Cănt de Apocalipsă

Să vreazi în libertate, să crezi în adevăr,

E ideal de viață sau minte în răspăr?

Când adevătrl are în fiecare prost, 

Dilema inutilă, de dulce su de post, 

Apare o viață trăită în zadar,

Când iei întru credință nemeritatul dar.

Să fi un om de seamă, un minimal profet,

Îți judecă trăirea , simțirea ca defect.

E multă oamenire și e normal să fie,

Pe fiecare clonă o alfel de scufie.

Nu clona din siefuri sfidînd Dumnezeiea,

Ci clona homo sapiens ce stinge Omenirea.

S-a altoit în oameni, de vrere siderală,

Mulțime de termte stricând Orânduială.

Normal că Terra simte, e viață ăn simțire

Și în curând va rade acestă Omenire.