sâmbătă, 8 septembrie 2012

                           Stupul
   Ca o paranteză, am avut dreptate când am spus că la referendum au votat şi morţii şi copiii şi buletinele expirate. Unde sunt cei şaptemiloane de  antibăsescieni, pentru că dacă îi numărăm şi pe cei obligaţi să voteze ajungem la treimiloane de prostiţi. Ce ne facem la alegerile parlamentare dacă se va fura în acelaşi fele?
    Democraţia contemporană, bazată pe anumite libertăţi şi drepturi ale omului, printre care primează, într-o accepţiune francmasonică de pauperizare şi îndobitocire a superpopulaţiei planetare, drepturile deviaţilor sexuali, a prostituatelor şi peştilor, ale drogaţilor şi puţcăriaşilor. Pentru oamenii cinstiţi, harnici şi educaţi drepturile sunt de a fi exploataţi, înşelaţi, furaţi şi vânduţi prin aşazisul impresariat, cea mai libidinoasă instituţie umană. Profitori abjecţi şi parazitari ai competenţelor umane.
     Dacă am vrea să studiem o organizare socială perfectă ar trebui să privim la viaţa şi existenţa unui stup de albine. Stupul nu poate exista fără matcă, adică regină care emană undele bioelectrice ale convieţuirii sociale ca un organism complex. Fiecare grup de albine reprezintă un organ vital al coexistenţei şi prpetuării vieţii. Suita mătcii, un fel de parlament o determină să ridice sau să coboare ponta, adică numărul de ouă funcţie de condiţiile date. Dacă matca devine improlifică, suita o schimbă. Albinuţele doici, albinele paznici, albinele culegătoare şi cele lucrătoare asigură prin sacrificiul lor existenţa stupului. O albină trăieşte 45 de zile, trecând prin toate muncile stupului, Paznicii nu ezită să se sacrifice pentru apărarea stupului.
     Când un stup rămâne fără matcă, stupul se trântoreşte, albinele ouă haotic şi din ouăle lor ies numai trântori, se consumă toate rezervele şi stupul moare. Nu mai poate fi revitalizat.
      Urmărind sitaţia socială, politică şi economică a României, putem spune că este un început de trântoreală. Oricât s-ar strădui albinele lucrătoare, dacă matca este ştrangulată, suita haotică, trântorii la putere, Tor vom cădea în prţpastia lui Baroso.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu