Brâncuși.
Brâncuși nu e al meu și nu va fi vre-odată,
El mi-a dat darul de frumos, măiestrul nostru tată,
El este-n Univers un sfânt simțindu-i infinitul.
În pietrele ce ne vorbesc și scrisul și cititul.
S-a strâns vre-un ban pe Panteon să cumpărăm iar zeii,
Să-îmbpgățim în vrerea lor escrocii, fariseii?
Cum am putea săraci și goi să dăruim prihană,
Unor băbuțe în coșciug ce nu mai vor nici hrană?
Statuia-n strălucirea ei va sta în raft cuminte
Oriunde poți a o privi, să-i adresezi cuvinte.
Sictir hiene de averi și cioclii de cultură,
Nu dăm un ban pe pofta voastră de ură și iar ură.
De ce cei ce-au furat ”frumosul” nu pot fi potcoviți,
Cu stigma odioasei pofte, nemernici parveniți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu