Inhibare.

De ce nu pot să scriu nimic, când „Nimicu”-i peste tot,

orice iscusite vorbe , nu scot Geniu din Netot.

Trăim o clipă pe Pământ, infatuarea către Stele,

Nu ne știm viața prin cuvânt, e scurtă și plină de rele.

Netoții Lumii nu produc, ei sunt doar Împărați sau regi,

Și se nasc alții ți se duc, să stăpânească peste blegi.

Chiar Dumnezeu este Văzduh, tot ce-a crescut și-a prins viață,

A fost sămânța fără duh, ce-a dat  iarbă și verdeață.

Ce-a stârnit în animale hrana poftelor meschine,

Să ucidă spre fecale, să trăiască ele bine.

Mii de ani s-au străduit, oameni s-atingă cerul,

După care au murit după cum a vrut Cerberul,

Și palate dărâmate, tot ce s-a clădit în silă,

Sunt distruse, Zeul Marte are în război sibilă.

Care-i Omenirii rost, să distrugem tot ce-a fost?