Brâncuși.

Brâncuși nu e al meu și nu va fi vre-odată,

El mi-a dat darul de frumos, măiestrul nostru tată,

El este-n Univers un sfânt simțindu-i infinitul.

În pietrele ce ne vorbesc și scrisul și cititul.

S-a strâns vre-un ban pe Panteon să cumpărăm iar zeii,

Să-îmbpgățim în vrerea lor escrocii, fariseii?

Cum am putea săraci și goi să dăruim prihană,

Unor băbuțe în coșciug ce nu mai vor nici hrană? 

Statuia-n strălucirea ei va sta în raft cuminte 

Oriunde poți a o privi, să-i adresezi cuvinte.

Sictir hiene de averi și cioclii de cultură,

Nu dăm un ban pe pofta voastră de ură și iar ură.

De ce cei ce-au furat ”frumosul” nu pot fi potcoviți,

 Cu stigma odioasei pofte, nemernici parveniți.