Răbdarea nu mai are răbdare!
Omul nu va stăpâni niciodată timpul. Timpul îl va stoarce pe om! Timpul înseamnă speranță, răbdare, adaptare la la trecerea lui. În Universul necunoscut încă, o clipă poate fi un secol sau chiar un mileniu. Pentru noi, românii, timpul stă în loc de de 26 de ani. Epoca comunistă a exploatat timpul pentru un eventual progres și o bunăstare apriorică a omului sărac. Tinerii de azi nici nu pricep nici nu socializează la dramele care au nenorocit România. Nu conștientizează sub nici o formă cuvântul Patrie și sacrificiu pentru ea. Le vin din absurd sentimente de egoism și banditism uman.
Am răbdat ca popor 50 de ani de comunism sovietic. Am plecat de la zero, plătind imposibilul ocupanților ruși după secarea resurselor țări de Germania Nazist după 1944. Am trecut prin doi ani de secetă, 1946, 1947, am dat în Sovromuri ultima suflare și totuși am trăit. Am început cu ”Hei Rup” reconstrucția țării și viitorul copiilor. Am construit din nimic căi ferate, șosele fabrici și uzine. Am adus cultura la cote inimaginabile. Am prins avânt în aducerea omului la demnitatea meritată. Și totuși au bătut vânturi din est și din vest care ne-au îngenunchiat.
Decembrie 1989 a fost începutul dezastrului! Toți cei care urmăreau jefuirea averii materiale și spirituale a porului român au găsit un haos în care cozile de topor autohtone, nulitățile țigănești ale neamului, ne-oamenii simțului patriotic și-au vândut urmașii și strămoșii unui trai nesimțit.
Răbdarea noastră va fi veșnică! După cum se derulează făcăturile politice și după cum curg tulburi râutilr noastre speranța românească devine caducă!