Mitică, Mitică,  fă lampa mai mică!

     Nu mă pronunț asupra necazurilor Trustului Intact, deși mă zgârie pe creier de mai mult de doi ani. mă uimește inocența presei de investigații privind urma banilor și răul produs, nu numai în mânăriile politico-mafiote, sigur neeconomice, din care samsarii se umflă de bani. Criza Antenelor scoate la lumină măgăriile de hulpavi mafioți ale celor care au acces și semnătură la un obiectiv de interes național.

      Toată lumea știe că din 1998, nici un țăran sau om de rând din România nu a mai văzut un meci din Liga lui Mitică. S-a retezat dreptul la informație pentru cei săraci pentru a se crea un monopol R.C.S.R.D.S. și al Antenei 1, pe toate transmisiile meciurilor din Campionatul intern. Cine vroia să vadă meciuri, trebuia să se aboneze, pe sume exagerate la firma agreată de Dumitru Dragomirr. Și oare, degeaba? 

      Să lipsești 90% din populația țării de una din cele mai puține bucurii, fotbalul, prin aranjamente meschine, pe șpăgi grase, cu dispreț față de toată masa de microbiști săraci, este o crimă.

      Dacă nici oblojeala fotbalului nu mai ajută prăpăditului de român din cauza nesimțirii factorilor de decizie în domeniu pentru avere și putere, ce ne mai poate aștepta. O să ni se ia și pâinea și circul. vom plăti și pentru ele ca satrpii României să se scalde în desfătări.

                          Iubiri trecute

Dinspre iubirile trecute, vin visuri dulci în senectute!

Prima iubirea-a fost un dor, un strop de sânge în izvor,

Din inimă pornit ușor, într-un pârâu de mici dorințe,

Ce-i dragostea între ființe? Un lac, un râu sau o cascadă?

Căzută-n hău și spartă-n pietre, cu stropi scrâșnind a curcubeie,

Bărbatul caută o femeie, dar nu ne fie cu bănat și ea își cere un bărbat.

Pe dealul de la miazănoapte, golaș cu vârful retezat,

Se împletesc cărări de vite, pe povârnișul nelucrat.

Cirezi coboară în fuioare, iuțind un povârniș spre casă,

Pe lunci răsună în sudoare, ultim chiuit de coasă.

Se lasă asfințitul rece, deși e soarele mai roșu,

Prin vârf de pini el se petrece, venind când va cânta cocoșul.

Cad neguri încă străvezite, de briza liniștii-n apus,

Și eu băteam de-a lungul satul, o dragoste aveam de dus.

Mergeam ca să-mi întâmpin  vita, deși știa drumul perfect,

Doar ca să mai revăd iubita, ascunsul inimii secret.

Eram copil, era copilă, cu un surâs necunoscut,

Cu ochii cerului a milă, cu cârlionți de grâu crescut,

Mlădie-n mersul pubertății și veselă, nestiutoare

Și nici nu mă băga în seamă, prima iubire trecătoare!

               Paznicii răului!

     Toate legendele, din vremuri imemoriale, povestesc despre ființe rele, zei, regi, vrăjitoare, căpcăuni, etc.care erau păziți de animale fantastice și feroce, a căror răsplată era doar hrana. 

        Nenorocirea zilelor noastre, nu constă în mai marii zilei, parlamentari, miniștrii, primari, ”oameni de afaceri”, mafioți și interlopi, păziți cu strășnicie de poliție, bodyguarzi și tot felul de gorile, pentru a-i feri de adevăr. Hoții și minciuni ale  șefilor sunt păzite cu strășnicie de acești câini de pază, fără conștiință. Niște animale, fâră pic de educație se reped la omul cinstit cu bâta pentru a-și proteja șefii, oricât de abjecți ar fi. Ei nu au familie, nu au credință, nu se gândesc la blesteme sau la legea compensației umane, sunt doar animale flămânde.

       Mai periculoși decât cei care apără cu bâta sau pistolul, șefii mafioți, sunt cei care îi apără cu vorba. cu minciuni sfruntate, cu bălăcăreală, cu bârfă, sfidând evidența logică a faptelor. e vorba de avocații în sistemul juridic și cei din lumea politică, cei care pică în ridicul argumentând minciuna și falsul ca adevăr și evidență.

                           Bătrânețe

Stau bătrânește și îmi chinui trupul, să mai hrănească înc-un creier dus

Și nu-mi dau seama de distanța care, mă va  conduce iute spre apus.

Sunt grele hainele pe umerii doar oase, dar inima mai pâlpâie dorințe,

Iar visuri deșucheate de copil, aruncă misticismul în științe. 

Te dai puternic și sfătos în lume și nu pricepi de ce te râd vecinii,

Căci iarba bună își sfârșește spicul, atunci când se usucă mărăcinii.

Ai vrea ca să lungești fuiorul vieții, deși pe furcă nu mai este caer,

Te duci la vraci să-ți vindeci neputința, doar cât cuvântul tău nu-i încă vaier,

Ai vrea să ți a timpului rotire, dar mori la urmă, ca oricare fraier!

                              Domnul este cu mine!

       Domnul este cu mine, a spus o jigodie umană, pentru a insinua justiția pe bani. Cum ar putea creațiile sfinte ale singurului Dumnezeu al Lumii, acceptat de toate religiile existente, să-și dea girul iertării și penitenței unui asemenea  animal ca Gigi Becali. Marșează la ietare, animale cu sceptre sfinte, călite de Diavol cu arginții lui Iuda. Ne batem joc de credința originală, îmbrățișată de primii creștini, credința ortodoxă, după devierile libidinoșilor monarhi și preaânalți prelați dedați la dulceață.

         Nu se poate ca un bandit, escroc, interlop, să fie apărat de Biserică, doar pentru că a livrat cărămizi și ciment la ctitorii inutile ale hrăpăreților preoți, mai satane decât Satana. Ne batem joc de credință, de morala creștin-ortodoxă și vrem să avem o turmă de bun simț! Mai bine am accepta sexul în anus și limbile lesbienelor, ca să fim și noi în rândul lumii condamnată la pieire. Sodoma și Gomora sunt sămânță ideatică de Apocalipsă.

                           Fâsâială Popolară

       De la apariția Mișcării Populare, am scris că aceasta apare ca o vânzoleală inutilă în spectrul politico-social actual al țării noastre. Acum această mișcare moleculară haotică ar vrea să devină partid politic. Pe ce bază? Pe ideile generale ale președintelui Băsescu! Nimic de la opincă până la vlădică! Și invers!

    Filozofia populară, luată la scară Europeană este un haos economico-social, frunzărit de o Francmasonerie ingenuă și fără nuri. Ideologia populară nu are principii, decât liberul arbitru al junglei umane, în care ”peștele cel mare îl înghite pe cel mic”, adică de la individ, comunități umane și țări cine poate oase roade. Națiunile puternice, clădite pe raptul colonial, continuă să asigure bunăstarea cetățenilor lor, pe baza unui soi de neocolonialism, prin  spolierea națiunilor mai slabe și fără pretenții de expansiune economico-finanaciară. Strategia populară nu are repere! Nu funcționează decât legea apelor comunicante. Cum a spus Eminescu, nu pot crește apele într-un loc, dacă nu scad în altul. așa s-au creeat cetățeni comunitari de categoriile I, II și III. Unii fac risipă și trăiesc în paradis, alții se chinuie să producă și să supraviețuiască și cei din urmă mor de foame.

         Așadar, Mișcarea noastră Populară și Partidul Popular, nu aduc nimic nou în viața  politică. Oameni șterși, bineînțeles cu ștaif intelectual, nedați la viața reală, vor să ciugulească ciocănele dacă nu ajung la ciolan. Sfidează prin analfabetism evoluat, analfabetul modern, nu este cel care nu știe să citească ci cel care nu știe ce să citească. ferească Dumnezeu, să le scrii câte ceva, că nu au timp să citească. Ei se citesc și se citează pe ei înșiși deși au univers de cunoaștere destul de limitat.

       Un program adevărat se bazează pe o ideologie solidă, pe principii ferme, pe o strategie și tactică de aplicarea a unor sloganuri de esență în vederea progresului social și menținerii vieții inteligente pe această planetă.

                          Mintea de pe urmă

De-am asculta ce-au spus strămoșii, am duce  mintea de pe urmă,

N-am da cu capu-n grinda ușii când pragul, jos, picioru-l scurmă.

De-am ști ce vine, dinainte, am evita necazuri mari,

Dar ne petrece indolența, de-am fi umili, de-am fi samsari.

Și las-că trece fluxul vremii peste necoaptele dorințe,

Ne lamentăm când vrerea noastră se împletește în sentințe.

E greu ca în destrăbălarea acestei lumi de umilință

Să fi doar om, când se cultivă doar câmpuri mari de necuviință.

De ce na-i fi-n filonul care răstoarnă reguli și precepte,

De ce doar tu să lupți aiurea în făurirea lumii drepte?

Când patul cald ce ți-l oferă și lenea și neomenia,

Te face și baron și lider, ce rost mai are România?

                           Buimacii

Nu-i popor pe lumea asta, chiar căzut de pe copaci

Cu ciopor de-atâția fraieri, proști, deștepți dar toți buimaci.

Nici dacă am fi maimuțe, beduin sau cimpanzeu,

N -am putea mânji ființa, semînând a dumnezeu,

Cu mai multă nesimțire, cum gândirea carpatină,

Care pune sluj pe vaier  și pe vază de latrină.

Plânge lume de se rupe, cu bentiță pe rever,

C-a intrat la pușcărie, cel mai vânzolit oier.

Facem la bandiți statuie, mafioții sunt sfințiți,

De la mica parohie pân-la preaînalți părinți!

Unde ești tu Țepeș-Doamne, ca punând cruce la țeapă,

Să stârpești de nesimțire un popor lipsit de teapă.

Hoțul ne conduce țara, hoț de minte dovedit,

Fariseii săi jonglează cu poporul obidit.

Dar jelim cu glas subțire de la ouăle Ouate,

Toți bandiții care țara, au lăsat-o fără roate!

                              Viitorul

Când alergăm flămâzi la pâine, nu putem ști ca va fi mâine,

În ere vechi din veșnicie și Marte-a fost planetă vie.

Și-acolo un popor hapsân, a devorat ultimul fân,

A ars păduri, a secat ape și și l-a mâncat pe cel de-aproape.

Te uiți în jur, în lumea largă și vezi termite cu gândire

Ce devorează cu plăcere prezent, trecut și devenire.

Vom dispărea pe mâna noastră și nu avem unde pleca

Când roșie, Planet-albastră, acest Sistem va sucomba.

Cel Mare, ne-a trimis rezervă, planeta Venus înadins, 

Ca erele care urmează să ducă viața-n necuprins.

                             Un babiuc și un papuc!

      Condamnarea acestui Babiuc, ucrainian căruia nu-i găsesc originea numelui, nu pot să știu dacă vine da la guguștiuc sau haiduc. cert este că după el, condamnarea a fost o greșeală, o eroare. O eroare este nașterea și viața sa. Un neica nimeni ajunge ministrul Apărării Naționale și deschide cutia Pandorei, dând liber la vânzarea fără discernământ a terenurilor și cazărmilor armatei. Pe șpagă pentru generali! Terenuri de instrucție, poligoane militare, date în proprietatea Armatei Române chiar de primul rege al României, Carol I. Pentru aceste terenuri s-au găsit moștenitori. De pe vremea lui Decebal.

      S-au vândut într-o veselie tancuri, avioane, vapoare, la fier vechi, echipamentele de la stocul armatei și tot ce putea umple buzunarele mai marilor armatei. Cred că e timpul pentru justiția militară să afle unde a dispărut avuția armatei, după 1989.

     Își vine să verși când vezi prostimea română făcând front comun cu un interlop analfabet cum este Gigi Becali. Ce ne mai așteaptă?

                               Pentru copii

Fața Lunii, cea rotundă, ciugulită de vărsat

Și-a aprins halou feeric, sus, pe cerul înstelat

Și cătând în lumea largă, la o margine de sat,

Cu o rază pe fereastră, inocent, m-a întrebat:

- De ce scrii și semeni vorbe în ogor înțelenit,

Când ști că prostimii voastre nu îi arde de citit,

Că nu-i pasă de virtute, de greșeală și păcat?

- Scriu pentru copiii care vor simți nemernicia,

Noii Ordini Mondiale ce sfidează veșnicia,

Și-i sacrifică de-acuma pe-al consumului altar.

Ei pot hotărâ o soartă în Dumnezeiescul Har,

Vor lupta cu francmasonii și mizeria-omenească

Cu neoamenii-animale de sorginte satanească.

Ei vor făuri o lume, un Rai pașnic pe Pământ,

Vor aduce sensul darnic, înțeleptului cuvânt!

                           Ouatu a ouat!

    Prestația României la Eurovizion a fost ca de obicei mediocră. Căutăm vini geopolitice, întotdeauna e de vină găina vecinului. Dar ne pricepem extraordinar să ne dăm ân stambă, să dăm cu bățul în baltă. Așa am făcut și în vara trecută, când  nejumătate de gură redresasem și am pornit pe un drum bun, a bufnit o spumă politică din vulcanii noroioși care ne-a dus înapoi cu cel puțin 10 ani. Acest lucru trebuie repetat mereu!

     Ce am prezentat la Eurovizion de ne-am cam făcut de cacao? Doar o voce deșucheată. cei care au gândit să-l trimită pe Dracula-Gay să reprzinte spațiul mioritic și-au dovedit incapacitatea de a fi români. Au crezut că pot îmbrăca, pentru impresie, căldura temperată a Carpaților în hainele înghețate ale Peninsulei Scandinave. Cu ce preț?  Mulți își dau cu părerea. Cunoscătorii cu jumătate de gură și frică în chiloți, iar guițătorii semianalfabeți pe diferite voci fără noimă.

      Nici eu nu mă pricep la muzică, dar o melodie de bun simț ar fi trebuit să fie specific românească, să ducă în lume formatul cultural și moral al poporului nostru. Solista din Moldova a cântat românește, din simț patriotic pentru a aminti Europei de unde se trage. Acum șase mii de ani, când la noi se scria pe tăblițe, în Occident se întrețineau focuri în peșteri și se beleau animale cu silexuri. Solistul azer și-a cântat melodic strămoșii. Al nostru a adus un cântec din neant, s-a îmbrăcat în rochie, a pus un dans homosexual cu mișcări lascive dinainte și a pițigăit catolicește în sfidarea moralei noastre creștin-ortodoxe. Ne-am dus!

     

                                   Răsăritul

Mă uit de pe plajă, miroase a pește, a alge dospite și vin,

Cum valul cuminte abia clipocește și șerpii balauri devin.

Tenebrele nopții învârt vălătucii, pe marea de-un negru pustiu,

Sirene nu cântă, le dorm eunucii și briza-i oftat de muftiu.

Departe în zare tresare-o lumină o geană cu albu-i fior,

Iar linia mării se-ntinde-o colină, spărgând o cocoașă de nor.

Din galbene cețuri pe cer se-nroșește, tiară rotundă de foc

Și globul de aur pe ape plutește, dar parcă, rămâne pe loc.

Ovalul de sânge din apa rotundă, se-ntinde cu vârful spre mal,

Sclipind peste aripi din vârfuri de undă, lumină din plâns de coral.

Apoi dintr-o dată, lumina mă doare, cu lacrimi la ochi în halou,

Prea iute-i aproape, a ei depărtare, un soare răsare din nou.

                       Fiecare moare singur!

Fiecare-și vinde singur omenia,la tarabă

Cel cuminte-și mușcă mâna de-a greșit cumva o treabă.

Cel în piele de bovină, n-ar simți în mii de ani,

Dacă a avut pricină pentru juri sau pentru bani.

Cel simțit își duce vina-n insomnii și remușcare,

Bădăranul calcă totul cu disprețul din picioare.

Vezi țigani curgând de aur ce-și amanetează pruncii,

Criminali de drumul mare jefuind pe omul muncii

Și deasupra o căciulă, statul suprademocrat,

Mafioți cu ștaif de vază și cu creier de rahat.

                                Vorbe duse

Cei care în lumea asta au cuvântul sfânt de spus,

Sunt înnăbușiți de vorbe de prostimea lui Isus.

Jertfa lui e inutilă când păcatul e virtute

Și neoamenii  profită spunând vrute și nevrute,

Iar analfabetul silnici cască gura să-i asculte.

Din vechime se vorbește să ne ocrotim bătrânii,

Ca din vorba lor cuminte să dăm sens înțeleăciunii,

Dar ce facem cu mânzatul nechezând pe foaia scrisă

Cu atâta pleavă-n creier storcând vorba cea cea proscrisă,

Să producă emulații în îmbălsămate minți, 

De alcool, de buruiană, lepădare de părinți.

Cine mai ascultă astăzi, de morala cumpătată, 

A valorii senectuții,a moșilor de-altă dată?

Apar Zmei, ba nu, Balauri goi în suflet și simțiri, 

Ca să întregească vrerea veritabilei pieiri!

                           Eu nu vorbesc pe bani!

       Aștept de un an întreg, nu de zile, că cineva crede că anul e compus din padele, ca cei care au luat ruble și dolari, funcții și facilități  mafiote sau francmasonice, pentru a da lovitura de stat anti-Băsescu să-și de în petec! Abia acum au început să se certe, când sponsorii sau cămătarii își recuperează daunele. N-a ieșit cum au vrut ei, printr-o rezistență populară a celor cu diblă la cap, mai mult decât eroică și abia acum hoții nu reușesc să împartă sculele care au rămas după eșec.

       Mă oripilează atitudinile, nu superficiale ci injectate de frică și semi- lingușeală  ale ziariștilor și purtătorilor de cuvânt ale tele-viziunilor de știri și ale veșnicilor lor invitați. Păreri de copii de clasa zero. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! C-o fi, c-o păți, periem blana emanaților momentului, chiar dacă reprezintă cea mai josnică trădare a interesului național. Se creează personalități politice de așa zisă notorietate din toți spionii, agenții și scursurile politice care  mercenariază pe profit personal împotriva propriului popor.

        Se toacă vorbe și păreri de către cei deja vânduți mediatic și politic în disprețul omului de rând sau cult, pentru o simplă infatuare proprie și profit. Mă ofer să vorbesc despre mizeriile lumii noastre românești absolut gratuit. Vorbele sunt vorbe, nu arginți. Ce-ar fi ca urmașii lui Isus vor pretinde drepturi de autor pentru pildele și sacrificiul Său!

                       Dragoste târzie

Exuberanța tinereții, din dragoste-a făcut un vis 

Un rai îmbălsămat de floare, de mângâieri, salt în abis.

Abia când timpul te petrece, în clipe, luni și poate ani,

Remarci că idolul iubirii nu are șarm, ci caută bani!

Îi vezi defectele totale, că-i nasul strâmb și ochii-s goi,

Încep reproșurile-amare, care-i satrapul dintre noi?

Ajungi încet la senectute și judeci vremile trecute,

Ca să constați cu judecată, că dragostea-i o dată, dată,

Că doar, doar una, o iubire, te macină în amintire

Și ți-o dorești mereu aproape, ca ploaia picurând pe ape,

Ca soarele ce încălzește, viața celui ce trăiește,

Ca o compresă pe angoase, pierzându-și nopțile frumoase,

Ca  un halou de clară lună, ca inimă de-a pururi bună

Și îți dorești minte bătrână, să strângi iubirea iar de mână.

                             Maimuțăreală

E mimetism la plante, dar nu cred, că cei viețuiesc pe trotuare,

Ar resimții în nări parfum curat dintr-o corolă de superbă floare.

De unde-o buruiană pricăjită își ia tupeu vizând virilitate

Și ia înfățișarea potrivită a plantei ce dă rod și sănătate?

Aș vrea să văd un mâncător de vorbe, jucându-se cu sapa în grădină,

Tăind la întâmplare din legume, din știr, din lobodă, sulfină!

Orice celulă vie are o sursă de gândire ancestrală,

Noi nu-i percepem timpul și nici firea, dar vrem să fim a tot stăpânitori,

Deși în timpul nostru se dă lupta între cei stăpâniți și cei asupritori.

La fel cum buruiana stinge holda din neglijența prostului țăran,

Cei neveniți cu gândul la cultură, nu ne ridică ci ne-omoară aiurea,
Pe al pieirii lumii, topogan!

                                Aștept...,

Aștept un rând la pușcărie, acolo unde nu-s dușmani,

Pe dragoste și omenie, ci doar călugări inumani.

Să nu mai simt scursura vremii ci doar sudalme hohotite

Din botnițele celor care, din încălțări și-au tras copite.

Un vis hilar în lumea hâdă și fără rostuiri aparte

Că-n libertate mori ca prostul și nu te izbăvești din carte!

                         Aș face

Aș face gânduri rele, dar nu-mi stă în putință,

Aș arunca-n neanturi orice greșită ființă,

Dar judecata surdă născută din conștiință,

Nu pune răul bine și binele putință!

Doar Creatorul știe ce-a fost de început,

De ce ființe proaste au un ales statut.

De ce morala cade în altfel de gândire,

Și ce e bun transformă-n puseu de nesimțire?

Dar dacă vrerea noastră, trăită-n bunătate,

Nu-i calea cea  firească spre dura realitate

Și nici un drum prea sigur către eternitate?

Dacă filonul vieții are în fir altă menire,

Ca cel mai crud s-aducă progres în omenire?

Cînd prima pată vie s-a divizat spre viu,

Celula mai vitală i-a fost sorei sicriu,

Când  Cain și Abel, frații au stăpânit Pămțntul,

Cel mai hain săpat-a prebunului mormântul.

Hai, să gândim că Lumea e altfel rostuită,

Ca răul să triumfe și-a Dracului ispită!

                         Când vom pieri ca oameni, vom deveni maimuțe!

Când vom pieri ca oameni, vom deveni  maimuțe, milenii de cultură s-au subt din alte țâțe,

Oricât voit-a Domnul să ne sădească minte, conștiință, duh și noimă în animal cuminte,

Lucrarea lui e strâmbă, că animalul Om, e groază în  iubire și virus în genom!

Nu merita Planeta, asemenea termite, care s-o devoreze spunând că dețin minte

Oricum viața curge până izvorul seacă, pustiul e al nostru, că-n inima posacă,

Se împietrește gândul și visul spre mai bine, azi  mi-e destrăbălarea și mâine, după mine!

Ce rost mai are Lumea, să facem iar copii, când seva lor e seacă ieșind din fudulii,

Când dăm perpetuare la cei de-același sex, ce va avea Pământul, viața în index?

                                     Liniște

E liniște în țară, e liniște și pace și trecătorii-aruncă priviri de dobitoace.

Se-ntorc cu traista goală și triști de la piață, și dau blesteme grele spre mama ”ei”,de viață.

Sunt mulți cei care rabdă și suferă-n surdină, de-ar fi doar puturoșii și oameni de duzină!

Dar sunt în mare parte și oameni foști notorii ce gustă sărăcia cum seceta-și vrea norii.

Și între timp samsarii le fură și iar fură, bucata speriată care și-o duc la gură.

Aleșii își duc viața în fală și desfrâu, săracii varsă lacrimi în nesecat pârâu.

Juri ghiftuiesc averea spre neamuri viitoare, sărac ul se îneacă-n sălbatica vâltoare,

Și polițiști cu ștaifuri, cu mintea în sincopă, fac sluj la camarila din lumea interlopă.

Iar soarta celui vajnic și cetățean cinstit, e dată spulberării în praf de asfințit.

                           Seceta

E secetă pe șesuri, cu apă multă-n dealuri, e secetă-n conștiințe, aride idealuri,

E nesfințită apa ce-a emanat viață și o jertfim pe-altarul tarabei din piață.

Atâte-apocalipse din ere ancestrale, au siluit Pământul în vieți primordiale,

Dar ultima viață dotată-n rațiune, va nimici planeta, sfârșitul e genune!

Nu-mi place rolul silnic al omului ce moare, ce vede mai devreme o ultimă tumoare,

Ce va toca planeta și fără viitor, nepoții noștri galbeni nu vor avea popor!

Până  când cel de Sus-uri și care ne-a creat va hotărâ că omul va fi reagreat,

Nu vom crea o lume cu țel spre infinit, ci doar o oază arsă, murindă în sfârșit

                   Omul

Dacă omul e fățarnic, neologism, e ipocrit,

Cum ar putea să ducă Arca lui Noe către infinit?

Ne-am înmulțit fără măsură și consumăm ce este viu,

Curând Planeta va da seamă în globul de nisip pustiu.

Când rațiunea te invocă să împletești ce-i împrejur,

Tu cu simțiri de animale te ștergi cu buruieni la cur.

Dar nu numai cu mărăcini, dar și cu holde roditoare,

Tu, omule devoră totul, în fluxul arșiței de soare.

Că Dumnezeu ți-a dat cuvinte, să duci viața înainte,

Și rațiune cu iubire să treci trăirea prin morminte!

Dar te-ai împiedicat de-un șarpe, de-un măr și o ființă fină,

Ca toate rosturile tale să aibă surogat de vină!

Și-acum de Pronie te lepezi, ca să trăiești blestemul clipei,

Hapsân în gândul de mărire, dai aer în desfrâu aripei.

Te simți cu nesimțire, tare, uitând de cei ce au să vină,

Ce or murii în oul fraged lipsiți de patimă și vină.

                         De Paște!

    Paștele este sărbătoarea oamenilor blânzi. În Limba română, a paște este un verb pașnic, specific ierbivorelor, animale fără răutate. animale care se burzuluiesc doar pentru autoapărare. Isus Hristos s-a jertfit pe cruce pentru bunătate. pentru ca oamenii să devină fiii Domnului și nu carnivorele Diavolului. Isus a dărâmat Templul devenit bazar pentru a combate puterea banului și a averii. Răul din sângele Omenirii.

     Tot spectacolul diabolic la care am asistat la ”așa zisele” Sărbători pascale pe pământ românesc, în aceste zile nu reprezintă decât o odioasă Blasfemie la credința strămoșilor! Să dai lumină cu gaz metan cu elicopterul, să aprinzi lumânări de fabricație chimică, să te închini pe fugă cu gândul la dezmățul imediat, să-ți bați joc de Credință, este o normalitate. O normalitatea acceptată și alimentată de marile fețe bisericești dedate la hulpavă aurire.

     Biserica, casa domnului, este sfințită de milenii, din piatra pământului creeat de Dumnezeu sau din lemnul Lui. Cum e posibil să înălțăm biserici din oțel și beton, să înălțăm altare Aztece pe malul mării, mai lipesc copii înjunghiați. 

     Mizeria comunistă și postcomunistă a intrat ca o racilă în Biserica Ortodoxă Română. Înaintașii noștri, preoții care și-au dat viața în credință pentru a ține în picioare acest popor se întorc acum în mormânt. Ce pot vedea ei acum? Păstori de suflete transformați în nobili, feudali și capitaliști. Prețuri exorbitante pe slujbe de comuniune, Averi și mașini de lux la majoritatea preoților, susținuți de dările superioare. Bazarurile și piețele din jurul mânăstirilor susțin mizerabil principiile economiei e piață. Acum 20 de ani Peștera Sfântului Andrei era o peșteră cu turlă la exterior, în care dacă intrai indiferent de credință, te furnica din cap până în picioare! Erau trei călugări necăjiți dar plini de har, pe care nu puteai să-i mituiești, care nu acceptau milă, dar care erau supra plini de învățătură divină. Ce găsim azi? O vale plină de biserici și construcții, tarabe și chioșcuri. Vino Domnul nostru să dărâmi mizeria în care a ajuns credința Ta!

                                    Lansare cu zgârci

     Toată stima pentru liderii Mișcării Populare dar lansarea videoclipurilor care cheamă la aderare, apare ca o tânguială la amvon a unui preot rătăcit, mai lipsește, ca la americani un ”Aleluia”. Cui se adresează chemările, pentru cine sunt pregătite programele de acțiune, nu prea am priceput. Care este ideologia, sloganul și principiile acestei mișcări? O mișcare revoluționară trebuie să aibă sevă, un inamic, un scop social și de ce nu o răzvrătire și chiar ură împotriva răului. 

     Dacă chemăm așa de-a valma la luptă pentru un scop nedefinit, zice-se oameni de caracter, de cultură, cu un dezvoltat simț civic, nealiniați politic, fără un miez ideologic, nu facem altceva decât să perpetuăm circul politic de până acum. Ce avem până acum? Zice-se profesori universitari sub pixul cărora s-au luat mii de licențe, masterate și doctorate plagiate. Oameni asistenți la ”somnul rațiunii” care au umplut piața muncii cu intelectuali fără intelect. Avocați care au făcut pe Dracu în patru să scape de pușcărie mafioți, interlopi și hoți bineînțeles spre folosul social al propriului buzunar. Oameni de afaceri care în proporție de 95% s-au îmbogățit prin fraudă și șmecherie. Fermieri care au păcălit țăranii cumpărându-le pământurile pe nimic, care și-au însușit cu tupeu fondurile fixe și bogățiile C.A.P.-urilor sau I.A.S.-urilor. Mai lipsesc interlopii de vază și regii sau împărații țiganilor și toate beizadele celor de mai sus.

     Cum să lămurim, cu ce strategie, tot acest amalgam de ființe umane dedate la destrăbălare umană în hora nesimțirii ”Noii ordini mondiale”, rupți de orice precepte morale sfinte sau atee? Cum să pui la muncă lenea și cum să educi lipsa de respect și de bun simț?