Dealul

Ne plânge dealul în șiroaie,

De-atâta timp ne duce dorul.

Furtuna-l bate des cu ploaie

Că și-a pierdut de mult poporul,

Copiii ce-i dădeau viață,

Călcând cărările de capre,

Pe cute vechi, pe aspra-i față,

Ținându-i sufletul aproape.

Ne plânge dealul din izvoare

Că nu ne-a mai văzut de-atunci,

Noi am plecat în lumea mare,

Pe alte dealuri, alte lunci.

Rămas-au pe răzoare brazde

Cu fragi și mure neculese,

Celor de azi nu le nai arde

De doruri mari, de doruri dese.