Polițistul.

         Dintr-o întâmplare am intratintr-o analiză obiectivă în viața polițistului român. Toată lumea și mai ales mass-media vânează ”așa zisa corupție din Poliție. La nivel de șefi se justifică dar la nivelul celor de jos pare o cruciadă idioată. La nivel local polițistul este o barcă cu pânze într-o aglomerare de stânci marine. Polițistul se însoară, nu în stil gay, crește și educă copii, are mamă și tată, frați și surori. Când intră în școala de poliție sau în Academie crede că va împărți dreptate și va eradica infracționalitatea. Când ajunge în slujbă constată că este doar un cobai de sacrificiu la îndemâna șefilor. 

         Ca să supraviețuiască, el și familia sa, este nevoit să navigheze fără să se scufunde într-o mare de ape tulburi. Nu există examen de adaptare în jungla umană mai periculos decât viața polițistului. El se confruntă zilnic cu promiscuitatea mediului în care acționează, cu analfabeți și infractori de duzină dar și cu interlopi și mafioți cu sprijin ”DE SUS”, riscând oricând să rămână pe drumuri. 

         Am văzut că majoritatea ofițerilor și agenților de poliție trăiesc la limita traiului decent. Deci încearcă să fie, pe cât se poate în limitele jurământului depus. Deci majoritatea sun OAMENI deci au dreptul la o viață liniștită, fără scuipăturile țigînimii. 

         De 27 de ani, mafia polirică nu a reușit și nici nu a vrut să întărească autoritatea și protecția polițistului, ba chiar acționează în discreditarea acestei profesii nobile și absolut necesară conviețuirii sociale în limitele legilor bunului simț.