miercuri, 22 iulie 2015

                              Pe extrreme.
       Avem o cloacă infracțională în Parlament și câte o cloacă infracțională în fiecare comună. La mijloc avem cloacele infracționale județene. Extremele centrează iar atacanții dau cu capul, că așa e în fotbal, sau nu dau. Pe extreme ar trebui puși jucători iuți și preciși. Dinspre cloaca parlamentară se centrează baloane de săpun aruncate de copiii de mingi în diferite tricouri. Jurnaliști și analiști în șort. Unele șorturi cu buzunarre.
        În cloaca sătească sau de suburbie, fotbalul se joacă mai ales fără mingii. Aici se dă cu șutul fără nici o lege sau regulă în toate direcțiile promiscuității rurale. Joacă primarii analfabeți, șefii de post și polițiștii, la o singură poartă, mafia locală. Cei care au adunat cu japca pământuri și averi își apără casta de orice atac al bunului simț. Cei săraci și cinstiți, capul la cutie!
        Am asistat la o sumedenie de indignări împotriva justiției privitor la violul de la Vaslui dar o singură voce a pronunțat cuvântul poliție. Diu palatele cu aer condiționat nu se simte praful și duhoarea atmosferei sătești. 
        În mai toate satele Vechiului Regat, se aplică legea celui mai tare. Oricare polițist nou numit la post trage din prima zi la cea mai mafiotă sau interlopă familie și de acolo începe să facă ordine în comună. Ordinea lor. Un om sau o familie de oameni cumsecade hăituită de beizadelele oamenilor de vază nu are nici o protecție. Rareori găsești deschis la postul de poliție. Dacă găsești un polițist și vrei să reclami o infracțiune ești înjrat și amenințat, ți se dictează ce să scri în reclamație și aceasta ajunge la coș. Dacă te duci mai departe riști să fi schilodit sau să ți se dea foc la casă.
        Așadar domnule viceprim-ministru ”interesul național” al infracționalității  rurale vă aparține. Cu polițiști de trei lulele corupți sau handicapați nu asiguri siguranța cetățeanului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu