Vorbind de fiinţe raţuionale, putem accepta existenţa acestora în intervalul fiecărui ciclu glacial. fiecare generaţie de gânditori au adus prejudicii planetei, fie că erau pţmânteni sau poposiţi din alte sisteme solare. Dovadă stau marile defrişări din zonele ecuatoriale sau tropicale cum ar fi marile deşerturi, preeria nord americană, pampasul sau stepa rusă. Este greu de presupus că un paradis vegetal care a invadat uscatul în erele vechi poate cheli de la sine. De fapt epoca naterii şi devenirii omenirii ca entitate inteligentă durează doar de 20.000 de ani. Câte asemenea cicluri or fi fost?
       Ţăranul român, în ţundra şi cu cuţma dacică, cu doinele şi sfătoşenia lui este în prezent pe cale de dispariţie, colaps social care va atrage şi dispariţia entităţii româneşti.Născut, crescut şi maturizat în epoca comunistă, am asisitat personal la degradarea tradiţiilor şi moralei de bun simţ a clasei ţărăneşti.
        Am început să depriind viaţa responsabilă a mediului sătesc, încă de la 5-6 ani  când, de la al doilea cântat al cocoşului, eram trezit de cei bătrâni care plecau la munca câmpului. Trebuia să dau vaca la ciurdă, să dau mâncare la păsări şi să mă gospodăresc singur până seara. şi ceilalţi copii din sat împărtăşeau aceeaşi soartă, dar totul era făcut cu bucurie şi responsabilitate. La 9 ani am muncit pentru prima dată pe bani la G.A.S. pentru a-mi putea cumpăra o trusă de traforaj. Văzând că merge praşila, mama a început să mă ia şi la sapă la G.A.C. Fiecare vacanţă era destinată muncii. Praşilă mecanică cu cai, lucrări pe combină, lucrări la vie, livadă şi pădure. Cu toate acestea aveam timp şi de citit, de joacă, de hoinăreală pe dealuri şi prin păduri după fragi sau ciuperci. grădina de zarzavat era obligaţia mea. Toţi copiii eram harnici, cunoscători în ale agriculturii şi creşterea animalelor şi foarte inventivi. Ne lucram singuri mijloacele de joacă, de la cercul cu sârmă, la praştii şi puşti de soc cu câlţi, tălpici de dat pe gheaţă, la care le ziceam cotoci, pentru că patinele erau mâţe, şi chiar sănii şi schiuri. Indiferent de anotimp, ne găseam timp pentru tot felul de activităţi distractive, dar nu ne plăcea să stăm degeaba nici o clipită. Nu leneveam, nu pierdeam timpul cu contemplări inutile. Odată cu industrializarea socialistă satul a ănceput să decadă, nu din punct de vedere material ci în fiinţa sufletului ţărănesc. Pe hotare au rămas bătrânii, tinerii au plecat la oraş, lăsând în sat bunul simţ, ruşinea părintească şi respectul. Astfel am dobândit o clasă matură de ţărani dezrădăcinaţi şi de orăşeni superficiali care a făcut aşazisa revoluţie. Un torent de rupere de nori  care adună de pe versanţi, toate gunoaiele şi le vânzoleşte în fruntea apelor tulburi. El nu se mai limpezeşte ci lasă în urma lui doar o vale umedă care apoi se usucă. E greu să mai credem că vom redeveni oameni de omenie. Mă uit cu durere în suflet la copiii şi generaţia tânără de azi, care se rupe tot mai mult de natură, de cunoştinţele necesare priceperii şi ocrotirii acesteia. Înfrăţiţi cu facilităţile electronicului, copiii nu mai citesc, nu mai au legătură cu literatura şi istoria neamului românesc.Tinerii devin din ce în ce mai insolenţi în progresie cu lipsa de cultură şi de educaţie. Totul e să minţi, să furi, să păcăleţti să agresezi în folos personal, luând ca exemplu protipendada poitico-administrativă creată de torentul revoluţiei şi injectată cu virusurile globalizării mondiale.
         Viitorrul noţiunilor de român şi românesc este incert şi sumbru. Este normal ca cei cu un univers de  gândire limitat, ănchistat să nu fie de acord cu mine.