Eu

Eu te-am iubit frumoaso, în gând și în simțire, cu amețiri de simțuri și gol în amăgire,

La un impuls șăgalnic, și fără de urmare, am alergat aiurea să îngrijesc o floare,

Găsind în lumea vie că preamăreața zână, e o femeie prostă extrasă din fântână,

Și  aiurită firi și scopului de sine, ce-și vinde  nurii fgalnici spre dorul de mai bine.

Degeaba se propagă idei Dumnezeiești, că în femeia lumii mereu o să găsești, 

Un sprijin de viață și-un scop de izbăvire, iubirea e femeie, femeia e iubire!

Și Universul doarme, hai vino amăgire!