Zimbrul,
Zimbrul plaiurilor noastre în trecutul devenirii,
A fost martorul Puterii unui neam călcat de hoarde,
Rămânând, ca și Zamolxe, uriașul nemuriri
Și-am rămas români în sânge și în doină și în roade.
Zimbrul nostru mai trăiește încă-n Codru, în poiene,
Se cutremură pământul când pășește pajiștea de iarbă crudă,
Și vestește încă traiul liniștii noastre perene,
Deși vremurile-s crunte, neam înconjurat de ciudă.
Zimbrul ne-a unit poporul, alergat la vânătoare,
Dragoș Vodă în încântare pre mirifice pământuri,
Ce erau doar ale noastre moștenire de splendoare,
A lăsat în pace Zimbrul, spre iubirea dintre vânturi,
Și-a-început o nouă Țară moștenită din născare.
Zimbrul e totemul nostru, după lupul sacru dacic,
Un popor aceeași soartă, cam de 7000 de ani,
Cucerit cam fără pauze de sălbaticul mai drastic,
Am fost blânzi , am fost acasă, ce nai vor acei dușmani?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu