Sreategia alegerilor locale.
Ar fi normal, arr trrebui să existe două strategii. Nu strategii opuse între drepta și stânga, unde aceeași Mărie schimbă aceeași pălărie. Este vorba de două strategii opuse cu adevărat. Politicul împotriva poporului.
Prima strategie, a clasei politice actuale care simte că pierde accesul la țâțele bugetului, ne sufocă zi de zi prin propagandă plătită câtorva mii de mercenari idioți sau egoiști pe toate mediile de comunicare. Inclusiv prin bârfa târgului. Mafia politico-economică ține cu dinții de scaunul puterii și accesul la butoanele de comandă. Asaltul obraznic și nesimțit al candidaturilor de primari sau consilieri locali, penali, cu cazier sau condamnați, interlopi și nemernici nedescoperiți încă, toți inculți sau fără profesie în afară de cea de escroc, vizează o nouă cruciadă împotriva statului de drept. Spun cruciadă pentru că propaganda electorală a U.S.L. încă în viață se desfășoară sub semnul crucii. Cu brâuri, moaște și icoane blasfemice. Se urmărește acapararea puterii locale, gen 2012, după care să se repeadă și să subjuge din nou justiția și să se câștige alegerile generale. Statul mafiot al lui Adrian Năstase care sîă taie și să spânzure din nou.
A doua strategie ar fi cea a poporului. A oamenilor citiți, modești, harnici cu profesie bine determinată, produători de plus valoare socială, care luptă pentru o viață decentă și de perspectivă a familiilor lor. Aceștia ar trebui să boicoteze alegerile locale. Cei din străinătate cărora le pasă de soarta României, să transmită rudelor din țară ideea boicotării iar societatea civilă să militeze în acest sens.
Este vorba de boicotarea totală sau parțială Prezentarea la vot și anularea votului pe toate buletinele sau numai pe cele ale alegerii de primar sau consilier local. Pot fi votate partidele mici și independenții alegând consilieri județeni din această zonă.
C.C.R trebuie determinată să anuleze alegerile locale și să păzească poporul de vechile și noile hiene plecate la adunat hoituri. Poporul român încă nu e un cadavru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu