Pilda șarpelui,

Șarpele ce-l crești la sân cu exces de duioșie, când se simte în putere,

Sînge rece de reptilă absolvit de Omenie, te sugrumă pe-a lui vrere.

Fără pic de remușcare sau recunoștinți trecute, simte pisme închipuite,

Dorinți să te execute, chiar cu datorii plătite.

Mă gândesc acum în urmă, printre altfel de jivine, oameni ce-n trecutul lor

Le-ai dat sufletul din tine, le-ai sărit în ajutor

Și acum te scuipă-n față, cică ești dușmanul lor.

Când le dai le crește crezul, câmd ceri banii înapoi,

Nu se-nvârte  titirezul jocul nu mai e în doi. 

Regret c-am avut putința să scot din creiere pleavă,

La mine era sentința și aveam cartuș pe țeavă. 

I-am iertat din omenie, nu erau chiar târâtori

Dar ce mi-au făcut ei mie când ajuns-au dregători?

Că așa e mersul Firii, buuiană din belșug,

Cel ce vibde trandafirii, n-are dragoste de plug.