi, 23 noiembrie 2017

                         Un Titan,
Un Titan moare-n viață și în luptă, în picioare,
Nu-i vaiet în sinea lui, durerea-i o alinare, 
O artistă mult visată a ascuns durerea ei
Ce păcat că în Olimpuri se desfată numai Zei.
Zeița mai uneltește, ba cu coapse ba cu nurii. 
Muritorii pier în timpuri în amestecul cu furii.
Doamna râsului de silă, de pe vremuri mult uitate,
A plecat spre ceea Lume cu deplină demnitate.
Ce-ar fi să vedem în Lume doar Titani cu bune simțuri,
Nu primate manevrate de-le poftelor de timpuri? 
Știu, e greu a se ricepe, cine-i om și ciine fiară,
Numai doar cu colți, feline, nu poți făuri o Țară.!

                 Pristanda la tribuna Parlamentului..
        Mihai Tudose , agent polițist de incultură și bun simț, a început să numere steagurile dosite de Dragnea. Două la Prefectură, duă la Primărie, două la șcala de fete...de, ”Familie mare, coane Fănică”! Vorba lui Valentin Urâțescu, ”am ajuns de râsul Universului Cosmic”!
       Măi, oameni buni nu vă dați seama că trăiți în fundăturile logicii și glagoriei populare? Poți să minți o gagică cu centimetri inventați dar la pat trebuie s-o arăți. Ce tâmpenie de regn animal la cel mai înalt nivel al politicii românești! Expert în vocale, Ia,Ia, măgarul de serviciu al Puterii P.S.D.-ALDE, nu are consoane justificative. Am crezut și eu că dacă Tudose joacă șah și nu table ca Dragnea, logica guvernării va deriva spre popor. Aiurea, mulți din șahiști sunt autiști, rupți de sentimente umane. E ca și cum internetul ar face educație și nu divagașie de conțtiințe, încorsetând priceperi umane și devierea lor spre virtual. Poze și replici interlope, care actvează în sensul gândirii fără carte.
      Nu pricep cum masa inertă de manevră analfabetă din Parlament nu pricepe că face parte din acest popor și dacă pică Dragnea, vor ajunge asistați sociali. Șobolani care dacă le moare pisica preîmbuibată, vor da hrană piscilor flămnde. 
       Nu există pe Lume o Țară, indiferent de rgimul politic, dictatură, autocrație și idiocrație, care să înnoate într-o asemenea mocirlă umană!  Un Stat cere se bazeaz pe votul  babelor analfabete ca urmașe  ale bărbaților pierduți în luptele pentru viitorul nemului românesc și care la menopazuă s-au îndrăgostir de Dragnea și mustața lui.
                     Cum se face...
Cum se face că o vorbă, plină de înțelepciune, 
Nu ajunge la urechea omului cu rațiune?
Simplu, omul nu pricepe decât darul lui din pungă,
Orice rațiune-a vieții, ideatic îi reougnă.
Parca-r moșteni palate și viața de apoi,
Multe vite duc povară, printre ele pprea muți boi.
Să dai soarta Națiunii, veșnicie de popor.
Printr-un vot în dorul leli pentru coada de topot,
Nu ne paște veșnicia, nici Istoria de neam
Când dăm mucii în prostia, defrișărilor de ram.
Am ajuns, Apocalipsă, animal, al lui stăpân,
Tot ce moare împrejuru-i e desprindere de sîn,
Jungla a ajuns umană, cine poate oase roade,
Iar prostimea, carne moale se ertfește în corvoade.
Cum de secole încoace, învățați cu drag de obște, 
Au sfârșit în sărăcie dând iubire îndeobște,
Azi doar crocodili de seamă, socialiști, capitaliști,
Hărtănesc a lumii hrană, cioclii pentru cei mai triști.


miercuri, 22 noiembrie 2017

                Achiziții în apărare.
        Toate armamentele și mobilile de luptă se supun traficului internașional de arme pe bază de loby și șpagă. Un fel de trafic interop de vânzare a oricărui produs bun sau perimat tehnologic la care pun botul aleșii nesimțiți și vânduți ai neamului. Măi nene Mărine, tu chiar crezi că după ce mori, rămâi în Istorie în neamul tău sau în destrbălarea urmașilor, tăi? Ca să trdezi ditamai Țara pentru o fârâmitură de avere și să faci trocuri cu Mafia Armamentelor, susținută fără un motiv umanitar de Complexul Militar Internațional, trebuie sădevi, ori un idiot plătit ori un crimnal.
       După împușcarea lui Ceușescu, România a devenit  ca Sulina, ”Porto Franco”.  De ce am avea nevoie de Apărare națională  când toți Dracii ivaziei străine joacă Țonțoroiu pe Plaiul Mioritic. În 1989 am avut un Sistem de Apărare bazat pe Armament și tehnică de producție internă, care putea ridica la luptă 4 milioane de luptători în 24 de ore.  A venit Democrația Occidentală. Am vîndut e igări și coloniale armamentul. Am dat la fier vechi tancuri performante, avioane, transportoare, pe șpagă personalăa liderilor din armată.  Am ars echipament militar de 2 miliarde pntru o viluță a generalior trădători de neam, care încă o duc bine.Aș vrea să văd o repliă sau o ”Mia culpa” a generalului Degeratu, stâlp de vază a Coaliției pentru progresul Romîniei, în care să ne explice de ce a participat la acest dezastru în apărarea națională? Dacă politrucii care au păsrat mafiotic puterea în armată sub Iliescu sau Constantinescu, își închipuie că armata noastră nu a avut și un minim de ofițeri patrioți, eliminați e căi oculte din armată, se înșeală. Încă mai trăiesc și pot vorbi.
       Uite așa am ajuns la mâna escrocilor care vând armament și sincer, România nu are de ce și de cine să se apere. Oricum este cu poalele în sus. Singura noastrăapărare stă în bichinii femeilor noastre!

                           Mai am puțin....
Mai am puțin, neâmpăcat, voi piere în Genune,
Cu Duhul într-un haos dat, cu trupul în pășune.
Mă doare neamul meu prostesc, ce piere-n aste plaiuri,
Uitat de simțul românesc, sedus de alte graiuri.
Cum buruienile-n hotar, înăbușe cultura,
Acest popor fără habar, se-mpinge spre pieire,
Cu șobolanii din hambar și multă nesimțire.
Să vezi furați și jecmăniți, neștiutori de soartă,
Cum sar să apere năimiți, cu poalele în poartă.
Ne mai putem numi popor, o haită-n neștiință?
Ne-am dat conștiințele-n Obor, și praful în credință. 
Și dacă stai să judeci just, nu merită chemare,
Poporul înnecat vetust, în a pieiirii Mare.
Avem prea mulți vechili în neam și sugători de sînge,
De muncă obidită-n Hram și nu ptem a plânge.
Îmi pare rău c-am să mă duc, cu inima pustie,
Dintr-un haotic cuib de cuc, pe-o cracă de prostie.


marți, 21 noiembrie 2017

                                O ordine necesară!
       Alăturarea lui Radu Banciu a României cu Republica Zimbawe este nu numai plauzibiă ci chiar veridică. La amestecătura denegri și albi denaturați sub dictatura lui Mugabe, este normal ca nici Armata să nu poată instaura ordinea constituțională. Și în oglindă, în România nici o instituțire de forță nu poate marșa la asiguraea imunității naționale. Dragnea nu e un negru nemuritor dar a reușit șigănește să-și însușească o Țară.cu ajutorul Liftelor păgâne, cu grade sau fără grade, o armată de politruci, fără cei șapte ani de acsă, fără școală, și fără minim de bun simț.
      Dacă în Zimbawe, nu s-a putut, în România, țară U.E. și N.A.T.O. oare nu se poate ca Forțele Armate, M.Ap.N., M.I și S.R.I. nu pot pune de acord angajamentele noastre Euroatlantice cu realitatea existenței nosatre?  Avem u Parlament ostil apartenenței noastre la valorile Occidentului, animale de manevră la banii Rusiei, un guvern de sinecuriști fără nici un fel de pricepere, un Președinte de paie, dacă nu de miriște, o Justiție coruptă până în măduva oaselor, Biserici egoiste ale Serviciilor secrete, o lume interlopă de anvergură și în tot acest haos, descurcă-te române.
      Normală ar fi o Lovitură de stat militară, cu acordul prietenilor di Europa și S.U.A. care să șunteze pentru șase luni Democrația haotică din România, să anihileze mafiile politice și inrerlope și să pună poporul pe baze serioase de existență, cultură și bun simț. Apoi alegeri cu adevărat democratice, fără sipendii bugetare. Fiecare Partid să-și demonstreza forța prin numărul de cotizanți și susținători din popor. Fără pomeni electorale și manevrări mass- media. Pînă acum nu am văzut decât propagandă ostilă poporului și în beneficiulloazelor care se dau conducători.

luni, 20 noiembrie 2017

                     Justiție de doi lei?
      Nu justiție de milioane de lei sau euro bazată pe șpagă, relațiii mafiote, de cumetrie politică și înțelegeri interlope. Cum P.S.D. nu este un partid al acestui popor, nici Justiția actuală nu are simțuri naționale. Aranjamentele între procuriri avocați și judecători pentru ;”cât îmi revine mie” seacă de 28 de ani bunăstarea României. 
      Un avocat umflat strănută fără voie adevăr. Recunoaște că a manevrat cercetarea penală în cazul Ionuț și a obținut pentru familia acestuia anularea culpei bunicii și o grămadă de bani pentru familia inconșrientă, S-a umplut de bani de la patronul al cărui câine de luptă a sfâșiat copilul, a reușit să înșele Statul cu oprobiu pentru maidanezi și normal își vrea comisionul . Ce el n-a uns procurori și judecători pentru a îmbogății o familie de analfabeți? Unde-i partea lui de mafiot? Deci recunoaște  ă toate manevrele pe lângă lege de adormire a justiției, a dreptății ăi aparțin. Helo, A.N.A.
     O Justiție adevărată, o Justiție democrată s-ar fi sesizat imediat de conspirația nemernică a  așa zisei ”Case regale”, pentru parazitism și jaf din sudoarea poporului. Nimic pentru acest fopor obidit! Proștii trebuie să plătească! Atâta timp cât starea parazitară a Casei Regale este în preocuparea Senatului și Camerei Deputaților și justiția care cică apără Națiunea trebuia să se autosesizeze și să cerceteze dacă regele mai este valid intelectual sau este de peste 2 ani o legumă în numele căreia niște jnapani de cea mai josnică pornire țigănească vor averi. Departe de mine de a presupune că o anumită aripă a serviciilor secrete, pun botul la u nou tun de păgubire a muncii cinstite și oneste a acestui popor. Măi neoameni de dispreț față de România și poporul său, unde credeți că veți ajunge cu poftele voastre? Nu tot în patru scânduri și la doi metri sub pământ? Important e ceea ce lașiîn urmă!

duminică, 19 noiembrie 2017

                     Sloganuri de Partid.
       Toate mișcările sociale, toate răscoalele și revoluțiile Istoriei universale au avut la bază sloganuri de dezrobire umanitară sau de impunere a unor dogme de asuprire dictatorială. Un slogan este o propoziție menită să mobilizeze poporul spre o țintă incertă. Nu mi le amintesc pe toate cele care au bulversat orânduirile sau le-au întărit prin tiranie, dar spre exemplu sloganul socialiștilor, ”Proletari din toate țările uniți-vă”, a creat monștrii de dictatură semidoctă și ipocrită care a bulversat Istoria secolului XX cu reminiscențe inimaginabile în secolul actual. Apropo de secol, ar fi momentul ca istoricii să intervină și în denumirea deceniilor. Când spui anii 90 spui de anii 81-89. 
      Revenind la zilele noastre, fiecare partid, de alfel o adunătură de interese, fără principii, fără doctrină, fără directive de viitor s-a exprimat după prppriul lui interes. Cale mai puternice și distructive au fost sloganurilepentru masa  de manevră a P.S.D.  ”Nu ne vindem Țara”! O furăm noi. ”Dreptat până la capăt” Tot pentru noi. Adică ei. ”Mândru că sunt român!” în sensuk mândreiei hoției și țigîniei substituită imbecil patriotismului românesc.
      Acum toată adunătura de incompetenți și nesimțiți fac armată pentru Liviu Dragnea, Ce-i mână pe ei în luptă? Privilegiile prostiei generalizate? Am văzut propafandiști și politruci atât de încrîncenați în a ține cu dinții de pozițiile obținute prin obediență, ipocrizie, incultură și bun simț în cât e greu de crezut că ne vom face vre-o dată bine.   Credeți că trepădușii lui Dragnea, ca și foștii trepăduși ai lui Ponta, nu știu că marioneta Dragne este marionetă. Agent de influență a Rusiei, susținut de patrea asiatică a Serviciilor secrete, deocamdată mai agresivă, Dragnea o dată îndepărtat lasă pe drumuri toată dracila României. Așa e războiul. Dacă Națiunea nu-și permite o armată de neam. patriotardă, bazată pe educație patriotică și pe bunul simț românesc,îngenunchierea în fața liftelor străine este  inevitabilă și distrugătoare. N-avem lideri, n-avem OAMENI.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

                              Acei părinți.
Mi-e milă încă de părinți,
Știindu-i, i-am iertat,
Că nu știu ce i-a scos din minți
Și sorții m-au lăsat.
Ce greu pogoară pe orfani
Povara spre iertare,
Că nu vor ști, cum cei golani
I-au dat spre adoptare.
Avem atâția fii de neam
Ce nu-și cunosc părinții
Nu știu ce sevă au în ram
Și cum iubesc cuninții.
Tumultul vechilor părinți
Cu cetă-n bătătură
Și mai curați și mai hrăniți
E azi cimilitură.
În zeci de ani fără credinți
Și liber-cugetare
Noi am rămas fără părinți,
Destine umblătoare.

marți, 14 noiembrie 2017

                      Gata!
     Incriminarea penală a lui Liviu Dragnea, omul mai multor sisteme de influență externă, trepăduș imberb al vârfurilor politice nu poate decât să scoată la iveală Marea Trădare Națională a F.S.N., P.D.S.R., U.S.L., ALDE și P.S.D, adică a mafiei politice trădătoare pentru poporul român și beneficiară a arginților lui Iuda. 
      Derizorie a fost impresia salvării României, după moartea lui Ceaușescu de Puterile Străine. Perestroica adusă de Iliescu, n-ea lăsat fără industria metalurgică și chimică. Convenția Democratică a jucat la două capete, lugu, lugu pe lângă Occident și vânzarea potențialului militar prin contrabandă cu Orientul Mijlociu. Guvernarea Năstase a dat pe șpăgi și U.E. și U.E.A. majoritatea resurselor naturale, sângele acestui pământ româneesc. Și am intrat jefuiții la sânge în N.A.T.O. și U.E.
     Că Liviu Dragnea a fost pion pe două fronturi, rusesc și european sau american, protejatul Sistemului de siguranță (de fapt de nesiguranță) națională ) reiese din emoția ambasadorului Klem, care s-a repezit să-l mângăie pe creștet înainte de detenție. Adică să nu spună ce afaceri tenebroase s-au pus la punct în ultimul an în folosul personal al celor doi. Unul în numele S.U.A. și altul în numele Puterii Politice Interlope. 
      Situația respectivă era ușor de anticipat și în postările mele am atras atenția dezastrului. Când Jandarmul Universal a devenit eunuc, cu un președinte impotent și cu puseuri de scleroză, președintele României este o maimuță umblăreață, U.E. este sofocată de propria birocrație fără viziune, prostimea română la ce să se aștepte? La pupat moaște! Cuvântul prostime spre lauda acestui popor nu se referă numai la cei cu W.C.-ul în fundul curții ci și la Academia Română, Uniunea scriitorilor de mucava, Rectoratele Universitare, Uniunile patronale și sindicale. Toți o apă și-un pîmânt pierdut!

luni, 13 noiembrie 2017

                               Politică sub coada oii1
       Se poate? Da, se poate! De ce ? Daia. Orice partid politic de la  Robespierre încoace se exprimă prin idealuri politice adică direcții de acțiune umană pentru rogres social sau o impunere de voință de conjunctură dictatorială bazată pe ură de rasă, sau de mafie politică de îmbogățire a puterii. 
       Deci a fost Congresul T.S.D. în care, cum ne-a obișnuit pentru cei bătrâni, Ceaușescu, se reactivau ideile doctrinei social democrate și directivele de viiror. Nu în adunătura de comromis cu tineri P.S.D.-iști, trimiși de părinții lor sinecuriști, sau adunați de pe uliță cu șpagă, care cică au pus bazele social-democrației viitoare. 99% tineri analfabeși funcțional. 
       Mă așteptam la o dizertație a liderului P.S.D. privind idealuri doctrinare, idei social democrate adâncite, din istoria acestui partid, la directive și sloganuri de nimicire a adversarilor oamenilor muncii indiferent de producție, materială sau intelectuală. Ce-am aflat? Că i-a tremurat căruciorul în mână și s-a hotărât să intre în n politică pentru a creea ”Teldrum”. Că rinerii P.s.D.-iști trebuie să dea din coate pentru a prinde funcții bănoase, indiferent de poibilități intelectuale și pricepere în meserie.
       Aplauzele la acest congres m-au făcut să vomit. Nu este vorba numai de greață, ci de boala națiunii, un fel de holeră fără leac. Avem 5 ani de retard, puși la cale de agenții, infractorii de influență și propagandă  rusească. care au întors înapoi  cu zece ani parcursul ocidental al României. Nu evina lui Ăutin și nici a racheților să de tip Voiculescu, Antonescu,Ponta, Vâlcov, Dragnea, Coldea, Kovesi, Ghiță, Iohannis, Helvic  și m. a. ci a noastră. A poporul amalfabet, promiscu și manevrabil, a elitelor intelectuale care au partizat cu cotropitorii dinlăuntro și di afară pentru comoditatea lor. Din 100 de români, 99 sunt trădători. Să ne fie de bine!

duminică, 12 noiembrie 2017

                        Scribologii.
Toată lumea scrie, nimeni nu citește,
Minte mai puțină, eludări modeste,
Logica se ține numai prin cultură,
Plug de lemn nu sapă spor de-agricultură.
Fiecare scrie, mirat de ce-a scris,
Se citește singur, lăudat abis.
Nu-i sindrom de replici, adevăruri pure,
Scriitorul spune ce poate să fure.
I-a surâs norocul s-a pus pe tipar,
Dulce amăgire, icnet de măgar.
Cine scrie bine duce în desagă.
Mii de cărți citite, nu o traisă bleagă.
Soarta nu-i surâde, literele pale,
N-au o viziune pentru cei din vale.
Propoziții, fraze, scoase doar din foale,
Și-n devălmășeală, proștii cititori, 
Fac reclamă -n vidul unor scriitori.

                           Serviciii secrete?
      Servicii secrete, discrete, cochete, egrete sau găuri în burete?  În haosul politico-social și economic al Românieide treizeci de ani, Siguranța Națională, nu putea să iasă în față, cu acțiuni de patriotism și responsabilitate cetățenească. Așazișii agenți și șefii lor au plecat încă de pe vtremea lui Ceaușescu spre căpătuire, putere și relații de corupție. Cum e turcul și pistolul! Așa țară așa organe de imunitate națională. Trupul Țării e invadat de dăunători, căpușe, purici și păduchi pe dinafară și virși microbi și tenii pe dinăuntru.Anticorpii se înfrățesc cu dăunătorii și trăiesc bine mersi împreună Odiseea morții în veselie.
        Am auzit mii de laude la adresa profesionalismului indivizilor numiți agenți de siguranță. Aiurea. Cei mai nepregătiți purtători de arme. Le lipsețte total arma esențială. Patriotismul și dragostea, sacrificiul național. În alte țări, serviciile secrete sunt numite ”inteligens”, la noi tocmai virtutea minții, inteligența n-are repere. S.R.I. este o adunătură de bisericuțe și biserici, cu stranele lipite de pereți și scaunele dinlăuntru vraiște. Toate tămâiate de un preot neortodox, cu spatele la altar. S.I.E. e o adunătură de urmași, nepoși și finișori care n-au nici o legătură cu Patria. 
       În școlile de securiști interni sau externi, ridicate la rang de Academii, se recrutează cei mai buni tineri dintre analfabeții funcționali, pe bază de descendență, pile și relații. Aceștia sunt educați de profesori, foști mânuitori de strunguri și tractoare, de pe la Ștefan Gheorghiu și Vechea Școală de securitate. Ioc educație patriotică. Sunt pregătiți cum să se descurce în mafie și relațiile interlope ca să rămână, nu învingători ci în picioare. Mai avem în aceste Acadenii și sute de doctori în știința Siguranței Naționale, gen Oprea, care în copilărie s-au oprit la un singur roman, ”Capra cu trei Iezi”, în adolescență ardeau biblioteci și la maturitate se ceartă cu Istoria Romîniei și veridicitatea Limbii Române.

vineri, 10 noiembrie 2017

          Scriu....
Scriuca prostul, pentru cine, că ciracii nu citesc,
Ei își fierb trădarea-n vine. Unde-i neamul românesc?
Scriu ca cel cu Miorița, jale de sfîrșit promis,
Ei îngurgitează pizza, n-au iubire și nici vis.
Mi se pare că există, în Castele de cleștar, 
Fericiți cu soartă tristă, prea departe de Altar.
Egoiști citindu-și oda, alții n-au cuvânt de spus,
Fericiși că sunt în Eden, dar opușii lui Iisus.
Știu că n-o veni sorocul, să-mi citească poezia, 
Scriitori pecun norocul, povestind nemernicia.

                                   Ce-i de făcut?
       Zise Lenin. După 100 de ani de la Marea mizerie unană creată de el, Comunismul bolșevic, dacă s-ar trezi și ar vedea ce-a făcut, ar schimba macazul. Pe atunci a poruncit ca bolșevicii analfabeți să-i lichideze pe menșevicii cu staif. Și cu tot îndemnul ”învățați, învățați și iar îvățați, aleșii masei populare, proletare promiscuă și imbecilă nu au reușit decât să stroșească sub cizme drepturile și lobertățile omului. Dreptate comunistă cu crime, plutoane de execuție, lagăre și gulaguri. Că ne-au impus și nouă același regim este altă chestie, de lașitate a partidelor politice ca și acum.
      Aștăzi lenin ar porunci ca menșevicii să lichideze bolșevici, oripilat de marile succese ale burgheziei comuniste. Ar cere o Lustrație populară prin care progeniturile lui degenerate să fie puse la munca de jos. Adică fără nomeclaturiși și securiști, fără uemașii lor și cîinii lor de pază în funcții de decizie politico-administrativă. Cea economică apaține Mediului de afaceri și Economiei de piață.
       Ar cere ca cei cu cazier judiciar, ca oricare viitor angajat să fie excluși din drpturile electorale și de a alege și de a fi ales. Cred că scârbit de faptele mujicilor ruși, Lenin ar stabili că votul universal, egal și popular să fie atribuit doar cetățenilor și nu handicapaților intelectual, asistaților social, țigănimii interlope fără răspundere civică.
      Poate Lenin ar avea și un cuvânt de spus în eliminarea PARAZITISMULUI Social, prin care Case regale sau nelegale, asociații și organizații, agenții de tăiat frunza la câini, A.G.A. -uri pe nemeșag, justiție pe nutriție să fie o tristă amintire în curând.
      Sincer n-am nimic împotriva lui Lenin, l-am citit destul ca să-mi dau seama că scurta lui perioadă de conducere, șuntată de Stalin nu i-a permis să se dumirească ce gaură aprodus în Istoria devenirii umane. 

joi, 9 noiembrie 2017

                                     Țigănie la Casa Regală.
      Nu-i suficient că ne-am făcut de râs în Europa și în Lume cu mocirla neocomunistă care ne-a adus la coada Lumii Civilizate prin sărăcie, boli și analfabetism. Ne mai facem de râs și cu moștenirea Coroanei. Prințul consort al prințesei Margareta, rromul Duda a mutat Ferentarii în Elveția. De frică să nu li se usuce tentaculul parazitar care suge din bugetul României, lipitorile Casei Regale se aruncă precum hienele pe adevăratul moștenitor. Nu mă aștept ca Dragnea sau Tăriceanu să priceapă ceva din Istoria României, din care n-au citit un rând, sau dacă au citit n-au înțeles mare lucru. Dar avem istorici de marcă. Aceștia pot să certidice că filiația regală este pur și simplu masculină și decisă de Parlament. Miihai a fost pus rege la 5 ani sub regența maei sale. Deci după lege principele Niolas este în drept viitorul rege, deocamdată neuns al României. Doamna Elisabeta ar trebui să-și ia țiganul și să se ducă.... unde a înțărcat Dracul copiii! A profitat destul de starea vegetativă a Regelui ca să-și facă mendrele. Țigănie monarhică!
    Parlamentul ar trebui să stabilească dreptul legal la tron, chiar virtual. Dar cum  avem un Parlament cu un I.Q. subliminal , adică o adunătură de proști, nu putem să ne așteptăm la reabilitarea adevărului istoric. Consider că un gest de demnitate națională, fără interese politico-mafiote , ne-ar mai ridica în ochii Lumii. Să scoatem paraziții, moștenitoare și avocați din țară și să admitem că Nicolae are drept regesc. Oricum el nu trăiește din pomenile moștenirii comuniste.
      

miercuri, 8 noiembrie 2017

                        Insuficiența.
      Am încercat prin postările mele, cu cea mai mare parte a vocabularului Limbii române să trezesc conțtiințe. Lucrătură în van!. Unii destinatari nu citesc, majoritatea nu știu să citească sau nu pricep esența frazelor. Cercul inteligenței și gîndirii creative, arondat prea multor filozofi a căzut în desuet. El spune că este o mulțime de puncte egal depărtate de centru. Un cerc mic al cunoașterii are punctele îndesate pe circumferință și ca atare dobitocul știe tot și lui să nu-i spui nimic. Cu cât mai mare este cercul gândirii cu atît se depărteazză punctele între ele.  Omul deștept încearcă să umple golurile informându-se în continuare, permanant nemulțumit de ansamblu, prostul atât știe, aatât pricepe și toată lumea e a lui. Orice încercare de a lărgii cimconferința este în van. Vorba ptoverbului: ” nu te pune cu prostul că are mintea odihnită”! 
    Amplificată popular, sintagma ”mintea de pe urmă” dă inevitabil în sicriu. Prostul moare dar nu știe de ce. Democratic, o națiune cu 85 % populație promiscuă și analfabetă, mânată moral doar de închinăciuni și pupat de oase numite moaște, nu-și mai poate găsi drumul. Devine din popor o adunătură de mulțimi fără scop, animalic trăindu-și clipa și ziua. Nimic pentru strămoși, nimic pentru urmași. S.U.A. o nașiune încropită ad-hoc n-a avut niciodată un președinte care nu a avut șii nu a educar copii. Noi l-am avut pe Iliescu, pe Constantinescu și îl avem pe Iohannis. Nu sămânță, nu iubire, nu altoi. Doar disprețul pentru noi.

marți, 7 noiembrie 2017

                                Este nevoie de o epurare șiințifică!
          Pe știința de carte și virtuțile profesionale. Oricâte boli am invoca pentru a justifica rămânerea în urmă la toate capitolele a României, cea mai grea este ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL. Nu e vorba numai de copii care ies din școală ci de toate treptele duncționării gîndirii și acțiunii naționale. Ce pot să spun despre mediatizarea continuă și nedisimulată a Nașei acestei situații Ecaterina Andronescu? Cea care a înființat Fabricile de diplome și a anihilat învățământul profesional. Doar că cei care o curtează și o invită, îi cântă în strună sunt produsul demersului de îndobitocire a Nației.
       Din vârful piramidei sociale și până la ultiimul agent de poliție locală, analfabetismul și nepriceperea distrug nu numai destine dar și viitorul. Un analfabet nu poate pricepe pe unde calcă, n-are sentimente decât după ureche, decizional este o catastrofă. 
        Singura solușie ar fi înființarea unor comisii de evaluare a I.Q.-ului celor numiși sau promovați în funcții publice. Dar cine să facă parte din aceste  comisii când 1/3 dacă nu mai mult din profesorii universitari sunt produsul fabricilor de diplome sau doctorate? Dacă le iei de pe catedră caietul sau cursul din care citesc rămîn surdo-muți. 
       Se poate face însă ceva. Înalta tehnologie. Cu concursul privaților care nu-și permit să țină în sinecuri nepricepuți se pot întocmi Programe de concurs și evaluare. Oricum ghilotna viitorului va fi calculatorul. Ăsta nu are mamă, tată, fii și fiice, fini și finișori și nici amante. Ce-ar fi să fie?

luni, 6 noiembrie 2017

                         Ciborg.
Suntem suporturi vii  mașinii de gândire,
Puținul timp de viață sinapsele distruse, 
Viața de albină extinsă  ca trăire,
Nu prinde nemurire decât în cele spuse.
Într-un Chivot de gânduri și unde vechi de duh,
Se-adună forța minții propusă devenire, 
Doar undele celeste cează un văzduh,
Iar jos război draconic în ură sau iubire.
Cum știe dar, primatul dotat cu grai aiurea,
De gândurile sale sunt cărămizi solide,
În neputința minții de a simții pădurea,
Că pune în morală doar ofuri și obide.
Se prea disipă miezul creației divine,
În marea de prostie a celor fără scop,
Inteligenșa însă rezistă și devine,
Un viitor ăn C.I.P.-uri de vine un Potop.

                              Casa regală.
        Dintre toatele Case regale din Europa, unele încă active, majoritatea parazitare, în reminiscențe feudale, a noastră a fost cea mai contradictorie. După Carol I garantul primei independențe a Țărilor Române și constituirii Statului Național Român, după poziția eroică a regelui Ferdinand și reginei Maria care au realizat România Mare, a venit și vremra declinului. Nu tot ce naște din pisică,șoareci m-nâncă mai ales sacă pisoii sunt bine hrăniți și devin leneși. Regele Carol al II-lea a făcut de râs nu numai Casa Regală dar chiar România prin comportamentul de beizadea, prin apetitul sexual și afaceri pierzătoare pentru România. Acest băăestruc a promis de Crăciun la Oradea, la Anul Nou la Chișinău și de Sf,Ion la Cenăuți că nici o palmă din pământul românesc nu va fi cedată. În plină dictatură regală, însă în martie 1939 Româmnia s-a subordonat economic Reihului Fascist, în iunie 1940 s-a cedat Basarabia și Bucovina U.R.S.S. , în septembrie 1940 s-a cedat Cadrilaterul la bugari iar pe 29 august 1940am cedat Nordul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena. După toate aceste nenorociri a fost pus rege marionetă Mihai I la dispoziția Dictaturii Militare a lui Antonescu. A semnat ca primarul la cererea Partidelor politice a semnat Comunicatul de supunere a României, fără condiții Uniunii Sovietice. A primit și o mare decorație de la Stalin. După el poptopul! S-a deschis robinetul jafului rusesc. Revenirea sau reprimirea Casei regale în șară nu a adus altceva decât cheltuieli inutile de la buget, sinecuri libidinoase și trai pe vătrai pentru fetele regelui. Merita? Să spună Istoria!

duminică, 5 noiembrie 2017

                             Geopolitică de mahala.
       Era o carte, nu-mi aduc aminte autorul dar am citit-o, ”Acești nebuni care conduc Lumea”, care de câteva decenii a dezvăluit mecanismele diavolești ale Marii Politici bazată pe micimea popoarelor, nu geografic ci în credință și conștiință. Este de notorietate că Putin l-a uns pe Tramp președinte. Un dobitoc pe care americanul analfabet îl crede Mesia. Și pe la noi se manâncă căcat pentru marele conducător al Lumii. O marionetă în mâna celor care trăiesc clipa și nu se tem, din inconștiență de Apocalipsă. Și la ei ca și la noi fiecare troglodit se simte în culmea gloriei dacă se fotografiază și aplaudă o fosilă umaană care mai respiră dar n-are sentimente și răspundere umană. 
      Dacă nu ai un inamic, îl inventezi ca să poți fabrica arme din ce în ce mai sofisticate. În loc să dai de muncă prostimii pentru cucerirea Spațiului Cosmic nu-i mai ușor să-i pui să se avânte în autodistrugerea Planetei? Donald Trump se deplasează în Asia. pentru strângerea rândurilor împotriva Coreei de Nord, o țară de mărimea României, stimulată chiar de Serviciile americane să incite la Război. Cei care mai știu geopolitică pot să-și amintească de Sadam Husein. Folosit de americani ca inamic al Iranului, a devenit dintr-o dată pe baza unor invenții de propagandă dușmanul numărul unu al SU.A. Tramp se va întâlni cu Putin în Vietnam. O avea la el un șervețel pe care să se distrugă destinul țărilor europene din vizorul fostei Uniuni Sovietice? Ucraina, Polonia, Țările Baltice, Ungaria, Serbia și chir Austria, bumbul U.E. vor fi  puse, oare, la disoziția Rusiei pentru dezmăț mafiot de Haosacrație? Sodoma Washington, Gamora Moscova. Lumea s-a extins. Racheții au deja forță în România. Prin agentul de influență Liviu Dragnea, susținut de milioane de cozi de topor. Și credeți că pe Trump îl doare undeva de Românica?

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

                     Cenaclu.
Dor, solidaritate de-a ști de soarta Țării,
În poezie, cântec și uniuni divine.
Dor de pământul nostru, de ce a fost , ce vine,
În care cresc copiii respectul strămoșesc,
Să știe fiecare de vină și rușine,
Să strângă-n pumni obidă spre cei ce jefuiesc,
Să dea spranță-n gânduri s-alunge impostorii.
Revino iar Ioane, revino iar Mărie,
În piețe stadioane să cânți iar jelea noastră,
Cuvintele alină și doina cea albastră,
Ne întărește-n sânge, în scopul cel mai sfânt,
S-avem eternitate în Lumea asta proastă,
Să nu pierim devreme, popor, pe-acest pământ,
să ținem iar Carpații Înaltă ctitorie.
 
 


vineri, 3 noiembrie 2017

                              În special prostia. 
       Prostia este un cuvânt cvazi cuprinzător însumând toate tarele indaptibilității umane. dacă pui prostia în tandem cu hărnicia, dezastrul este iminent. Prrostia poate fi colectivă din lipsă de cunoaștere și judecată subliminală, sau individuală când creierul funcționează cu 4-5% din capacitatea de gândire destinată de  Geneză omului. Neavând, un ansamblu viabil de rațiune, prostul se crede mai reușit intelectual decât un savant. 
      În Natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă ci totul se transformă. Luând în considerare cantitatea constantă de inteligenșă a planetei Pământ, datorată în special organismelor vii, cu apogeul primatului om, e normal ca transferul prin explozia științei a inteligenței umane în siliciu să secătuiască posibilitățile rațiunii colective a civilizațiilor. Omul se întoarce încet încet la stadiul de dobitoc, în timp ce zeii care se slujesc de inteligența artificială încep să stăpânească Lumea. De fapt, milioanele de ani, Ere peste Ere, viața ființelor vi nu a făcut altceva decât spre a crea ființa rațională de viitor, care nu mai are nevoie de hrană ci de energie, imună la boli și lupta pentru existență, care se vor alătura, mai repede decât preconizăm noi altor inteligențe Cosmice. Peste 2000 de ani civilizația umană va fi Tabula Rasa. 
      Să revenim la prostie. Când liderul Mondial, președintele S.U.A. dă dovadă de imbecilitate acută ce viitor vor avea oamenii, din ce în ce mai proști? Adică inculți, nesimțitori, egoiști și puturoși. 
      Pe la noi, acasă, în România, prostia crește în valuri din ce în ce mai concludente, flux și reflux de amplitudine până la tsunami. Mass-media nu mai prididește în a ridica prostia la rang de politică de stat. Incultura jurnaliștilor ridică mingea la plasă inculților care lovesc puternic în terenul existenței nașionale. Ca să te uiți în gura unor proști notorii sau schizofrenici și să le și comentezi aiurelile, trebuie să ai parte de partea ta de prostie. Să stai sluj și să Înghiți inepțiile lui Tăriceanu, Dragnea, Ponta, a întregii pleiade a demnților ginții de profitori fără portofoliu și să-i și mai ridici în slavă, asta da prostie.

joi, 2 noiembrie 2017

                   Războiul din Justiție.
    Cine se luptă? Armata foștilor judecători comuniști care au trecut primii la Capitalismul de cumetrie îmbogățindu-se nejustifica tși libidinos în cumetrie cu piterea politică distrugătoare de Avuție Națională. Și beizadele lor pe care chiar dacă nu i-a scos mintea din cochilie, Facultățile particușare i-a făcut magistrați. O armată puternică , cu artilerie pe măsură în Asociațiile sau uniunile magistraților mafioți, cu cavalerie mediatică prin revista ”Lumea justiției” dirijată de tristul lui Voiculescu. Plus o ceată de pedestrași din rândul procurorilor arondați la abuzurile împotriva drepturilor omului.  Anu se confunda omul cu politrucul! 
        În cealaltă tabără o mică armată de procurori patrioți care se străduie să apere statul și cetățenii de abuzurile destrăbălării mafiei politice. Un animăluț în fața Căpcăunului pe care nesimțirea patriotică îl  empatizează dar aplaudă supliciul său. Iar această umilă ceată de războinici se trezește în față cu cavaleri în platoșe de carton, gata să depună armele. vorbim de Lazăr și Kovesi, primul cu schelete vechi în dulap, a doua cu compromisuri inacceptabile în aranjamente politice la comandă externă sau politico-mafiotă internă. O fufă care în afară de plagiatul la doctorat demonstrează  incultură juridică și deontologie profesională zero, conștiință civico- patriotică și obediență de interesul prostului ajuns  împărat. 
       Arbitrul acestui război , președintele țării este el îsuși o lichea certată cu legea și bunul simț româneasc, marionetă a intereselor serviciilor străine și romînești de trădare națională. 
     Ce ne rămâne? O impulsie de patriotism și responsabilitate în D.I,I,C,O,T !Dacă se scutură de presiunea interlopă.

miercuri, 1 noiembrie 2017

                          Cheltuieli fără folos.
       Pare o sintagmă empirică, punâmd problema conceptului de eficiență a unei investiții. Dileme între putere și plăcere, jaf și sărăcie. În toată istoria cunoscută a Omenirii, de cele mai multe ori prisosul a adus sărăcie și boli. Construcții inutile, destrăbălări la curțile monarhilor și protipendadei, omorau milioane de sclavi. E vorba de o lege nescrisă transpirând din preceptele biblice prin care Dumnezeu poruncind omului să stăpânească Pământul a prevăzut și o frână în înmulțirea fără număr a termitelor conștiente sau inconștiente dar cu grai. Poporul ales, poporul lui Moise a fost singurul nucleu uman de folos existenței de până acum. Și Budha a proliferat nuclee căligărești care să țină existența umană în echilibru. Ar fi mult de vrbit despre uciderea omului de cătr om, important este că științele ne-au ridicat. Cu toată opoziția Neandethalienilor care au călărit Pegasul prostiei, răutății și împilării umane.
       România dispune de resurse imense, inclusiv financiare. Deci dacă ar cheltui cu folos general și popular averea dată de Dumnezeu, Edenul ar fi mic copil în fața Spațiului Mioritic. Dar și Diavolul lucrează! Să analizăm cheltuielile inutile ale guvernărilor alese prin prostie, de un popor la limita intelectului general uman. Dictatura comunistă a torționat și exploatat poporul român, dar culmea nu cu cheltuieli fără folos. Am împușcat dictatorul și ce să vezi. A ănceput chelruirea unei Avuții Nașionale fără datorii în toate direcțiile. Doar ca să avem și noi faliții noștri, adică milionari prin jaf și furt pentru a intra în rândul Lumii. Un milionar la noi, zece milioane la Ei. Ei fiind cei bine puși în conducerea Lumii, care la rândul lor cheltuiesc fără folos. Patru milioane de dolari cadou americanilor de la Bekthel, 10 miliarde de euro austriecilor, 5 miliarde Germaniei și Franței prin E.A.D.S. și acțiuni la purtător pentru Dragnea. Coilul răsfățat al Binomului, cu garagața de rigoare. La nivel de mujici se plătesc salarii exorbitante idioților și neputincioților de înalt rang politic.