Pofte egoiste.

Tăbară emanații pe pomul cel cu roade, au pofte necinstite, avrea lor îi roade,

Avrea lor desiguur, chiar dacă-n jur se moare, de sărăcie sumbră sau chiar de nepăsare.

Acum se ceartă cioclii, că lor li se cuvine, averea cea promisă de alte țări străine.

Cu dricul vor să fure purcoi de euroi, pierduți în cimitire săpate pentru noi.

Parcă-s un stol e grauri, desigur multe cete, care tăbară pomii cu fructele incerte.

Cum graurii preferă doar sâmburoase coapte, să-alergi după agude, ai mințile în Noapte.

Să vină fifireii și noi să-i cheltuim, e țipătul de uliu în Parlament sublim.

Și dacă dintr-o toană și chiar din întâmplare, promisa Lor pomană, se pierde pe cărare?

Ce mai împart escrocii, cei abonți la bani și securiști atroce și pușii lor șnapani?