Grăbim timpul

Toată viața grăbim timpul într-un sens neînțeles,

Ne grăbim cu seemănatul, ne grăbim și la cules.

Ne grăbim în sensul vieții fără să-i cunoaștem sporul,

Inventând în dogme sterpe începutul, viitorul.

Ne grăbim să prindem trenul, să ne-înmormântăm părinții,

Fuge Calea înainte înmulțind în veacuri sfinții.

Paște-ne Apocalipsa, vie orișice sfârșit,

Noi fugim inconștientul, n-avem zvon de infinit.

Lanțul vieții ne îndrumă ca să stăpânim Pământul

Doar prin ce lăsăm în urmă și apoi sfințit, mormântul.

Și atunci de unde graba despuierii de viață?

Molcom vom clădi sfârșitul, vom vedea mai mult în față!