Vremuri

Copil fiind iubeam un înger blond, cu ochjj adânciți în mii de stele,

În vise blânde-i împleteam în păr cu soare-n spice, bucle și inele,

Adolescența mi-a adus fiorii privirilor adânci  din ochi de fată,

Ne mai gândind la cer, păduri și noapte, și ce culoare-n iriși se arată.

Visam acum cu neînchise pleoape, doar mlădieri de trup cu chip de zână,

Călcam ușor pământul peste dealuri, c-o sete tulburată și-n fântână.

Iubeam frugal platonic, la distanță, orice ocheadă ce venea de-odată,

Cu fâlfâiri de fluturi în neliniști, m-apropiam de fiecare fată.

În fiecare chip desăvârșit de Evă, vedeam tandrețe și atingeri fine,

Plimbam cuvinte pe alei în floare și întrebam sărutul, dacă vine.

Și când am devenit flăcău în fire, iubirea m-a purtat cu șovăială,

Prea prețuiam ființele firave, ca să decad în gând la tăvăleală.

Ce văd acum? Ascuns și la vedere, iubiri de târg și izbucniri obscene,

Iubirea-i ban, respectu-njurătură, gândirea-i în bikini și în izmene.