joi, 23 februarie 2023

                               Cutremure...
Pericol de cutremur, o groază trecătoare, omul își duce traiul deasupra pe Pământ. 
Se zgâlțâie în scoarță așa din întâmplare, că-i fierbe miez lăuntric acolo în adânc.
Nici Dumnezeu nu știe ce-i în adâncul Terrei., El a creat viață și-n mare și uscat,
Se pare că nici grijă nu duce dorul vrere-I, nu știm dacă pieirea e faptă de păcat.
Se-întâmplă pretutindeni, frânturi de-Apocalipsă, cu foc, vulcani și apă se vede un Sfârșit,
Viața e prea amplă. O omenire lipsă n poate-înghite blestem din Universul care cere Infinit.
Cine induce spaima, a cui e măgăria să țină în ființe un somn neliniștit,
Când toți Tiranii Lumii trăiesc în nebunia, de-a omora Planeta-în Războiul nesfârșit?
Ce e acel cutremur când vine sau nu vine, ce poată să distrugă, palate de bogați?
Eu ca cioban pe Munte, duc fără frică turma, pe pajiștea cea vie, și nu mă tem de Codru pentru că suntem frați.
Dărâmături de blocuri, vor omorâ prostimea, dar cine a mânat-o spre traiul nefiresc,
Riscul nu e prea mare, noi ne mâncăm uimirea Și facem festivaluri și circ împărătesc.
După Amarghedonul pieirii de netrebnici, ce nu gândesc, doar clipa în interesul lor,
Vom mai avea gândirea prin oamenii cei vrednici, cu Duhul printre stele, al Omenirii zbor.
Iar ea e veșnic prinsă și-n rădăcini de din veșnici și va crea Planetei un alt cinstit popor.
 
 

miercuri, 22 februarie 2023

                      Transnistria.

     Câți din românii noii generați pricep sau știu ce este Transnistria? Nu știe Biden, nu știe Iohannis, nu știe Ciucă. Știe însă Maia Sandu. Cuiul lui Pepelea în coasta Moldovei. Istoric Transnistria nu a fost niciodată românească. Republica Socialistă Moldovenească a fost inventată de Stalin în preajma celui de al II-lea Război Mondial cu scopul de a pune presiuni asupra României Mari și pentru a justifica Hâcuirea României de către Hitler și Stalin. Ne plângem bărbați adevărați în Politica Externă, demnitari și diplomați. Dar pe atunci aveam. Neamțul Carol al II-lea, a cedat cu capul în nisip, Transilvania de Nord Bucovina, Cadrilaterul. Împreună cu marii patrioți speriați că-și pierd averile fruntașii ipocriți ai P.N.L. și P.N.Ț. Dacă un neamț a făcut pref România, ce ne așteptăm la un Sas? Care nu e neamț ci saxon.
     Așadar R.S.S.Moldovenească, cu o populație de de 300.000 de locuitori, 200. de ruși în Tiraspol și restul amestecătură în cele 13 Comune și cu români săraci. Stalin a justificat ocuparea Basarabiei și Bucovinei prin unirea acstei enclave rusești cu Moldova asuprită de Imperialismul românesc. Deci s-a stabilit graniță pe Nistru. 
       Nu știu dacă ce scriu acum va ajunge la urechile Maiei Sandu, dar eu gândesc profund românește, spre deosebire de alții, alogeni care s înfruptă din sânge și pământ românesc. Dar Președinta Republici Moldova nu trebuie să pună botul și să nu se lase influențată să nu renunțe la Transnistria.O vor rușii s-o ținâ sănătoși. Nu este a noastră.Aștept de la Revoluție încoace ca acest cancer, peritonită, la granița noastră să nu se mai impună în contaminarea Statului Român. Matematic ponderea populației rusofone în Republica Moldova scade cu cel puțin cu 10% . Și de acum încolo vgabondajul agenților ruși.laalegeri nu mai poate continua.dincoace de Nistru.  

 

marți, 21 februarie 2023

                  Nici  o valoare! 
      Ca orice om cu scaunul la cap, supliment al valorilor umane refuzat ca om în țara mea așteptam să văd ce spun sclerozații conducători ai Lumii , de fapt, ,arii conducători marionetele unui asalt al unei globalizări de pierzanie a speței umane. Ce va veni va fi! Nici Rusia nici S.U.A.nu are dreptul de a se raporta la popor și Națiune. Concepții caduce. Ece historia! S.U.A nu e ste o Națiune! În afară de jurământ și drapel nu are decât o adunătură de populații eterogene. Asimilați ca americani. o bombă cu explozie întârziată, dacă .U.A.nu mai tipărește dolari. Federația Rusă este la fel o non națiune cu acumulări de popoare, 49l a număr, cu un nucleu ortodox, 21 % din 1.200milioane de așa ziși ruși pe care Kiril îi îndemă să moară pentru ambiția lui Putin. Avem la îndemnul acestui Diavol cu cruce, cum de nu-l frige la palme, cel puțin un milion de ortodocși ucraineni măcelăriți, militari și mai ales civili și tot pe atâtea victime din floarea tinereții ruse. dacă poporul rus ar exista  în credința Străbună. acest nemernic ar trebui spânzurat de sfoara celui mai mare clopot din Catedrala Vasili din Kremlin.Popoarele siluite și trimiise la moarte de putin, cele musulmane nu au de a face cu Kiril,
    Și ce a sps Biden, epuizat de atâtea plimbări? „Rămâne cum am stabilit!” Adică războiul merge mai departe. Alte victime ruso- ucrainene. Măi moșule ai grijă că în America ai 18 milioane de afro americani și cam tot atâția hispanioli. Să nu pierzi S.U.A. înaintea lui Putin care e mai tânăr. Oricum Nostradamuș a spus că rasa galbenă va stăpânii Lumea. și e normal, chinezii sunt descendenți ai unei descinderi cosmice gupa snguină A. Cei făcuți de Dumnezeul evreiesc al lui Moise, etc portă grupa sanguină 0.Popukațiile de origine tracă așa numitul profil cuacazian, inclusiv pelasgii, nu-și știu originea cosmică. Grupa sanguină B. Ai vui suntem Doamne?

duminică, 19 februarie 2023

                    Câinele... 
Câinele a fost mii de ani în slujba omului, cel mai sincer și devotat
De vrem ca să-l sălbăticim cu sila îi facem rău, el n-are habitat.
Mergi liniștit pe stradă, în urma ta, un cățeluș se ține după tine,
Te-întorci te uiți la el și nu pricepi că el n-o duce bine.
Din puful lui de blană cu ochii lui rotunzi în lacrimi te imploră,
Mai dă din coadă e vesel așteptând să-l iei cu tine, știe că-i comoară.
Dar din prostia ta, sau sărăcie te-îndepărtezi, cu egoismul tău,
Nesocotind în slana mintea ta că ai făcut un mare , mare rău. 
Cățelul se așeză cu botul lui pe labe, adoarme și visează că va veni un om,
Pe care să-l slujească în dragoste de viață, nu va trăi enorm.
Avem atâtea pilde de dragoste perenă, dacă stăpânul moare și piere sub pământ,
Cățelul nu trăiește decât recunoștința veghind acel mormânt.

vineri, 17 februarie 2023

                      Cum și cui să-i explici?
     Dacă am trăit mila și empatia conformă omeniei românești și Credinței Ortodoxe, ne-am mobilizat să ajutăm și să ocrotim poporul ucrainean greu încercat de război fără voie lui, nu ănseamnă că am fraternizat cu Statul Ucrainean. Cu Ucraina. Unul din cei mai mai răi vecini ai noștri. Că singura noastră graniță adevărată a fost cu Marea Neagră. Un stat semi imperialist, bucată ruptă din U.R.S.S., să ne amintim de Fântâna Albă, care a schingiuit, omorât și deportat câți români a putut vrea să se dea democratic. Un stat fantomă care nu a avut niciodată graniță proprie până la Ocupația Sovietică. Ba sub Suedezi, ba sub Polonezi, n-a avut ieșire la Marea Neagră sau gurile Dunării. Nu vreu să-i învâț Istorie pe cei care conduc Lumea, Biden, Macron, primul ministru U.K., Cancelarul Germanaiei pe care nu-i scoate cunoașterea din izmene și nici pe sfătuitorii lor fără Dumnezeu, dar războiul Ruso-rus, de fapt împotriva Ucrainei a fost peovocat de Oculta Iudeo-masonică mondială ăn scopul de a nimicii Creștinătatea.Dacă pe la ei au eușit prin stimularea destrăbălării, droguri și accese L:G.B.T. în răsărit încă oamenii cred în Dumnezeu. Ca și arabii în Alah, ca și chinezii în Buda. 
     Pe noi românii ne-a luat valul omeniei și dragostei de semeni. Preoți cu cruea-n frunte că oastea ni-e creștină, oameni de omenie le-am întins din suflet o mână de ajutor amăiâților, refugiați din Ucraina. Am dat din puinul nostru. Dar cui?/ Oligarhii ucraineni ca și cei ruși se desfată în Paradisuri Turistice. Și își omoară popoarele. S-ar putea iremediabil. Complexul Militar Internațional a  făcut miliarde peste miliarde de dolari, îmbogățiți de război au prosperat, în timp ce două popoare adevărate, caucaziene se autosinucid. S-u consumat toate armele și munițiile depășite moral pentru trecerea în neființă a 10% din rasa albă.
      Și dișmanii noștri dein nord est nu ne dau, nici în aceste vremuri de restriște pace.Ne interzic limba maternă în teritoriile ocupate, ne hărțuiesc preoții, distrug Delta Dunării.Pe unde sre România în contexlul N.A.T.O, și al U.E. Eu cred că în șpilhozenii lui Iohannis. Halal Țară dar așa am făurit-o noi prin lăcomia și ărostia noastră.Un popor amețit și fără voință. 
      

joi, 16 februarie 2023

              Extratereștrii...
Extratereștrii nu plutesc baloane, nici nu agață-un tub în Atmosteră.
Nebuni tiranici care conduc Lumea, vor să mențină omul în Himeră.
Să stăpânească-n spaime Omenirea, prostimea multă-n stadiu de-animal,
În jurul Terrei, nu există mare, care s-o trecem ajungând urgent la mal.
Așa că ne distrugem singuri, oameni animale și flora ce Planeta o cuprinde,
Omul e o ființă trecătoare,  de ce cei ce conduc dezastrul se cred grinde? 
I-așteptă și pe ei pământul viermii, iar în văzduh nu pot a se extinde.
Extratereștri vor sosi curâd, se împlinesc 5 mii de ani lumină.
Iar Diavolul și banii vor pierii, Omul lui Dumnezeu nu poartă vină! 
Acum că ne-am apropiat de Ei, gândire, știință și tehnologie,
Ar trebui să îngropăm pigmei, Și Prometeu de-a pururi să mai fie!

 
 

miercuri, 15 februarie 2023

            Îmi sfârșitul...
Îmi simt sfârșitul și voi da din mine esența existenței se cuvine?
Ca om ce-am păstorit acest pământ nu cred că un Sfârșit e plin de vine!
Se înmulțesc în vizite celeste rotunde sau cilindrice himere,,
Ei ne veghează, nu au nici un scop să vadă Omenirea cum va piere!
În Universul ăsta împietrit se cere o sămânță de viață.
De cer ar vrea un Cer Nenorocit să ne extermin prin viață.
Nu noi ne sinucidem ca popoare și ne ucidem marfă de piață.
Să fie clar că că cei de sus ce simt a Universului menire.
Ne vor lăsa când mai aven de spus, gândire și viață și iubire!  

 

luni, 13 februarie 2023

                       O.Z.N.

Nebunii nu se potolesc, în crime în distrugeri și orgii,
O fi comandă dintr-un Corp Ceresc în gândul lor, ei nu mai au copii?
S-a șters un vis de-un milion de ani, că încă Omenirea să existe,
În mintea goală-a marilor Tirani vin vremuri triste, poate și mai triste.
Extratereștrii n-au de ce să plimbe , obiecte care parcă nu se mișcă,
Ei pot influența gândirea Lumii, prin alte unde sigur nevăzute, 
Eu cred că cei expuși în largul Lunii, nu-și riscă instalații de virtute.
Hai să rămânem fii de Atmosferă, să respirăm un aer pe pământ,
Cât mai putem, că va veni Himeră, Împărații nu mai au cuvânt.
Sfidează vrerea Celui  ce i-a uns și cred că prind putrezi, Eternitatea.
Ce lume tâmpă în acest parcurs. Și totuși unde este Libertatea?
Eu cred că Mințile Supreme, ce navighează-n golul dintre Aștre.
Nu vor acum cele măsuri extreme să piardă viul Plantelor albastre.
 
 





sâmbătă, 11 februarie 2023

                             Premoniție...
Fiecare pasăre pe ciripitul sau croncănitul ei moare,
Nici omul prin vorbire nu duce altă stare. 
Când Ceaușescu pus-a de-o mare adunare,
Nu sa gândit c-n cultul lui se moare.
Pe în curând se pune de  mii de agitanți
S-adune pentru Putin, berbante și berbanți,
O mare adunare când nimeni nu-l iubește, 
Și cine să-l aplaude când nada e sub pește,
Delirul din poporu ce nu mai este rus,
Se va sfârși o dată cu un nebun Suspus!
Și după, Mama Rusă oglindă de magie
Se va sfârși în cioburi în tril de ciocârlie!

               Dispariție?
Deci prada Cerului în oameni e infimă, vița noastră încă o confirmă, 
Atâția Zei și Dumnezei prepuși nu ne pot stinge dorul de trăire
Pământul e un stup anume pus să facă roiuri, ca o paradigmă.
Și ființele dotate cu gândire să viețuiască, s-aducă nemurire!
Ce credem că stăpâni din Univers ne-au condamnat la o Apocalipsă.?
Nu, noi în traiul cel pervers nr facem hara-kiri, ne place suicidul iubim cu patimi crima,
Fără să știm că ne semnăm pieirea, într-un Proces în care suntem lipsă.
N-avem nici Zei , nici Dumnezei, în Ceruri și crima se produce pe Pământ.
Nu-i Diavolul de vină, nu există, Orânduirea Lumii discomformă.
În care calci cadavre ca să îți iei Putere acesta este  canonicul avânt?
Ne transformăm din oameni în faună de Junglă, acele fiare, ucid ca să mănânce,
Noi ne ucidem frații, c-așa ne e porunca, suntem prea mulți, primate, pentru acest Pământ?
Dezastre și războaie ucid ființa noastră dar genocidul pare sporadic și infim,
Conducerea  Planetei cu nemiloasa oaste, nu poate da pecetea ca noi să nu mai fim!





vineri, 10 februarie 2023

                              E ger...
E ger pe jos și sus în cer norocul ne petrece,
Mor inutilele gângănii, viața încă trece,
Un timp ce ni se pare nouă, o clipă de restriște,
Va da curând în Primăvară, noi sporuri în miriște.
Adică spicul va fi plin și paiele înalte, 
O Tarină plină de dor, dă roadele bogate!
Numai că noi, veșnici iobagi muncim fără speranță,
Și grăul nostru va hrăni Înalte Porți de vrere,
Noi vom mânca omizi și viermi, că nu avem putere.
Ba mai putem să hrănim cu bani puțini,
Cu-înghițituri oculte, din fbricile de ciulini,
Din eprubete de sinteză umplute cu de toate,
Ca oamenii, acei de jos  să na-bă decât moarte.
Dar ce nu știu acei călăi, noi mai avm natură
Și rostul nostru din strămoși ca să mâncăm cultură.

 
 

miercuri, 8 februarie 2023

        Vise..
De vreau s-adorm, nu mă gândesc la semeni,
Văd doar păduri și pajișțe și munțe,
Văd animale blânde ce de-asemeni,
Își duc viața în zburdălnicii mărunte.
Văd păsări și-mi închipui graiul,
Cu fâlfâiri de aripi simfonic efemere
Le-aud  concertul ce sfidează Raiul,
Și-înceerc un somn mai blând fără himere.
Dar visurile nu le-alege omul,
Sunt descărcări de gânduri neștiute,
Ce răscolește-n amintiri Sodomul,
Că n-ai trăit întruna în Virtute.
Și dacă cel ce și-a trăit viața,
În bnătatea gândului fecund, 
Visează tragedii și nu rup ceața,
Mă-întreb cam ce visează un imund?
 
  

marți, 7 februarie 2023

               Nihil,
Nici un Dumnezeu, ca Zeii din vechime, nu are vre o grijă, de oameni, de mulțime,
Când pedepsește fără rost sau empatie, doar credincioșii lui cu piosie,
Allah dormea în somnu-i fără milă și a lovit în ruga cea umilă.
A acceptat prin falii de cutremur,  să piară cei săraci cu  lor  tremur.
.Cum n-a lovit acolo unde-i dor, poporul schingiuit de Dictator.
Nici Dumnezeul nostru nu face dreptate, când se omoară frate contra frate.
În Ceruri un sobor de Dumnezei, se joacă cu credința înnobilând atei.
Închinăciunea-n crezul simplu al unui biet plebeu, rămâne o himeră, mai este Dumneeu?
 

duminică, 5 februarie 2023

                      Va fi un sfârșit....
Va fi un Sfârșit care nu ne doare, deși suntem ființe trecătoare,
Toate organismele vii au timpul lor, nu știm ce gândesc dar toate mor.
Când Omenirea piere, rânduri rânduri, ar trebui să ne gândim la gânduri,
Ce-o fi în capul celor care, își duc viața doar din întâmplare?
Sodoma și Gomora-n a lor destrăbălare pierit-au de pe Lume, așa din întâmplare?
Pompei, cea cetate de faima lui romană, în jocuri, circ și pâine s-a isprăvit prin Magmă.
Dae masa de manevră, acei săraci cu Duhul se pird în vrerea vremii și nu pricep Văzduhul.
Din vina cea Divină Pământul face bani cu bogătași în silă și muritori sărmani.
Nici unșii Mari ai Lumii nici prostul de pe cale , nu are cum pricepe că deal urmează vale.
Și oricum urci o pantă, sau luneci într-un hău, anvem deasupra nostru un Cosmos Dumnezău.
Mai scormonim planeta trăind aiurea clipa, ne amăgim că poate vom moșteni aripa,
Că colo sus în Ceruri ajungem îngerași. Distrugerea e simplă, nu va avea urmași! 


  

sâmbătă, 4 februarie 2023

               Spovedanie ...
Încă -am murit nici de foame nici de dor, n-am fost oeacesr pământ nici Înger nici păstor,
Doar minte ascuțită pentru al meu popor. Călcat-am în hârtoape că n-am avu covor.
Sărac în sărăcie dar nuu sărac cu Duhul, mi-e martor Universul că n-am spurcat Văzduhul, 
Trăit-am în viață ca un copil pribeag, dovadă că nu-i stimă în golul meu desag,
Averea mea e nulă, dar nu vreau să cerșesc la ci ce fac avere pe neamul omenesc.
Oricum când vine vremea voi părăsi Pământul și poate că voi pierde și crezul și cuvântul.
Și ce contează-n Lume o viață rătăcită, când se încing iar focuri în ciudă de ispită!