Ieșiți!

Ieșiți în stradă cu pancarte, cu steaguri și mai dați o tură,

Strigați în ropot de aplauze slogane celor ce ne fură,

Cântați refrene de dojană spre nesimțirea celor mari,

Unși cu slănină de prostie conducători și demnitari.

Nu mormăielile mulțimii trezește somnul națiunii

Ci strigăt ascuțit de luptă și sabia înțelepciunii.

Prostia prinde rădăcină în glia indulgent arată

Și buruienile cresc falnic într-o cultură nesăpată.

Vrem Pronie Dumnezeiască călcându-ne-n noroaie sfinții,

Din drag de bani și bunăstare ne vindem în schelet părinții.

N-avem cinstire de morminte, de visul vechilor strămoși,

Trăim momentul cumpărări, când nu primim, ne dăm nervoși.

Nu ne intrigă sărăcia și traiul greu din neputințe,

Noi să purtăm destrăbălare, ceilalți nu sunt uman, ființe.

Ne credem dătători de pilde, când ne-am vândut parșiv gândirea

Că timpul o să-și ia tainul când ne retează nemurirea!

Și peste ani, scriind istorii, urmașii noștri ne blestemă,

C-am fost cobai de nesimțire și n-am lăsat nimic pe stemă.