Rușinea

Rușinea e un sentiment de-ascundere de Lume.

Când într-un gest inconștient, ai decăzut în glume,

Sau întru-n peisaj decent te umpli doar de spume.

Rușinea vine din părinți, din anii de acasă.

Din sfaturile lor cuminți, din statul tău la masă.

De ani mai mulți, după război, prostimea a prins șpilul,

Să dea rușinea în noroi, infatuând copilul.

Rușinea trece în șorici, ca hrană, nesimțirea,

Și la cei mari și la cei mici, așa ne este firea.

E prins banditul în flagrant, dar fâlfîie sfidarea,

Cum rușinezi homo amant, având în simț oroarea.

Hoți, mincinoși, furi de bun simț, au pavăză de lege,

Nici Dumnezeu cu ai lui sfinți, nu-i poate înțelege.

Dovada Lumii Diavolești, El, Cristul nu există!

Binele-i zeamă de povești, viața-i tot mai tristă!