Peștera.
Răcoarea peșterii mă strânge,
Cu umbre și sclipiri din stânci,
Din piatră o planetă plânge
Dureri cavernalelor adînci.
Figuri de calcar în formare
Întruchipări spre neființă,
Sculptate de puteri neclare,
Natură-n forță, neputință?
Sau vești din vremuri milenare,
În stalactite-n stalacmite
În dor perpetuu de unire,
Ținînd în bolți neprăbușite
Păreri de lungă viețuire?
În peșteri au trăit strămoșii,
În simplitate ancestrală,
Ne-apărând din fulgi cocoșii
Ce iau viața la plezneală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu