Eroii
Traba cu eroii-i foarte complicată, că după războaie, mulți viteji se-arată.
Cei muriți în lupte, n-au cum să mai spună, ce le-a fost virtute, ce le-a fost cunună.
Sufletul lor poartă doar pentru văzduhuri, inocența sacră-a jertfelor de trupuri,
Doar că noi percepem jertfa lor sublimă din cuvântul celor predispuși la crimă,
Cei rămași prea-veseli într-un adăpost ies după războaie ca să-și facă rost,
Să se-îmbogățească, să se bată-n piept, cu patriotismul celui mai deștept.
Cât e lumea lume, tot așa va fi, vor da educații cei ce n-au copii,
Vor cânta în coruri pline de afoni, regi pierduți de minte și ai lor bufoni.
Omul, om de cinste care dă viață, ori moare în lupte, ori e scos în piață,
Pentru un supliciu, hrană de prostime,pentru slava celor cu averi sublime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu