joi, 20 iulie 2017

                              Poeții.
Mai mulți poeți în astă Țară, își fac din gânduri poezii,
Dar peste două trei decenii, ce băiestruci le vor citi?
În Facere un Dumnezeu, a dat în grai omul minune,
Ieșit cu creierul mărit, într-o vâltoare de Genune.
Încet, din omul animal s-au adunat închinătorii,
Trecut, prin Soare, Lună, Zei să-și înțeleagă muriturii. 
N-a priceput în mii de ani că rostul lui e tranzitoriu,
Să-mprtă-n sacrificiul stins, drum către Rai și Purgatoriu.
Ce-i mână pe cei nechemați în simțul patimei lascive,
Ce-i pune pe un drum de fier uzate ca locomotive?
Doar poftele de trîntori slabi, ce cred că ei înțepă Matca,
Sau că din lenea lor prin furt vor moșteni, ”Alea iacta”.
Credeți că prin sperjur și jaf, vă fericiți progenitura?
Averea nu le va priii când nu i-a înzestrat Natura. 
Vă înmulțiți doar cu bastarzi, lipsiți de trai familial,
N-ați înțeles sufletul olog, nu poate-a se sui pe cal?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu