sâmbătă, 11 februarie 2023

               Dispariție?
Deci prada Cerului în oameni e infimă, vița noastră încă o confirmă, 
Atâția Zei și Dumnezei prepuși nu ne pot stinge dorul de trăire
Pământul e un stup anume pus să facă roiuri, ca o paradigmă.
Și ființele dotate cu gândire să viețuiască, s-aducă nemurire!
Ce credem că stăpâni din Univers ne-au condamnat la o Apocalipsă.?
Nu, noi în traiul cel pervers nr facem hara-kiri, ne place suicidul iubim cu patimi crima,
Fără să știm că ne semnăm pieirea, într-un Proces în care suntem lipsă.
N-avem nici Zei , nici Dumnezei, în Ceruri și crima se produce pe Pământ.
Nu-i Diavolul de vină, nu există, Orânduirea Lumii discomformă.
În care calci cadavre ca să îți iei Putere acesta este  canonicul avânt?
Ne transformăm din oameni în faună de Junglă, acele fiare, ucid ca să mănânce,
Noi ne ucidem frații, c-așa ne e porunca, suntem prea mulți, primate, pentru acest Pământ?
Dezastre și războaie ucid ființa noastră dar genocidul pare sporadic și infim,
Conducerea  Planetei cu nemiloasa oaste, nu poate da pecetea ca noi să nu mai fim!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu