Dacică, reluare...

La deal sub poale e-o zăpode, Și tot zăpadă pe colnic.

În Iarnă ierburi vestejite stau sub omătul odihnit.

Ți vin prin curgeri de pâraie, dezghețuri fără de sfârșit,

În Primăvara ce trezește, un nou tărâm nedezmințit.

Și vine plugul care ară, cu boi în jug și cu zăbale,

În călcături de potcoviți, în brazde, lăcrimări de jale,

Punând sămânță din părinți, c-așa se zice în zicale.

Și Primăvara dă în floare și mugurii plesnesc în sârg

Pentru viața o zodie ce vine, pentru un strop de bun amurg!

     

        Invit docții cosmopoliți ai limbii române să găsească în poemul meu, cuvinte care nu au

origini autohtone, dacice sau proto românești sau neaoș românești cosmopoliți care consideră că limba noastră s-a născut după ultima glaciațiune acum 5000 de ani, să-mi demonstreze ce cuvinte le-am învățat de 500 de ani încoace de la străini? Ardeți noul D.E.X.!