Baga nu se dezminte!
Puțini români și-au dat seama că Alianța DA și ulterior P.D.L.-ul s-au suit pe cai mari pe seama clanurilor interlope și a soboarelor de țigani. Idem, Traian Băsescu. Dovadă susținerea lui Iohanis, noul frate al lui Blaga de către maneliști, vârful mafiei țigănești.
Deci, poporul român, poate cel mai încercat de-a lungul istoriei, se află în fașa a două pericole majore. Ambele în pofida demmersului spre Occident. Cel mai mare pericol îl reprezintă curentul filo-ruso-chnez, cu protagonist Ponta, manevrat ca o marionetă de rămășițele K.G.B. și ale securității ceaușiste, care acționează, peste limitele democrației, pentru impunerea unui regim mafiot, de haos legislativ, pentru stăpânirea maselor în context politico-social de junglă.
Al doilea pericol vine de la sasul inept Iohanis, manevrat de Blaga și lumea interlopă care finanțează politicieni de carton, în vederea anihilării justiției.
Mai e un pericol, Elena Udrea, care a reușit prin relațiile mafiote la nivel național, să acoată de la candidatură cel mai puternic om al țării, Cristian Diaconescu. Nu știu cu ce îl are la mână pe președinte, dar această muiere va aduce dezastrul. În cap nu are nimic, de muncit n-a muncit niciodată, a ajuns ministru cu un credit de 3000000 de euro, pe care l-a plătit din salariu de ministru, 1000 de euro pe lună. Unde sunt cei 3000 de ani de rambursare.
Din toți candidații la președinție rămâne în picioare, pentru un viitor mai bun, un singur OM. Monica Macovei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu