Mai avem ceva în noi?

Nu mai este dragoste de țară, nu mai este dragoste de neam,

Vin sebări cu măști de dinafară, blasfemie-n fiecare Hram.

Ne-am pierdut părinți nu doar copii, stâlpi în Edificiul de Credință, 

Ne-am pierdut duhovnici în pustii, ne-am pierdut a Neamului Conștiință.

Ducem crucea Lumii mai departe, dar târând genunchii în țărănă.

Nu în mersul zvelt înscris în carte, nici în calea demnă și română.

Un conclav bătut cumplit de soartă, dorul românesc de peste Prut,

Cere sânul mamei cere poartă să ajungă-n nemului  lui crescut.

Doar că mama spală jos podele, în palate mari de venetici,

Pruncii sunt lauți încet de iele și rămân în dragoste pitici.