miercuri, 5 februarie 2014

                 Competența incompetenței propășirii patriei
       Ultimii ani au demonstrat incapacitatea democrației originale românești în a crea valori umane și valori economice de progres. Urmașă a așa zisei democrații socialiste, clamată de Ceaușescu democrația post-decembristă cultivată de mafia lui Iliescu, în structurile securisto-nomenclaturiste rămase la putere, a avut ca filon esențial cumetria rămânerii la putere, spolierea bogățiilor întregului popor în folos personal și menținerea oportunismului și obedienței în structurile subordonate. Lipsește un singur atribut. Cel al competenței, Am ajuns să avem o clasă politică de analfabeți notorii, analfabeți în structurile teritoriale, primării și consilii locale. 
         România nu mai are, nu bătrâni, nu mai are profesori. 90% din intelectualitate este falită, în sens caragialesc, adică nu știe c scrie pe diplomă. Haosul competitivității profesionale a început în anii 80, în disprețul lui Ceaușescu față de intelectualitate și forțarea puterii elementului muncitoresc, iar după căderea acestuia s-a dezlănțuit. Dacă în comunism Academia Politică ”Ștefan Gheorghiu”, crea capacități de conducere din tractoriști, cizmari și ospătari, după decembrie 1989, acest rol a fost luat de facultățile particulare. Vocea moale a exponenților intelectualității politice are, în subsol, licențierea prostiei și pun pariu că 80% dintre ei și-au cumpărat diplomele fără să fi citit nici măcar ”Capra cu trei Iezi” . avem profesori universitari și doctori, cărora dacă le iei foaia din față, muțesc definitiv și iremediabil. Și aceștia produc doctori și profesori pe aceeași incompetență. De unde un învățământ productiv?
           Ultimele descoperiri de plagiate la diplome, masterate și doctorate sunt o glumă. Serios e că mai toate diplomele sunt obținute prin fraudă facilitată de cei care au ajuns în vârf, tot prin plagiat.
           Mă doare faptul că la dezbaterile televizate sunt invitați în infimă măsură oameni cu diplome conforme!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu