Copilăria

Mi-e dor să văd ca altă dată, copilărie fermecată,

Când țâncii alergau pe dealuri, într-un imbold de idealuri.

Știau ciupercile pe nume, ce păsări ciripesc pe lume,

Ce ghindă seamănă stejarul, ce iască-aprinde-n loc amnarul,

Ce animale-n vizuină, au căutare de felină

Și care-s cele prigonite de poftele nestăpânite

Ale consumului de carne și expoziției de coarne.

Acei copii își făceau singuri și furculițe dar și linguri,

Își fabricau, de joc arșice și împleteau plesne de bice,

Ei inventau îndată jocul, când anotimpul da sorocul.

În rest dregătoreau ograda și nu aveau contract cu sfada.

Făceau ce porunceau părinții, lăsând în timp izvorul minții.

Se ascundeau în altă parte ca să citească dintr-o carte,

După o zi de oboseală, făceau din noapte dor de școală,

Și buchiseau la lumânare, din cărți cultura ca chemare,

Știind din suflu de balaur că meseria e de aur!