Când ți-e bine.

Când n-ai recunoștință, în clanul tău redus

Când ce-ai făcut în viață, dă în amar Apus,

Împacă-te cu moartea spre drumul numai dus.

O moviliță, o cruce și vânturi de uitare,

De-ai fost nimic în viață, de-ai fost un oarecare,

Uitarea te petrece când amintirea moare.

Ți-ai dus cu griji viața, ai suportat ca boul,

Să lași ceva pe lume, dar ți-ai pierdut haloul,

Cine mai recunoaște că vechiul poartă noul.

Ești doar o arătare, dorită a dispare,

Nici tremur de credință că ai fost om cu dare,

Un egoism atroce se naște-n fiecare,

Uitînd că orice cioară, ăn croncănit dispare.