Născut sublim din visul antic, Om, înainte de Hristos,
     Rămân în cuget un nostalgic, în doină dacii mor frumos.
     Când congelaţi stăpâni de lume, în inimi CIP-uri ne înfig
     Şi-n neuroni filoni de gume, rumân maai sunt? Încep să strig.
     Strig eu, dar alţii se răsfaţă cu tinerele lor tuleie,
     Neromâneşte se învaţă să schimbe socu-n orhidee.
     De romantism avem nevoie, în vremuri searbede şi seci,
     Când travestim bărbat-femeie, copii înghesuim în beci.
     De suflet lin şi dor de doină e lipsă-n sângele albit
     De viruşi cuibăriţi în moină, pământul nostru pustiit.
     E lipsă râsul ce răsfaţă, e lipsă plânsul pentru-aproape,
     E-ncrâncenare în viaţă şi lacrimi nu mai sunt sub pleoape.