Eminescu.

Eminescu e un spirit pur, arhaic românesc.

Iese din izvoare clare, din ozonul din păduri,

Duce gândul în iubire, mai încet, tot mai încet, 

Pune în povești măiestre, mai departe, mai departe,

Sufletele nepătate ce trec binele în moarte.

N-a fost zbir de pofticiune, simțul l-a ținut ascet,

N-a iubit decât românii, doina suflet de făpturi,

Ce rușine duc în spate furii care-l pomenesc!

Iei copil fragil în școală, licean cu ifos șters

De-l întrebi de Eminescu nu îngaimă nici un vers, 

Toți străinii, mânce-i câinii, nu cei care l-au ucis,

Sug din sufletele noastre, azi, semințele de vis.

 Vor să facă din Luceafăr steaua stinsă din tării

Ce popor, ce Românie? Slugi pierdute noi vom fi!