joi, 20 aprilie 2017

                       Prostul harnic.
      Pe aleșii noștri i-a prins hărnicia. Cine poate determina originea și viața elucubrațiilor de gândire și acțiune, de bulversare ineptă a ideilor de dezvoltare economico- socială decât dușmanul perpetuu al omenirii și anume Dracul. Minciuni, promisiuni și acțiuni haotice menite să tragă de timp, și de banii din visterie aștern un covor de buruiană de stepă și de sărăcie pe solul mânos al României. 
      În portofoliul poetei de maieuri și chiloți Gabriela Vrânceanu Firea ar putea fi și planuri mai elaborate. Spre exemplu în locul lui ăla de Monaco ar putea propune o statuie mult mai impozantă a lui Dorel. În cinstea miilor de Dorei care au sfărâmat această țară în numele social democrației de cumetrie.
      Și guvernul celui mai nevinovat prim ministru căzut din întâmplare pe o stea nemeritată, pupil al Dorelului Dragnea ar putea participa la marea ctitorie. Se poate înlocui și Arcul de Triumf cu crăcanele lui Dorel. Ce mai contează moștenirea istorică a neamului dacă avem Cated rală care să ne mântuie pentru jaful de voie și fără de voie a unei Țări fără viitor, în cuprinsul prezentului.
      Hora prostiei nu mai joacă pe ritmuri ancestrale și melodii moștenite din moși strămoși ci pe bubuituri de lemne și tingele, de tobe la pielea goală și pe ambalări de motoare super-tari ale beizadelelor clasei jefuitoare. Securiștii și nomenclaturiștii la senectute ( inclusiv magistrații epocii de aur) au reușit însămânțarea nesimțirii și prostiei în ogoarele patriei, adică în vilele care au deșertificat păduri și holde astfel înît să ne umplem de Doreli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu