De dragoste
Când Cupidon țintea cu arcul, o inimă nevinovată,
Și Dragobete punea-n horă câte-un flăcău lângă o fată,
O mică strângere de mână, atingere nevinovată,
În tropăitul lor mirific dansau cu fruntea ridicată.
Își știau pașii din genune și cântecul de la străbuni,
Erau atăt de puri în haine și-n chiote de oameni buni.
Mișcau o roată ancestrală cu toate florile-n cununi,
Le strălucea în chipuri Luna și Soarele lucea minuni.
Când lăutarii strângeau șatra și lucrătura de țambal,
Pe cer trona acel Luceafăr ce ține stelele-n portal
Și tinerii plimbau arome din cântec dulce de caval
La porți umbrite dădeau seamă în pupături, val după val.
Apoi cinsteau lumina zilei cu hărnicie și rușine,
Sfioși își întrebau părinții, ”e potriveală pentru mine?”
Azi satele se-îneacă searbăd într-o mocirlă de manele,
În sindrofii de oameni josnici ce dirijează toate cele,
Copilele se vând necoapte pe băutiră și lovele,
Iar balul e scandal și vrajbă între ciopoarele rebele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu