Premoniție

                          Premoniție

      Sper, că viața se scurtează, să nu apuc destrămarea României și pieirea poporului român. Am trăit cu toate vicisitudinile erei comuniste, o viață frumoasă, ca român, urmaș de dac, în cinstea și corectitudinea inocultă de Zamolxe. Bunicul meu și tatăl meu au murit cu zâmbetul pe buze. Eu vreau să mor râzând și cu un pumn de pământ în mână. Stejarul poporului daco-getic, osatura Europei, a putrezit, mâncat de cariile venetice, a ajuns un schelet de crengi cu puțini muguri și se va prăbuși în curând. Noua Ordine Mondială, un monstru care devorează toată planeta creând o junglă umană în care lianele sunt înlocuite de mâini lungi și hrăpărețe, care vor jupui viața de epidermă și conținut.

        În acest haos existențial, România, cu sărăcia și prostia ei este victimă sigură. Cu ce ne putem opune? Cu 5% conștiințe adevărate? Călcăm în picioare de 65 de ani valoarea umană, cultivând buruieni care înnăbușe cultura necesară. Să impui democrația unui popor de iobagi, cu o mare masă de analfabeți și needucați, este o prostie. Turma se stăpânește cu biciul! Să pui proștii, hoții și interlopii să hotărască destinul unei țări este adevărată sinucidere.

        La așa zisa ”Revoluție”, am fost unicat într-o masă de peste 300 de ofițeri din Marina Militară, care aderaseră la genocidul Militaru, după 22 decembrie 1989, fiind singurul care m-am opus, în stradă, cu pieptul în gloanțe, crimelor planificate de mai marii armatei, am căzut victimă democrației. Cei mulți m-au călcat în picioare. Au devenit eroi cei care au murit din prostie și cei care au omorât. Toată viața socială de după 1990 a putrezit pe sângele Iliescian și sub impostura ciracilor săi.