Cumințenia pământului.

Cumințenia pământului este suflet din sufletul acestui pământ,

Din țarini, munți de piatră și lut din calcarul oaselor din mormânt.

Copilul născut din frica ancestrală față de năvălitori,

Din măinile măiestre ale unui țăran român, cu sufletul flamură printre nori.

Copila chircită cu ochii spre cer, se roagă? Sua vede-un balaur? 

Sau pune perenul de suflet de dac în piatra ce-n mijloc e aur?

Bucata de piatră cioplită cu dor, în doină de fluier și frunză,

E viață mai vie decât ce vrem noi, speranță eternă de pânză.

Oare nu ne-am vândut un cer de eroi speriind în cotlon o copilă,

Mai vindem o dată gheșeft de escroci sau umplem  cutia de milă? 

Brâncuși ne-a dat sevă și zborul măiestru și-a pus între triburi poporul,

Urmașii lui calcă-n dezmățul de trai trecutul dar și, viitorul!

Nonșalant neromânii mai sapă adânc, scormonind în viscerele țării,

Ca să scoată profit într-un jaf nevăzut de mână  cu toți trădătorii,

Copila cuminte scâncește în somn-”cam cât voi mai sta în unghere”?

Și vin mereu cioclii din vânturi și zări să-mi vadă poporul cum piere.