Totem.

De mii de ani pe-acest pământ, ne-am căutat în van totemul.

Doar cuceriți și doar supuși n-am respirat a libertate,

Și nici un animal de pradă n-ascute ghiarele în lemnul, 

Ce coadă de topor în așchii produce pe nemeritate.

Căzut-a steagul șuierând cu cap de lup și trup de zmeu

Și de atunci totemul nostru a fost docil, rumegătoare

Simbol de miei întru Cristos, cu palme pe obraz mereu

Și-n loc de ură dăm iertare ciopoarelor cotropitoare.

Un voievod a încercat să facă moldovenii bouri

Și tot la iarbă a adăstat, cu coarne nu mai sperii urșii.

Și zimbrul a rămas răpciug și alungat din habitaturi,

Iar turma s-a obișnuit să-și plimbe în genunchi intrușii.

N-am fost stîpâni ci doar iobagi pe-a nostre minunate haturi.

Muntenii-au coborât din munți o acvilă cu cioc și ghiare,

Dar penele i le-au pîrlit, supunere către destine

Și s-au supus în cotropiri necredincioșilor din zare,

O acvilă rămasă cioară nu poate da prinos de bine.

E cam tîrziu totemuri pică, azi nu mai au însemnătate,

Doar oaia cu măgarul chică primește spor de nedreptate.