Peștera.

Răcoarea peșterii mă strânge,

Cu umbre și sclipiri din stânci,

Din piatră o planetă plânge

Dureri cavernalelor adînci.

Figuri de calcar în formare

Întruchipări spre neființă, 

Sculptate de puteri neclare, 

Natură-n forță, neputință?

Sau vești din vremuri milenare,

În stalactite-n stalacmite 

În dor perpetuu de unire,

Ținînd în bolți neprăbușite 

Păreri de lungă viețuire?

În peșteri au trăit strămoșii,

În simplitate ancestrală,

Ne-apărând din fulgi cocoșii

Ce iau viața la plezneală.