Celibat
Strămoșii antici au clădit, în mintea lor, un Panteon,
Zei și zeițe în Olimp jucându-se cu muritorii,
Erau cam sterpi în nemurire și nu aveau acel filon,
De-a procrea noi fii de Zei, ceată rapace de prigorii.
Și astfel omul a gândit, de-a lungul miilor de ani,
Că zeii se împerechează cu aluatul omenesc,
Creând speranțe futuriste în puii lor numiși Titani,
Un amalgam de stare-a firii cu infinitul cel ceresc.
Apoi mănunchiul de aleși să stăpânească-n veci Pământul,
A pus un singur Dumnezeu să fie făcător în toate,
Celibatar și nemânjit, la început a fost cuvântul,
El ne dă soartă și viață, perpetuează cine poate.
Când oameni făcând copii, nu și-au găsit putință-n cer,
Au coborât un Duh fertil să-i facă Domnului un fiu,
Cu o fecioară trandafir, nevinovată efemer
Și astfel noi ne-am înmulțit, fără păcat, fără pustiu.