Copile,

Când ai o creștere frumoasă, de mic copil trăind natură,

Când an de an aduni virtute din minunatele povești,

În Lumea asta prematură

Vezi cu regret, ce singur ești.

Acel copil rămâne-n suflet, oricât te sui  în senectute,

Modelul omenos de viață te trece printre mărăcini,

Fragil ca fuga unei ciute,

Mereu te zbați între străini.

Din milioane mamifere făcute ca să țină duh,

Doar câțiva duc pe umeri crucea răspunsului spre Cel de Sus

Și au un zbor către văzduh,

Să lase viață în apus.